Grădina lui Dumnezeu: Fiii Ploii

Primul trandafir, gata, a înflorit!

Pe ploaie! Nu contează! El a spus că vrea să înflorească și că ce dacă e ploaie? Că și lui îi place ploaia, ca și nouă. Că vrea și el să fie Fiul Ploii, ca și noi, că ce, numai noi, și el nu?

Și-a înflorit!

Când l-a văzut pe trandafir cum se mândrea el, cu petalele deschise în ploaie, dar mai ales când l-a auzit cum se autointitula și el Fiul Ploii, Weigela a sărit și ea în sus, de la poartă, că și ea e Fiica Ploii! Adică ea de ce n-ar fi? Adică ce, ea nu e frumoasă când plouă? Ba, mai ales când plouă e frumoasă! Uite cât de frumoasă e! Mai ales acum, când și-a deschis aproape complet puzderia de boboci roz-magenta-vișinii!

Iar, dacă mâine n-o să mai plouă, chiar are de gând să i-o ia înainte încrezutului ăluia de trandafir și să-și etaleze ea mai întâi întreaga tufă înflorită în soare! Ei, și dacă o ploua, ce? Doar e Fiica Ploii și n-o deranjează pe ea câțiva stropi, acolo, peste elegantele ei crinoline de petale! Să fie clar!

Deci, mâine, va avea parte de o nouă sesiune profesionistă de foto, desigur! Că doar nu va rata ea așa ceva, tocmai acum, când arată atât de spectaculos, chiar și mai spectaculos decât clematitele cele din mijlocul curții! Iar trandafirul este abia unul singur, ce forță de seducție poate avea un singur trandafir, în comparație cu întregul ei buchet maiestuos de clopoței, să fim serioși?!

Când au auzit-o pe weigela cum se fandosea la poartă, cu buchetul ei uriaș de flori vișinii, clematitele s-au simțit ofensate. Cum, adică ele nu-s Fiicele Ploii? Tocmai ele? Ba, ele au fost dintotdeauna Fiicele Ploii, cum este posibil să nu le fie recunoscută frumusețea și splendoarea impresionantelor inflorescențe pe timp de ploaie? Ca ele nu mai este nimeni!

Și s-au mai ofensat pe un motiv: au zis să nu se mai ia nimeni de minunatul trandafir! Sub nici o formă! Că el, drăguțul, o să explodeze de furie dacă o să audă cât de discreditat e fără motiv! Păi, cum adică e doar unul singur? Weigela nu vede sau se face că nu vede că e plină tufa lui de boboci portocalii?! Păi, când or începe ei să plesnească în petale desfăcute în lumină, să mi te ții! Nimeni și nimic nu se mai poate compara cu el, ilustrul, maestrul și inegalabilul trandafir! Poate doar ceilalți trandafiri, desigur. Dar ei între ei nu sunt geloși și nu se invidiază.

De altfel, nici nu știu de ce weigela s-a trezit vorbind singură la poartă, că una, că alta! Pffff.... Trandafirul, în selecta companie a clematitelor, sunt în mare vogă, așa că n-o să-l eclipseze nimeni, oricât de frumoasă tufă cu flori ar fi și oricât de Fiica Ploii s-ar intitula! Înaintea trandafirului nu trece nimeni! Și unde mai pui că el are și parfum??!! Sic! Și ce parfum! Dumnezeiesc!

"Toate ca toate, dar trandafirul are dreptate!" - se auzi un glas sobru, dar parfumat, de undeva de sus. "Nici eu nu-i pot sta înainte! Chiar dacă sunt o salcie argintie uriașă, minunat de înflorită și minunat de parfumată!"

Ei, da, aici cam avea dreptate, minunat de înflorită și minunat de parfumată! Se simte parfumul ei peste 7 dealuri și 7 vai, peste 7 mări și 7 țări! Da, chiar și ea, regina tuturor copacilor minunat de înfloriți și minunat de parfumați, se înclină înaintea trandafirului. În plus, a preciza ca, tocmai ea, salcia argintie, parfumata, n-ar fi și ea, ca și ceilalți, Fiica Ploii, ar suna absurd! Nimeni nu poate contesta asta!

Dincolo de aparentele discuții controversate dintre florile noastre, pe timp de ploaie, ele sunt prietene foarte bune. Jocul de roluri este doar de divertisment și chiar se pricep bine la asta, dacă e să ne luăm după reacția nedumerită a lui Bobiță. El, bietul, stătea și privea când la una, când la alta, își ciulea urechile, amușina în văzduh parfumurile fiecăreia și încerca să înțeleagă cine avea dreptate și cine nu. N-a lătrat-o pe nici una, însă nici mult nu mai avea. Abia după ce m-a văzut pe mine râzând de mutrișoara lui, s-a prins că totul fusese doar o glumă.

Păi, cine a mai auzit de trandafir contestat de cineva, de oricine? Cine a auzit ca florile să se considere vreuna mai frumoasă decât alta? Cine a mai auzit ca florile să se invidieze între ele sau să-și afirme vreo supremație a uneia în fața alteia? Niciodată! Însă, de dragul jocului și, mai ales, ca să se amuze un pic pe seama negriciosului nostru patruped, au jucat un pic de teatru și s-au dat în spectacol cu un scenariu atipic și cu ceva replici mai desuete.

Singurii care n-au fost prinși în plasa divertismentului au fost Toni și Ginuța. Ei doi, mult mai experimentați și ajunși la o vârstă apreciabilă, de bătrânei, după ce au văzut multe la viața lor și au trecut prin multe, n-au mai dat atenție și importanță teatralelor replici și nici reacției protagonistelor înflorate și parfumate. Ei doi, ca doi moșulici simpatici, s-au retras la un somnic adânc, unul tocmai bun pe timp de ploaie, la adăpostul culcușului ori sub streașina casei, la ușa bucătăriei. Doar Bobiță încă nu putea accepta că fusese tras pe sfoară și păcălit de veridicitatea dialogurilor și de jocul de scenă autentic al personajelor înflorate.

Spectacolul s-a încheiat în ropote de... era să zic de aplauze... în ropote aproape furtunoase de ploaie, trimițându-i pe toți la culcușuri, în timp ce eu am tras... era să zic cortina... am tras câteva cadre foto cu ultimele reflexii ale luminilor din final.

Verdele de peste tot din jur, "câtă frunză, câtă iarbă", și-a zâmbit discret în barbă, și-a gândit un gând șoptit, mulțumit și-nțelepțit: "Da, și Eu Sunt Fiul Ploii... da, și Eu Sunt... negreșit!... Fiul Ploii Înverzit! Doar din mine - clar, se știe! - toate cele-au înflorit, colorate, parfumate și atât de minunate! Deci, doar Eu Sunt Fiul Ploii! Eu Sunt Verdele Ursit! Ploaia mai întâi pe mine m-a-nfrunzit și înverzit! Și iubit."