Eu nu pot intelege de ce neaparat binele facut trebuie tinut in
secret. Atunci unde mai este exemplul personal oferit altora, ca parte a
procesului de invatare, de educare, de perpetuare a unor bune intentii
si comportamente?
Desigur, nu trebuie trambitat cu emfaza, cu
aroganta si cu interes de obtinre a unor beneficii de imagine sau de alt
tip, insa eu cred ca faptele bune trebuie sa faca parte din bogatia de
cunostinte care merita impartasita, pe care o dam altora, generatiilor mai tinere sau celor care, poate, n-au primit constientizarea asta la timpul potrivit.
Oare nu observati ca exista in prezent numai tendinta de evidentiere a
faptelor negative, a ororilor lumii, cu tendinta, in paralel, de a
ascunde cat mai mult faptele bune si frumoase ale lumii? Ajunge cu acest
sistem de negativizare.
Cred ca este un fals sentiment de
smerenie si de modestie acolo, unul care ne-a fost inoculat (cu intentie
subtila) cu mult timp in urma tuturor, noua, ca popor, si care a fost
perpetuat din generatie in generatie sub proverbul "lauda de sine nu
miroase a bine".
Nu mai treceti sub tacere faptele bune, ci dezvaluiti-le pentru a fi
inmultite si pentru a servi ca lectii de viata si model celor care afla
despre ele. Eu asa zic. 
Cred ca avem multe
de facut pentru schimbarea unor mentalitati invechite si gresite,
perpetuate din om in om si din generatie in generatie. Bunicii nostri si chiar parintii nostri aveau motivele lor, specifice
vremurilor in care au trait, pentru a-si tine ascunse faptele bune.
Vremurile s-au schimbat, iar tinerii din ziua de azi traiesc altfel si
trebuie educati pe baza altor principii.
Extrapoland ideea
si generalizand-o, as spune chiar ca orice facem si spunem noi, ca
adulti, devine un exemplu personal pentru copiii nostri si pentru cei
din jur.
Stim deja ca invatarea, in cazul copiilor, este mimetica, deci
felul in care noi, parintii, vorbim si
ne comportam in fata copiilor devine model comportamental pentru ei,
unul pe care ei il vor perpetua mai departe in propriile lor familii si
in societate.
Fapta buna poate fi orice gest frumos, plin de atentie, bunatate,
grija, intelegere si ajutorare a oricui, in primul rand a celor din
imediata apropiere. Felul in care parintii relationeaza intre ei devine in ochii copilului
un model de viata, iar acesta poate fi "o fapta buna" sau "un
comportament nepasator sau abuziv".
Sa-i invatam pe copiii nostri sa aprecieze corect diferenta dintre
aceste doua valori, caci in functie de ceeea ce ei vad in perioada de
crestere si educare, in functie de ceea ce ei percep si cred ca au
inteles din comportamentul celor din jur, asa vor trai, facand fapte bune sau nu.
18.10.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu