Suntem bogați!!!!! Suntem mafioți!!!! Fără nici o
îndoială, a dat norocul peste noi! Căci așa înțeleg eu bogăția: când ai adunat
atât de multe flori de soc, încât nu mai ai pe unde să le înșiri la uscat. Iar
cînd pe lângă florile de soc aduni și o sacoșă de flori de salcâm, pot spune că
asta se numește opulență. Iar dacă vă mai spun că toate comorile acestea le-am
adunat într-o plimbare de-o seară, înspre mănăstire, prin pădurea de salcâm din
jurul bisericii, de pe dealul care se vede din grădina noastră, în stânga,
petrecând vreo oră și ceva îmbătați de miresmele de salcâm și de soc în pădure,
într-o seară minunată de mai, acompaniați de triluri de privighetori, nici nu știu
cum se mai poate numi. Poate Fericire?
Ei bine, aseară, după ce m-am lăudat pe facebook cu
impresionanta recoltă de flori albe, parfumate, m-am uitat pe internet după o
rețetă de dulceață de salcâm, că nu făcusem niciodată și habar nu aveam ce
presupune. Așa am descoperit că dulceața se face din florile proaspete. Era ora
22:00. Așa că, după cum spune și unul din proverbele poporului nostru înțelept,
"cine n-are de lucru își face", aseară, în loc să mai stau frumușel măcar
vreo oră pe facebook degeaba, socializând, adică, sau să ne mai uităm la vreun
film, m-am apucat să fac dulceață de salcâm.
Nu fusesem pregătită cu ingredientele necesare, nici măcar
nu avusesem de gând să culegem flori de salcâm, ci doar de soc, dar, dacă tot
ajunsesem în plimbarea noastră până în mijlocul pădurii de salcâm, asta e, am
cules. Din fericire, am constatat că am avut, totuși, fix ce aveam nevoie, adică
o jumătate de lămâie, zahăr brut și câțiva stropi de esență de vanilie, rămași în
două sticluțe mici, lângă care am completat cu câteva picături de esență de
rom, deși rețeta nu pomenea deloc de esență de rom. Dar, mi-am zis eu, ce rău
putea să facă?
Și m-am apucat de treabă. Mai întâi am curățat și spălat
florile de vreo trei ori în apa rece, le-am stors bine, că absorb multă apă în petale,
apoi le-am întins pe o față de masă de bumbac, albastră, să se zvânte. Ideal
era să stea suficient de mult cât să se usuce și cât să aibă timp să iasă de
prin petale cele câteva insecte minuscule care ar mai fi putut rămâne după spălare.
Știu de mult timp că insectele ies din plante spre materialele colorate în
albastru, cu predilecție, sau, eventual în roșu. Așa este, aseară mi s-a
confirmat din nou, și chiar am mai găsit ceva firicele de insecte rămase pe fața
de masă albastru-turquois, după ce am strâns florile să le pun în siropul
legat.
Cât timp s-au zvântat florile pe masă, am fiert vreo
jumătate de oră siropul, adică apa, cu zahărul, lămâia, esențele și un vârf de
linguriță de coajă rasă de portocală, pe care o aveam pusă cu zahăr de astă
iarnă într-un borcan, în frigider.
Deci, după ce l-am dat în clocot, am fiert siropul 30
de minute, amestecând întruna, până s-a legat (testul cu picătura pe farfurie),
apoi am adăugat florile de salcâm și am mai fiert încă vreo 10 minute, cât să
se evapore complet apa din flori, iar petalele să absoarbă siropul și să devină,
din albe, transparente. Apoi am oprit focul și am lăsat dulceața să se răcească
vreo două ore, cît ne-am uitat noi la vreo două seriale ale unui film foarte
bun, Good Witch, pe care vi-l recomandăm (are vreo șase sezoane, noi am ajuns
la al doilea). Târziu, în noapte, dincolo de miezul nopții, cine își mai făcea încă
de lucru prin bucătărie și punea dulceața în borcane? Eu.
Mi-au ieșit două borcane mari, de 800 gr, de dulceață și
un pahar de 300 ml aproape plin cu sirop, pe care îl vom folosi să facem un suc
răcoritor, cu apă minerală, lămâie și mentă, căci siropul de păpădie s-a
terminat demult și cam trebuia înlocuit, după cum se pare.
Din
Grădina lui Dumnezeu: 19.05.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu