S-a încheiat sezonul lalelelor. Ultimele fire, vreo
zece-unsprezce, cele care au ajuns până pe 15 mai înflorite, probabil că au
vrut să prindă Marea Eliberare din carantină. Din cauza vântului cald și uscat,
dar și destul de puternic de ieri, majoritatea erau aplecate și anemice. Le-am
salvat și le-am pus într-o vază, în casă, unde și-au revenit spectaculos și
unde ne vor mai înfrumuseța spațiul câteva zile în plus. Acum urmează la rând,
la înflorire, bujorii și clematitele.
Clematitele sunt fericite, a venit căldura, lor
le place asta, dar le place și apa. Așa că le-am udat abundent, știind că au
nevoie pentru formarea de boboci, iar ea ne-a răsplătit cu o mare bogăție de
boboci. Vă imaginați cum o să arate gardul nostru, atât în dreapta, cât și în
stânga intrării în grădina de la fântână? Plus arcada de trandafiri? Peste o
săptămană, două, totul va fi numai floare acolo! M-am uitat și la trandafirul
de dulceață - este și el plin, plin, plin de boboci! Dar și de spini!
Cum verdele a fost, este și va fi mereu preferatul
meu, vreau să vă povestesc cum se prezintă în primăvara asta gardul nostru viu,
cel care, în urmă cu un an, a suferit o tundere drastică din partea mea, de
credeam că l-am pierdut. Nu, nu l-am pierdut, ci, dimpotrivă, din cioturile
alea lemnificate, tăiate la limita supraviețuirii cu cleștele de vie de către mine,
cu intenția de a revitaliza și a întineri tufele, dar și în speranța că aveau să
fie mult mai frumoase decât fuseseră până atunci, au ieșit o mulțime de lăstari
înfrunziți, care au dezvoltat tufe elegante, bogate, rotunde, frumoase, de nici
nu-mi vine să cred acum că au fost vreodată în pericol de dispariție.
În aprilie doar am mai scurtat câțiva lăstari, pe care
i-am înfipt în ghivecele cu iederă și suculente, ca să-i înmulțesc, așa cum am
făcut în urmă cu vreo doi-trei ani, când i-am înfipt într-o găleată plină cu pământ
și care au format acolo o tufă frumoasă și estetică, și care decorează intrarea
în cotețul lui Bobiță. Bobi a spus că, dacă nu-i pun și lui flori, protestează,
face grevă și nu mai dă din codiță. Așa că i-am pus. Are suflețel sensibil, Bobi
al nostru, suflet de artist! Îi plac florile, chiar și dacă nu se poate abține
uneori să nu le irige el așa cum îi spune lui instinctul să o facă. Din
fericire, gărdulețele discrete, protectoare, îl țin la distanța optimă.
Ultima săptămână a fost cam amestecată, vremea nefiind
hotărâtă ce să facă. Vara și-a trimis solie de căldură, cu temperaturi de până în
30 de grade, dar primăvara nu prea ar fi vrut sa plece încă, menținându-și nopțile
ceva mai răcoroase, în jur de 10 grade. Parcă ar fi vrut chiar să și plouă
uneori, dar s-a răzgândit cel mai adesea, doar niște stropi din când în când
obligându-ne să intrăm în casă, după care să ieșim din nou în curte.
Cafeaua parcă este mai bună atunci când este băută
afară, sub cerul liber, cu concert de păsărele în jur, în adierea vântului prin
frunze de mesteacăn și cu parfum de iarbă proaspăt tăiată în văzduh. În curând
va înflori și salcia argintie din fața casei, iar parfumul ei foarte puternic,
divin, ne va încânta simțurile și ne va ridica vibrațiile la maxim, așa cum
face în fiecare luna mai.
De vreo doua-trei zile ne-am reapucat și de
antrenamentul nostru sportiv estival, respectiv, badmintonul, așa că, tot ce
ne-am dorit a fost ca vântul să nu mai bată. Și, cu excepția a vreo două zile,
ieri și alaltăieri, nici nu a bătut. Ba, chiar, spre seară s-a oprit chiar și în
cele două zile, și am putut să alergăm în voie după mingea aia năstrușnică, ieșită
din iarnă cu chef de joacă și cu voință proprie. Nici noi nu ne-am lăsat și ne-am ambiționat, astfel încât,
după câteva schimburi de rachete, am domesticit-o și a zburat, cel mai adesea,
așa cum am vrut noi, nu cum vroia ea.
Mi-am verificat și stadiul tufei de Iarba Zânelor și,
da, este foarte bine, deja a înfrunzit și se dezvoltă frumos, înălțându-se de
la o zi la alta vizibil. Luna viitoare, pe la mijlocul lui iunie, va fi plină
de flori magenta-movulii, din lumânărele înalte de inflorescențe încântătoare,
neparfumate, dar foarte decorative.
Din
Grădina lui Dumnezeu: 15.05.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu