Inutil să vă mai spun că, după ziua de ieri, dedicată
fabricării mierii de păpădii, azi, când am ieșit afară, am fost numai și numai
cu ochii după păpădii. Peste tot vedeam numai florile lor galbene, strălucind
vesele în soare. Cum cerul era minunat de albastru și soarele era minunat de îmbietor
la joacă și fotografiat, n-am mai stat mult pe gânduri și mi-am făcut de lucru.
Apoi mi-a venit o idee genială! Ce-ar fi dacă toată
curtea ar fi plină de păpădii??? Peste tot! Sunt flori nemaipomenit de
frumoase, eu le iubesc de nu mai pot, nu necesită nici un fel de îngrijire și
unde mai pui că se înmulțesc și singure, fără nici un efort. Așa că mi-am făcut
mai întâi în gând un plan. Am vizualizat zonele însorite, dar și propice însămânțării,
apoi mi-am recoltat semințele necesare perpetuării speciei în ritm intensiv,
accelerat și susținut și m-am pus pe însămânțat... păpădii!!! Nu râdeți, că
nu-i de glumă! Chiar mă mir că până acum nu mi-a venit ideea asta atât de
genială și nu mi-am umplut cele două curți numai cu păpădii, pe bune!
De-acum încolo, o vreme, până se trece complet prima lor
înflorire, doar cu asta mă voi ocupa. Ce roșii, ce castraveți, ce dovlecei și
alte leguminoase prețioase, sclifosite și simandicoase, care ne cer toată atenția,
tot efortul și toată îndemânarea?!?! Păpădiile sunt viitorul omenirii! Acum,
gata, că am ajuns și la concluzia asta valoroasă, trebuie s-o promovez intens,
ca să afle toată lumea și să fie pregătită pentru viitoarea pandemie, carantină,
izolare și distanțare socială. Amin.
Tot fotografiind eu in dreapta, in stanga si in toate
directiile, pe unde vedeam numai papadii, mi-a fost atrasa privirea de
busteanul langa care, in anii trecuti, crestea iarba zanelor.
Cine mi-a citit toate povestile din trecut cu atentie,
cine si-a luat notite si a conspectat constiincios materialul didactic pus la
dispozitie in operele de arta literara denumite "Bucuresteni mutati la
tara, in Ardeal" stie ca iarba
zanelor a crescut singura in curtea noastra in prima primavara dupa ce ne-am
mutat in Gradina lui Dumnezeu. Eu eram la vremea aceea disperata dupa verde,
culoare care cam lipsea in curtile acestei gospodarii, una taraneasca,
traditionala, in care fusesera crescute animale si pasari. Noi am plantat multe
ulterior, dar, la inceput, orice buruiana care aparea singura din pamant imi
aducea o asa de mare bucurie incat nici nu stiam cum s-o protejez mai bine, sa
nu mi-o ude cainii cu sistemul lor de irigare natural, si sa nu mi-o distruga.
Asa si cu iarba zanelor! Am imprejmuit-o, am legat-o
si, spre vara, spre marea mea uimire, mi-a facut surpriza sa infloreasca
impresionant, inmai multe lumanarele cu floricele movulii. Apoi, in urmatoarele
primaveri, an de an, ea a reaparut tot din aceeasi radacina, dovedindu-mi ca
este o planta perena. Abia anul trecut am inceput sa ma documentez pe internet
asupra ei, ca sa ma lamuresc ce fel de planta este. I se mai spune si Rachitan,
dar mie tot Iarba Zanelor imi place cel mai mult cum suna. Prienenii stiu de
ce!
Asadar, sa revenim la prezent. M-am uitat la buturuga
unde stiam ca ea avea sa rasara, dar acolo era o alta buruiana crescuta de vreo
jumatate de metru, cu un alt fel de frunze fata de cele pe care mi le aminteam
eu ca le avea floarea mea. Si ma apuc sa o verific mai pe indelete la radacina.
Pastrasem lujerii lemnificati ai plantei de anul
trecut, taiati mai inalti, cam de vreo 30 cm, ca sa am reper, sa stiu foarte
clar unde ii este radacina. Am rupt frunzele de la noua buruiana oportunista si
am dat de firavele tulpinite ale celei pe care incepusem sa o cred pierduta. Am
eliberat-o complet de frunzele straine, cotropitoare, si am lasat-o vesela in lumina
soarelui dupa ce am si udat-o.
De acum incolo, frumoasa noastra Iarba a Zanelor va
creste ca Fat Frumos din poveste, intr-o zi cat alte plante in sapte. Sau ca
Zanele din povesti, magic, adica. Va voi tine la curent, desigur.
Dupa ce ne-am cam terminat distractia pe-afara, in
soare, ne-am zis sa ne retragem la umbra, in casa, pentru a servi pranzul. Este
incredibil ca deja de la inceputul lunii mai canicula de afara ne face sa
cautam umbra spre orele amiezii.
Nici n-am intrat bine in casa si... ce credeti?! Am
fost asaltata de telefoane, emailuri, sunau toate in disperare, de afara se
auzeau sirenele politiei, iar cerul de deasupra noastra era survolat de cateva
elicoptere militare, americane, Apache. Apoi, brusc, din spatele casei, o
echipa de comando a CIA a descins pe ferestre si ne-au inconjurat din toate
partile, formand un culoar de trecere a sefului lor care mi-a inmanat scurt,
fara nici un cuvant, dar aruncandu-mi o privire cu subinteles, un telefon mobil
cu o mana si apoi inca unul, cu cealalta mana. Erau presedintele sua si mark
zuky.
Amandoi s-au declarat absolut consternati ca ieri n-am
vrut sa postez si fotografii cu ciiorba mea de loboda pregatita special pentru
1 Mai Muncitoresc!!
Primisera nesfarsite apeluri si sesizari de la toti
utilizatorii tuturor retelelor de socializare pe care ei le monitorizeaza,
precum si de la toti spionii sub acoperire pe care Oculta ii are infiltrati in
sistemul mondial de interactiune umana virtuala, caci de interactiune sociala
face-to-face nici nu poate fi vorba in aceasta perioada de pandemie istorica.
Ca sa sting focul aprins de aceasta decizie, ca sa
inchid conflictele internationale generate de aceasta ignorare a nevoilor
oamenilor in aceste vremuri de restriste, dar si ca sa aplanez tensiunile
create in relatiile bilaterale dintre toate tarile si popoarele lumii, dar mai
ales intre guvernele lor, cu prioritate a guvernelor celor mai implicate tari
in lupta impotriva virusului asta dubios, care parca este, parca nu este, parca
face, parca desface, m-am hotarat sa ofer cateva cadre foto, din cele care au
fost solicitate insistent, si care, in mod sigur, vor ajunge in curand si in
mass-media, cea care nu mai este libera, dar nici ingenunchiata complet nu
putem spune ca este. Gata, acestea sunt pozele! Vivat La Revolucion!
La final, am sarbatorit retragerea trupelor de comando
din casa noastra cu cate un suc rece, preparat din licoarea aia minune, pe care
tocmai ce am pregatit-o ieri. Mierea de papadii, adica.
Cateva linguri de miere, apa minerala, lamaia ramasa
in frigider, al carui suc, de fapt, ar fi trebuit sa fiarba in continut, de
ieri, plus decoratiuni din frunze proaspete de menta si lamaita, au fost
ingredientele unui suc nemaipomenit de bun, aromat si binevenit dupa atatea peripetii
ale zilei.
Domnu' Mark, va rugam noi, data viitoare cand mai
vreti o poza, ceva, o reteta, un piscot, un biscuite, va rog, dati doar un
singur telefon scurt si se rezolva! Sau un mesaj pe chat, pe Fb, ca tot esti tu
stapanul lui Fb. Nu-i nevoie de asalt militar, de amenintari teroriste cu
inchiderea contului, cu interventii si pile la presedintele planetei si cu
tertipuri din acestea comuniste! Sa stiti, noi avem experienta cu astea, nu
degeaba a trecuta tara noastra vreo 45-50 de ani prin comunism, cu prelungirile
de rigoare, in care mai trebuia cineva sa mai inscrie niste goluri, iar
altcineva sa aplaude din peluzele goale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu