Grădina lui Dumnezeu: Centrul de Creatie din vis

Noaptea trecuta am facut o calatorie fantastica!!!

Nu stiu exact unde am fost, fie pe o linie temporala a viitorului Pamantului, fie pe o alta planeta. A fost o experienta de neuitat!

Sa va povestesc.

Se facea ca eram invitata sa lucrez intr-un Centru de Creatie, un loc unde sa-mi descopar Vocatia si sa-mi pun in valoare Talentul. Parea sa fusesem selectata pentru a beneficia de facilitatile acestui Centru pe baza Potentialului meu, vazut si simtit de Ei. Nu stiu cine erau Ei, insa stiu ca Ei conduceau Centrul.

Am intrat intr-o cladire foarte mare, masiva, cu mai multe etaje, poate 5 sau 6, unde am fost preluata de un fel de ghid care avea sa-mi prezinte fiecare etaj in parte, cu atelierele si activitatile care se desfasurau acolo. Dupa prezentare, eu trebuia sa-mi descopar locul potrivit, respectiv, sa ma opresc la domeniul care ma atragea cel mai mult, unde imi puteam valorifica Talentul, Calitatile si Valoarea.

Am trecut de la un etaj la altul uimita de tot ce vedeam. Fiecare etaj era imens ca suprafata, fara pereti despartitori, fara camere sau incite separatoare. Erau mari precum salile de sport scolare, insa amenajate foarte frumos, cochet, curat, elegant si foarte confortabil, ca pe niste camere uriase de lucru. Mochete groase si pufoase erau peste tot, pe jos, dintr-un perete in altul, iar, pe ele, etajere, birouri si diferite grupuri de mobilier minimalist, discret, formau ici-colo insule tematice de lucru.

Am vazut zone dedicate confectionarii de imbracaminte, altele pentru croitorie decorativa, pasmanterie, apoi am vazut zone amenajate pentru pictura si scultura, pentru lectura, erau si un fel de minibiblioteci, cu fotolii joase, confortabile, colorate vesel si tineresc.

Peste tot erau tineri. Foarte multi tineri. Stateau adunati in grupulete sau lucrau singuri diferite activitati creative. Pareau a avea abilitati de exceptie, aproape paranormale, iesite din comun, oricum.

Am vazut, de exemplu, in fata unei zone dedicata cosmeticelor si artei machiajului, pe un scaun, o tanara care avea in ambele maini cate doua creioane de machiaj colorate, identice, cu care a inceput sa-si realizeze un make-up artistic, simetric, cu ambele maini deodata, dar fara oglinda. Impresionant! Ma uitam la ea si nu-mi venea a crede ochilor. Fata ei parea o opera de arta incredibil de perfect realizata, perfect simetrica, atat ca desen, cat si culoare.

Atmosfera generala din intreaga cladire era una de campus studentesc. Foarte multa detasare, relaxare, veselie, joaca, destindere. La un moment dat am trecut pe langa o masa mare, asemanatoare celor de biliard, unde doi baieti pareau ca se joaca, aruncand de la unul la altul niste mingii mari, din cauciuc moale. Radeau si parea ca se distreaza maxim cu acest joc, insa, totodata, pareau a fi foarte atenti la miscarea mingiilor. Aveam sa primesc informatia ca ei testau niste Legi Noi (cum este la noi, acum, Legea Gravitatiei, de exemplu).

Am iesit din cladire pe o usa laturalnica, undeva in spatele cladirii, si am avut surprinderea sa descopar ca era asezata la marginea unei plaje imense, superbe, cu nisip alb, fin, curat, cu nenumarate umbrelute colorate, cu barci albe in larg, unele cu panze mari, albe, umflate de briza marii, altele cu motor, multe yahturi, vaporase, salupe, toate plutind usor pe valurile line ale unei mari turqois cum numai in fotografii poti vedea.

Iar deasupra marii, pe un cer minunat de albastru, senin, insorit, stralucitor, ca si cum ar fi fost plin de diamante fine, azurii, se vedeau avioane albe, mari, care aterizau direct in apa, undeva sub nivelul marii, in larg. Nu stiu exact unde aterizau, nu se vedeau constructii, dar vedeam avioanele cum se indreptau ca in picaj, cu botul direct catre apele turqois ale marii, unde banuiam ca erau pistele de aterizare ce intrau prin tunele sub nivelul marii.

