Plantăm răsadurile de rosii

Anul acesta am găsit numai semințe de roșii pitice, care cresc până la cel mult 60 cm. Nu știm cum vor fi, dar le testăm. În martie, când cei mai mulţi îşi făceau aprovizionarea de carantină cu drojdie şi hârtie igienică, noi ne aprovizionam cu seminţe pentru grădină. Însă, din păcate, supermarketul n-a sesizat trendul nostru de aprovizionare, ci pe-al celor mai mulţi, aşa încât erau mult mai variate sortimentele de hârtie igienică din rafturi, decât sortimentele de seminţe de legume sau flori. Aşa că am luat ce-am găsit.

Noi am avut seminţele noastre ani la rând, dar anul acesta am vrut să renunţăm la multe, printre care şi la roşii. În perioadele verii, în care plecam în concediu, roşiile cam sufereau în lipsa noastră, aşa că aveam de ales: ori nu mai plecăm în concediu şi ne legăm de glie, ori plecăm şi ne descătuşăm de lanţurile gliei. Am ales libertatea! De aceea nu ne-am mai asigurat seminţe de roşii. Însă, odată ce a venit pandemia asta peste lume şi ne-a carantinat două luni, ne-am zis că, dacă tot stăm în izolare, să ne ocupăm mai mult de grădinărit. Şi am cumpărat ce seminţe am găsit la momentul respectiv, fix cu câteva zile înainte de a ni se bloca orice posibilitate de transport spre oraş. Nu ne deranjează, experimentăm şi asta.  Oricum, în concediu tot plecăm, cu sau fără rosii. Chit că le pierdem pe toate.

În cele din urmă, ne-am zis că sunt bune şi astea. Tot e mai bine decât deloc. De altfel, ca să recunoaştem cinstit, nici nu mai intenţionam să mai punem roşii anul acesta, însă, nu ştim cum, dar, după ce fusese anunţată carantina, parcă ne-a cuprins o aşa frenezie şi drag de grădinărit, ca la început, când aveam liste, tabele, programări de companioni, de rotire a culturilor, dar şi de anotimpuri, încât ne-am ignorat deciziile de restrângere a culturilor şi am dat curs apetitului redeschis la grădinărit.

După ce au crescut în răsadniţe şi au ajuns să aibă patru frunze standard, adică în plus peste cele două prime frunzuliţe de la început, de după răsărire, a venit momentul să ajungă şi ele în grădină, ca şi castraveţii. Si au ajuns.

Am fost la un pas să ne prindă ploaia, norii se adunaseră brusc peste dealuri, însă, din fericire, am reuşit să terminăm şi să ne strângem jucăriile până a început potopul. La fix! Chiar ne făceam planul să udăm noile culturi. N-a mai fost nevoie. Ploaia ne-a scutit de efort.

 

La scurt timp, totuşi, norii au dispărut aproape la fel de repede cum apăruseră, lăsând în urmă un alt decor să ne încânte privirile: un cer senin şi albastru, şi un soare orbitor.

Aşa că, în strălucirea aceea orbitoare a soarelui şi sub seninul acela albastru de deasupra, mi-am luat un castron şi m-am dus în grădină să culeg verzituri pentru salata noastră de prânz.

Cu ocazia asta am trecut şi pe la parcela la care tocmai lucrasem, pentru a culege şi de acolo vreo două frunze de hrean de la o plantă care răsărise tocmai acolo, printre rândurile de roşii şi pe care am protejat-o de la început, chiar de când ne-am apucat să pregătim locul pentru răsaduri..

La întoarcerea în casă, m-am oprit un pic să surprind în câteva poze noutăţile din curte. Yucca de grădină din curtea de după şură urmează să înflorească. Este prima ei înflorire de când o avem, în timp ce cealaltă yucca, pe care o avem în zona coniferelor, a înflorit anul trecut în două tije uriaşe, cam de un metru şi jumătate înălţime, impresionante, pline de clopoţei mari, albi şi delicaţi.

Ferigile s-au deschis şi sunt acum aproape la mărimea lor maximă. Ploile din ultimele zile le-au prins foarte bine, sunt super-mulţumite, ca şi bujorii din apropierea lor, ale căror tufe uriaşe sunt pline de boboci. Avem foarte multe tufe de bujori, atât în faţa casei, în grădina de la fântână şi în grădina de lângă peretele casei, vreo trei nuanţe de roz, precum şi cei de dincolo de şură, cei pe care i-am fotografiat azi.

Trandafirul oranje s-a pornit pe înflorire bogată, deja are vreo şase-şapte flori mari, uriaşe, cam de vreo 10 cm în diametru, foarte parfumate şi cu încă zeci de boboci care îşi aşteaptă rândul.

Pe partea dreaptă a aceluiaşi suport mai avem un trandafir căţărător care va înflori în culori roz-bom-bon, la fel de parfumaţi ca şi cei portocalii. Îi aşteptăm şi pe ei cu nerăbdare să-şi pornească înflorirea zecilor de boboci care împodobesc arcada de deasupra porţii care dă în grădina cu fântâna.

