Deși este un subiect controversat, voi scrie despre
asta acum, chiar acum, când sunt maxim de uimită de lumea în care trăim, de
aceste vremuri absurde. Și, credeți-mă, până acum nu m-a impresionat mare lucru
din nebunia ultimelor două luni de pandemie, carantină, izolare, restricții, reguli
impuse, lipsuri, distanțare socială, scenarii conspiraționiste, zvonuri și
revoltă împotriva vaccinurilor, cip-urilor electronice, controlului planetar,
oculta mondială și tot așa, multe altele din același registru.
Ceea ce mă uimește atât de tare la ceea ce vă voi
povesti în continuare nu este faptul în sine, ci discrepanța între normal și
normalitate versus reacția oamenilor la anormal și la anormalitate. Da, știu,
pot fi catalogată și etichetată într-un
anumit fel după aceste rânduri, dar îmi asum părerea și poziția, exprimate și
pe facebook, cu atât mai mult cu cât nu sunt o persoană publică, n-am
notorietate, sunt un anonim într-un ibric minuscul de anonimi, dacă pot spune
asta despre mediul în care mă învârt în virtual și nu numai, contul meu de FB
fiind unul privat, ascuns, restricționat la maxim publicului, permisibil doar
unui număr extrem de redus de prieteni din listă, incredibil de redus, nici nu
ați crede dacă v-aș spune cât de puțini au acces la tot ce postez.
Ei bine, de aproape două luni sunt membră într-un grup
internațional, unde oamenii postează fotografii de la fereastra locuinței în
care sunt forțați să stea izolați pe timp de pandemie. Acolo s-a format o
interesantă comunitate, bazată pe compasiune, pe susținere emoțională în aceste
vremuri sensibile și complicate și, inițial, s-a generat un entuziasm colectiv
extraordinar, prin împărtășirea în comun a milioane de crâmpeie din viețile
personale, văzute prin ochii lentilelor fotografice de la fereastrele a sute de
mii de membri ai grupului, peste 500.000.
Postările impresionează diferit și au impact diferit
în funcție de fotografii sau de poveștile care le însoțesc. Like-urile și
comentariile sporesc efuziunea colectivă și cresc vizualizarile acelor postări
evidențiate prin aprecieri.
Ei bine, azi am avut surpriza să constat că o anumită
postare a adunat în doar o singură oră de la publicare, peste 10.000 de
like-uri și sute de comentarii de felicitare. Este vorba de o nuntă on-line, la
care cei peste 80 de nuntași au fost nevoiți să participe virtual, prin zoom.
Până aici nimic deosebit sau impresionabil, având în vedere circumstanțele.
Doar că pozele arătau că s-au căsătorit... două femei. Două femei! 10.000
like-uri într-o oră!
Nici o altă postare, nici o altă fotografie, nici o
altă poveste, oricât de sensibilă, de delicată, de frumoasă, de uimitoare, de
impresionabilă, n-a adunat până acum atât de multe aprecieri într-un timp atât
de scurt. În ce lume trăim? Asta îi atinge pe oameni? Asta le atinge sufletul
mai mult decât orice altceva? Asta îi mișcă? Asta îi impinge înainte, îi scoate
din turmă, îi stimulează să facă un pas în față ca să-și exprime admiratia?
Asta mai mult decat orice? Asta inainte de orice? Aici se concentrează atenția,
normalitatea, firescul, prioritatea, primordialul omenirii, înainte de orice
alte valori, frumusețe sau emoții?
Alegerea lor intimă este alegerea lor. Ce m-a uimit pe mine atât de
tare este reacția membrilor acelui grup, care și-au exprimat admirația la așa
ceva în mod disproporționat fața de reacția la alte postări, care, din perspectiva
mea, ar fi meritat chiar și de două ori mai mult decât au primit acele
fotografii ce însoțeau știrea. Presupunând că cei peste 500000 de membri ai
grupului sunt reprezentativi pentru întreaga omenire a planetei, este extrem de
îngrijorător că ei sunt atrași cu prioritate de aceste subiecte în detrimentul
altora. Scara valorilor este complet distorsionata.
Pe acel grup internațional au mai fost postate fotografii cu nunți
ale celor care își programaseră acest eveniment în această perioadă, dar care
nu s-au putut desfășura în parametrii normali, ci în conjunctura izolării între
pereți de locuințe sau în perimetrul unor curți, fiecare unde s-a nimerit să
fie blocat. Însă, până la această postare, nici o altă nuntă nu a atras o așa
reacție de admirație șocantă. Nici o altă nuntă și nici un alt subiect nu a
atras un așa val de simpatie, de comuniune și de susținere virtuală! Mi se pare
îngrijorător ca lumea nu mai reacționează atât de mult la frumusețea naturii,
la poveștile obișnuite ale oamenilor, ci se lasă atrasă de șocantele povești
ieșite din tipare, dincolo de conveniențele sociale, doar pentru că ele, vezi
doamne, ar exprima un soi de libertate a spiritului, un soi de curaj și
îndrăzneala de a-și trăi fericirea care sfidează orice alte restricții, norme
sociale și umane, și toate regulile firești, nescrise, ale conviețuirii umane.
Înțeleg că oamenii au admirat acest tip de curaj și de îndrăzneală, în contrast
cu propriile ei frustări și neputințe în fața vieții, dar tot mi se pare a fi
deplasată reacția aceasta atât de masivă de admirație în contrast cu prea puțina
compasiune, susținere, apreciere a altor povești de viață și a altor postări
deosebit de frumoase, care au fost publicate pe acel grup de mulți alți oameni
din toate țările lumii, de pe toate continentele, din toate culturile și
religiile pământului.