Eram atat de uimita de aceasta priveliste de vacanta pe litoral, dar mai ales pentru ca mi se spusese ca de acest loc beneficiau toti "angajatii" acelui Centru de Creatie. Mi-am dorit sa fac cateva fotografii, gandindu-ma ca, probabil, povestind ulterior, nimeni nu ma va putea crede ca eu eram "angajata" intr-un asemenea loc minunat, ca acolo era "biroul" meu de lucru si ca toata frumusetea aceea pe care o vedeam in jur era doar spre bucuria, relaxarea si stimularea angajatilor Centrului.

Stiam in vis ca atmosfera de lucru de acolo era cumva asemanatoare cu ceea ce citisem candva, pe net, despre Centrul Microsoft, poate stiti la ce ma refer, insa la un nivel mult superior, mult imbunatatit. Nu exista acolo program de lucru impus. Fiecare lucra ghidat numai de inspiratie, dedicatie si entuziasm, fara targhet, fara stres, fara control, fara sefi, fara termene de finalizare.

La un moment dat, intrand inapoi in cladire, am vrut sa urc cu liftul. Dupa mine, aproape in ultima secunda inainte de a se inchide usa, a intrat un tanar mai solid, imbracat sport, gen "baietii din spatele blocurilor", intr-un stil neglijent, gen rock/rap, care avea hainele aproape tapetate de sus si pana jos cu bijuterii stralucitoare, diamante si cristaluri scumpe. Parea ca tocmai le luase din Tezaurul Centrului, dar nu ca si cum le-ar fi furat, ci doar ca sa... se joace cu ele. Sa se distreze. Sa se bucure.

Il urmarea un grup de cateva persoane care doreau sa recupereze bijuteriile, dar nu-l alergau ca atunci cand fugi dupa un hot care a furat, ci a cdupa un copil care a luat un bibelou si te temi sa nu-l sparga. Aceea era senzatia.

Eram in lift numai eu cu el si i-am spus sa ma lase sa scot de pe hainele lui toate bijuteriile acelea, ca sa le putem inapoia. El s-a imbufnat, asa cum fac copiii, si mi-a spus cu un glas rugator si bosumflat ca..... nu vreaaaa.... ca s-ar mai juca un piiiiic cu eleeeee.....

Ca sa-l conving, i-am spus ca eu sunt noua aici, in Centru, ca azi este prima mea zi de lucru, si ca il rog frumos sa ma ajute, pentru ca vreau sa fac o impresie buna in prima mea zi, asa ca ar fi bine sa inapoiem toate bijuteriile. I-am spus si ca se poate juca din nou cu ele altadata, daca va dori. Mi-a zambit si a fost de acord.

Am iesit amanoi din lift, el a plecat sa restituie diamantele, iar eu m-am indreptat spre scari pentru a urca spre un alt etaj. Din mers, am fost rugata de cineva sa duc o "lucrare" la "contabilitate". Lucrarea era un carton simplu, banal, ca la ambalajele de electrocasnice mari, foarte intens colorat.

Parea o pictura. Vopseaua era vibranta, in multe nuante, unele sidefii, altele fluide, parand a se scurge in picaturi de colo-colo, fara a se desprinde, totusi, de carton. Am deschis o usa, am fost intampinata de o doamna care a luat "lucrarea", a privit-o si a "stiut" a cui este si ce reprezinta. Mi-a spus sa-i transmit autorului ca trebuie sa se semneze pe viitor si sa-si treaca toate caracteristicile operei, ca sunt niste reguli in acest sens in Centru, altfel va fi penalizat cu 20% la salariu.

Cam atat imi amintesc.

Am incercat sa notez toate detaliile pe care mi le-am amintit imediat dupa ce m-am trezit si i-am povestit visul lui Adrian. A fost un vis extraordinar de viu, de real, de colorat, de plin de senzatii, impresii si emotii. M-am trezit uimita de tot ce am vazut acolo, parandu-mi-se totul foarte real si perfect credibil.