Apoi mi-am făcut timp să mă ocup şi de cochiliiile de melci pe care le-am adunat de pe dealul bisericii, de pe o alee a cimitirului din jur. Îi spălasem zilele trecute în mai multe ape, apoi i-am lăsat în apă curată încă vreo două-trei zile, iar azi, după ce i-am scos în caserole şi i-am pus la uscat, arătau minunat! Abia aştept să mai decorez ceva cu ei.

Nici n-am terminat bine treburile de afară, că norii s-au adunat din nou şi nici nu ştim când s-a pornit o nouă ploaie torenţială. A fost chiar o ploaie providenţială, aş putea spune, căci aveam în plan să udăm bine de tot răsadurile proaspăt plantate în grădină. Ei bine, n-a mai fost nevoie să facem asta, după o aşa ploaie zdravănă. Ne-a scutit de efort.

Mâine mai avem o repriză asemănătoare celor de ieri şi de azi, respectiv, cea dedicată răsadurilor de dovlecei, dar şi a celor primite de la Mămăiţa. Azi ne expirase timpul dedicat grădinii, ca să zic aşa.

Tocmai bine cu ploaia asta, că pământul se menţine în continuare îmbibat cu apă, iar răsadurilor asta le place cel mai mult. Şi seminţelor, desigur. Cum care seminţe? Cele pe care le-am pregătit pentru etapa următoare, cea a însămânţărilor de mâine. Păi, abia ce ne-am pornit motoarele! 

În primul rând, seminţe de dovleci de toamnă, plăcintari, din aceia cu coajă albă, şi miez portocaliu şi dulce. Am rămas cu gândul la ei. Mai am în congelator câteva punguţe cu dovleac din ăla, tocat mărunt, cubuleţe, şi folosesc din el la orice, la orez, la urzici, la spanac, am pus şi la ciorbe, este nemaipomenit de bun. Ca să nu mai zic de dovlecul copt la cuptor, cu miere şi scorţişoară. Dap, cred că umplem tot restul grădinii numai cu dovleac de copt! Deja ne-am făcut norma de grădinărit cu roşiile, castraveţii şi dovleceii. Iar cu broccolli şi cu cele două soiuri de varză, primite de la Mămăiţa, putem spune că ne-am depăşit targhetul cu mult, astea chiar au fost bonus.

 

Şi, la final, o să vă spun că tocmai am fost martora unui al doilea fenomen extraordinar, pentru mine.

Primul a fost aseară. Iesisem să o verific pe Ginuţa, că este bolnăvioară, mititica, şi vroiam să mă asigur că a intrat la culcuş şi că nu a rămas prin curte, afară, şi n-o prinde vreo ploaie. După ce m-am asigurat că ea este în regulă, m-am uitat în sus, spre cer, şi am rămas uimită de ceea ce am văzut. De jur împrejur, în toată zarea, cerul era acoperit de un plafon gros şi impenetrabil de nori întunecaţi, după care nu se vedea nimic. Însă, fix deasupra casei noastre, era un cerc de cer senin! Şi era atât de senin încât nu doar că am văzut stelele, ci am văzut impecabil de clar puzderie de stele strălucitoare peste o cupolă perfect rotundă de cer întunecat, dar senin, de-aş fi putut spune că cineva a decupat un cerc din plafonul norilor şi ne-a lăsat seninul acela deasupra noastră, ca să vedem stelele strălucind. Am fost extraordinar de uimită de această potrivire.

Acum am văzut alt fenomen. Stăteam în bucătărie pe canapea, cu laptopul în braţe şi încărcam poze pe blog/facebook. De afară, prin ferestre, deodată mi-a intrat în interior o aşa strălucire de soare, de m-a orbit. Mi-am ridicat privirea din ecranul calculatorului şi, având în faţă trei ferestre, din care una este geamul uşii, am fost uimită să constat că pe jumătatea stângă a curţii se vedea cum ploua fin, dar des, ca o ploaie de lumină, iar în partea dreaptă a curţii era soare, fără ploaie. Am crezut că nu văd bine pe ferestre. Adică, o fereastră să îmi arate ploaie, iar una fără ploaie?

Mi-am luat aparatul foto profesional şi am ieşit afară. Mi-am dat seama imediat că în fotografii este posibil să nu se vadă diferenţa, aşa că am setat rapid camera şi am înregistrat un minut şi ceva din acest fenomen extraordinar. În faţa mea era mesteacănul şi, practic, linia care unea locul în care eram eu, în faţa uşii de intrare în bucătărie, şi locul mesteacănului, era linia de demarcaţie între cele două fenomene. În stânga mea ploua, iar în dreapta nu ploua.

Am făcut un pas în stânga şi am intrat în ploaia fină de lumină, apoi m-am mutat spre dreapta, spre Bobiţă, care se urcase pe treptele de la intrare, unde nu ploua. 

Din Grădina lui Dumnezeu: 28.05.2020