Da, știu, multiculturalitatea și diversitatea religioasă și sexuală
este un fenomen general cu care aproape că ne-am obișnuit de foarte, foarte
mulți ani, deși nu mi-aș fi dorit o astfel de obișnuință. Dar, în fine, trăim
în lume, nu în peșteri și nici în scorburi de copaci, ascunși prin păduri, în
munți. Suntem oameni emancipați, vrem să înțelegem, încercăm să acceptăm
unitatea în diversitate, însă păstrând proporțiile sănătoase atât în expunere,
cât și în reacția la această expunere. Trebuie să existe un echilibru sănătos
între manifestarea intimă a unor preferințe (sexuale, religioase, etc) și reacția
publică fără de aceste manifestări. Validarea lor cu o prea mare atenție, cu o
prea evidentă susținere, cu o acceptare prea ostentativă, prea vocală, chiar
deranjantă prin disproporția față de restul manifestărilor majoritare (și
normale, la urma urmei, după părerea mea), mi se pare o gravă eroare de percepție
a realității de către lume. O percepție eronată, disfuncțională, plină de
viruși mentali, emoționali, declanșatori de mecanisme inutile și chiar
periculoase de apărare, de fugă sau de luptă.
Poate că mediul virtual prezintă doar o fațetă a realității, una
viciată și disturbată, însă el dovedește, o dată în plus, că, de fapt, omenirea
asta este în esență foarte bolnavă și că ea își trăiește viața pe baza unor
valori morale din ce în ce mai distrugătoare pentru spiritul uman, pentru evoluția
sufletelor, pentru elevarea și înălțarea vibrațională a întregului lumii. La ce
să ne așteptăm de la o asemenea omenire virusată? Ce se mai poate face pentru
ea? Cu ce să vii în întâmpinarea lumii ca să mai produci schimbări de evoluție
a acestor suflete? Merită efortul? Merită timpul? Discutam aseară pe tema asta
cu Adrian și mă gândeam că, ținând cont strict de aceste considerente, cel mai
indicat este ca fiecare om conștient să se preocupe doar de propriul lui
univers, doar de bula lui închisă de fericire, protejând-o, ferind-o de ochii și
influența lumii, și evitând orice contact cu mediul exterior, care ar putea
afecta interiorul personal.
Lumea asta atât de bolnavă, în întregul ei, nu poate primi mai mult
decât este pregătită să primească. Lumea asta atât de bolnavă nu reacționează
la lucruri elevate, simple, de bun simț și învăluite de frumusețea naturală,
nemachiată. Lumea asta este, în acest moment, copleșită de propria neputință și
frustrare, de propria lipsă de curaj și de încredere, iar asta duce la reacții
disproporționate și nepotrivite din partea ei la triggeri dubioși, malefici,
nefirești, șocanți, absurzi. Oamenii își proiectează în virtual toate
fanteziile și visele imposibile, apoi se hrănesc cu aceste energii dubioase și
trăiesc anumite emoții privindu-i pe alții. Nu vreau să cad în capcana
generalizării, însă 10.000 de like-uri adunate în nici o oră pentru o nuntă de
lesbiene în timp de carantină mi se pare un fragment reprezentativ al realității
unei părți foarte mari din realitatea adevărată, de dincolo de virtual. Asta
mi-a dat de gândit.
Este adevărat, totuși, că
acestor postări nu merită să le acord timp, atenție și emoție. Însă, uneori, a
spune lucrurilor pe nume este necesar. Am simțit să punctez că, deși uneori
pare ca omenirea în mijlocul căreia trăim este în general bună, frumoasă și
minunată, totuși, realitatea unor aspecte iese în evidență prin astfel de
accente. Nu trebuie să ne iluzionăm. Noi suntem ființe pozitive, ne simțim atrași
de aspectele benefice ale lumii și, chiar dacă alegem să intrăm în comunicare,
să apreciem și să stăm în preajma oamenilor buni, binecuvântați și luminoși ai
umanității, nu suntem naivi să nu știm că nu toți oamenii sunt asemenea nouă.
Uneori este bine să și spunem asta, așa cum am făcut eu de data aceasta. Trăim în
mijlocul lumii, dar nu aparținem ei.
Fix în urmă cu 3 ani (iată ce sincronicitate!), pe 12 mai 2017,
Adrian scria pe pagina lui dee facebook o postare interesantă, oarecum ca un răspuns
pentru acest subiect: "Nu trebuie făcut nimic. Orice acțiune de "apărare",
"contraofensivă" și "punere la punct" trebuie abandonată,
deoarece singurul rezultat este o dispută entropică, fără beneficiu pentru nici
una dintre părți (deși unele ego-uri s-ar putea "hrăni" din energia
disputei).
Atunci când nu mai facem nimic (în sens "ofensiv"),
energiile se întorc fiecare la locul ei și se creează premisele unui echilibru.
Și, mai este ceva. Poate știți acel concurs în care două grupuri de oameni trag
cu putere de o frânghie și câștigă cine trage spre partea sa. Dacă dați drumul
la acea frânghie (echivalentul unei corzi psihice), ce se întâmplă ?
Exact."
Să fiți bine cu toții, orice-ar fi în lume. Nimeni nu trăiește în
locul vostru, deci nimeni nu poate ști exact ce trăiți voi. Aduna-ți-vă bucurie
din orice amănunt al vieții.
Din
Grădina lui Dumnezeu: 11.05.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu