Cand ispita nu mai are putere

Cand ne-am trezit dimineata, o ceata groasa, laptoasa, coborase peste sat, mentinand in termometru frigul noptii, putin peste 0 grade.

Cum la ora aia matinala si pe frigul ala hibernal ni s-a trezit cheful de plimbare pe ulita, am pornit usor la plimbare.

Si ne-am tot plimbat noi cat ne-am plimbat pana cand am ajuns la Bucuresti.

Acum, daca tot am ajuns aici, asta e, ne-am zis, nu-i nici o problema, sa ne plimbam un pic si pe ulitele Bucurestiului. Nu-i chiar ca la noi in sat, dar, hai, zic sa nu mai facem atatea mofturi.

In plimbarea noastra ne-am uitat in dreapta, ne-am uitat in stanga, nici o emotie. Dar nici macar una!!!

Cine oare a trecut azi prin fata acestor vitrine colorate fara nici o emotie, aruncand doar asa, in treacat, o privire superioara, usor aroganta, plictisita si cel putin indiferenta, daca nu blazata? 
Cine, cine, cine....???? )))

"Sunt cine vreau eu sa fiu!"

Deci, adevarul iese la iveala, exact cum am stabilit. Fara trucuri, Fara secrete.  )))))

O singura vitrina mi-a atras discret atentia, atat cat sa simt o usoara emotie, o vibratie fina, un tremur interior abia perceptibil. In fata ispitei cafelei eu imi pierd aproape intotdeauna autocontrolul...... )))))

Si nu pot sa inchei in seara asta transmisiunea noastra in direct de la fata locului fara sa va povestesc o faza

Ne plimbam noi doi asa, frumos, pe ulitele Bucurestiului, cum ziceam, tinandu-ne de mana, in fapt de seara, la lumina romantica a felinarelor ce colorau feeric coroanele castanilor si platanilor ingalbeniti de toamna si vorbeam in soapta una-alta.

Din unul din parcurile pe care le-am traversat la inapoierea spre casa, de pe o banca, prin intunericul noptii ne abordeaza o voce de barbat. Foarte politicos si respectuos ne intreaba daca avem un foc, pentru aprins tigara. O bricheta.

Noi nu fumam, asa ca Adrian ii raspunde promt si la fel de politicos: "Nu, nu avem. Noi nu fumam, ne pare rau".

Dupa care, aproape imediat se corecteaza: "De fapt, ne pare bine, nu ne pare rau."

12.10.2019