Pentru noi a fost destul de ușor și destul de relaxată
izolarea asta, de carantină. Grădina ne-a dat suficient de lucru, a fost soare,
timp frumos, chiar secetă, de a trebuit Adrian să ude zilnic cu furtunul, cu apă
din fântână.
Parcelele au început să prindă formă, verdele se
ridică din ce în ce mai îndrăzneț din pământ, noi îl culegem zilnic și îl punem
în farfurii sau deja în congelator, alt verde își așteaptă rândul la plantat
afară, în grădină, deocamdată crescând în răsadnițe, în casă.
Din fericire, peste noapte a plouat, acum pământul
este ud, binecuvântat cu apă din plin, așa că azi facem pauză de grădinărit.
Chiar de ieri dimineață s-au văzut semnele de ploaie. Cerul înnorat ne vorbea
de bogăția pluvială ce avea să se reverse peste sat, spre seară și apoi toată
noaptea. Însă, până să se rupă norii, am putut lucra în grădină lejer, chiar
mai bine, căci nu ne-a mai obosit căldura și strălucirea soarelui de prânz.
Mai sunt încă pomi neînfrunziți, salcâmii, în special,
dar și nucii, ei fiind ultima redută care se lasă mai târziu cucerită în
fiecare an de către primăvară. Abia aștept să văd dealul mănăstirii, din
fundal, înverzit și el, cu biserica strălucind în alb din mijlocul pădurii de
salcâm! Oricum, avem și noi colțul nostru de pădure, livada, prin care ne facem
plimbarea ori de câte ori ne dorim, până în capătul grădinii și înapoi, fără
declarație pe proprie răspundere, fără restricții și fără să dăm explicații
nimănui.
Ieri am făcut foarte multă treabă, profitând că norii
au mai temperat canicula prânzului, în adierea blândă a unui vânticel ușor și
cald, primăvăratic. Acompaniați de cântecul de păsări din jur, privighetori, cuci,
pupeze, vrăbii, cucuștiuci, rândunele, ciori, coțofene și altele, de tot felul,
am lucrat amândoi în grădină și am mai bifat câte ceva.
Adrian a mai pregătit câteva parcele, însămânțând ceva
nou, din mai multe plicuri cu care ne-am aprovizionat dinainte de carantină,
atunci când toată lumea își umplea cămările cu drojdie și cu hârtie igienică.
Noi cu semințe doar. Acum a venit vremea ca semințele să ajungă în pământ
roditor, de unde să răsară frumuseți și bunătățuri, plante spornice și rodnice,
ce urmează să facă pentru noi ceea ce fac magazinele orașului pentru cei mai
mulți. Cu ceva mai mult efort, cu ceva mai multă dedicație și implicație, dar și
cu ceva mai multe satisfacții și stare de bine.
Sportul pe care îl facem acum amândoi în grădină a înlocuit
aproape complet antrenamentul nostru de iarnă, din interior, aproape am
abandonat ganterele și bicicleta medicinală cu care ne-am menținut noi în formă
și cântarul fericit. Acum avem o mare diversitate de alte "aparate"
și "dispozitive" de sală, cu care ne lucrăm toți mușchii din dotare,
ne reconfigurăm linii și forme, și ne aducem suplețe și fermitate acolo unde
este necesar.
Cât timp Adrian și-a concentrat atenția, forțele și
timpul pentru noile însămânțări, eu îmi luasem un castron cu gând să culeg o
mână de spanac pentru masa de prânz. Însă, văzând cât de multe frunze erau
disponibile, tocmai bune de recoltat, am umplut un castron, m-am dus în casă
după altul, mi-am luat și scăunelul mic, de grădină, apoi m-am dus după încă un
castron și, după încă o vreme, ca să nu pierd timp pentru a mai aduce încă
unul, am îndesat bine cât mai multe frunze în cele trei, până n-am mai avut
unde să mai pun.
După ce le-am spălat, le-am porționat și am umplut
nouă caserole cu frunze baby-spanac, numai bune pentru pus în congelator. Le-am
opărit scurt și le-am depozitat lângă urzicile de acolo, dar și lângă restul
spanacului care s-a adunat până acum. Provizii de carantină, cum s-ar zice. Nu
din magazin, ci din grădină. Nu cumpărate, ci lucrate. Nu plătite cu bani, ci
cu efort. Însămânțat, săpat, udat, curățat de buruieni, cules, spălat,
pregătit, depozitat. Dar mâncate la fel ca toată lumea. Cu poftă, adică.
Pe lângă spanac, zilnic culegem și frunze de salată și
de lobodă. În curând, zilele următoare, voi fi nevoită să-mi aloc timp pentru a
culege în ritm intensiv loboda care a crescut în neștire pe una din parcele,
din semințele scuturate acolo în toamna trecută. Nu le-am mai adunat atunci,
deci nu le-am mai însămânțat ordonat, pe rânduri, ca pe altele, ci au crescut
ele singure, după cheful și rostul lor. Acum locul este ca și acoperit cu o
pătură roz-movulie, catifetală, mai mare dragul, însă, în curând, plantuțele se
vor înălța pe tije puternice, înspre înflorire.
Ceapa crește și ea cu încredere, în ritmul ei, iar în
curând vom începe să scoatem din ea, să o mâncăm așa, verde, în salate. În
apropiere, cimbrul, leușteanul se reînfrunzesc vrednice, după o primă recoltare
de frunze de săptămâna trecută, pentru primele pachețele de verdeață puse în
lada frigorifică.
După ce am terminat cu spanacul, am aruncat o privire
și spre zona capșunilor. În mod surprinzător, au și început să înflorească! Și
nici nu apucasem să le curăț parcela lor de buruieni și uscăturile rămase după
iarnă!
Așa că le-am acordat lor toată după amiaza. Le-am eliberat
de toate buruienile care începuseră să profite de umbra frunzelor mari și
umbroase ale căpșunilor, adăpostindu-se de soare și de secetă. Am constatat că
și-au aruncat deja în toate direcțiile o mulțime de vrejuri lungi, pentru
dezvoltarea de noi stoloni, ceea ce nu poate decât să ne bucure.
De regulă, cam în a doua jumătate a lunii mai începeam
să avem căpșune coapte. În cele cinci primăveri de când suntem aici, în Grădina
lui Dumnezeu, fiecare an a fost diferit, în fiecare an grădina ne-a oferit mai
devreme sau mai târziu roadele ei după cum a fost vremea și după cum au fost
ploile. Căci, chiar dacă noi udăm constant cu apă din fântână, ploile sunt cele
care își pun amprenta cu adevărat asupra cantității și calității recoltei,
precum și asupra precocității sau întârzierii ei.
La final, am intrat de curiozitate și în seră. Chiar
din ușa m-a întâmpinat un puternic parfum vanilat. Muștarul din interior este
de o frumusețe impresionantă! Nu numai că a înflorit abundent, dar a și început
să-și producă semințele! Muștarul însămânțat de Adrian afară, pe parcele, abia
de a răsărit și este de vreo 4-8 cm, în timp ce în seră mi-a ajuns până la
brâu, a înflorit și își coace deja semințele! A fost nevoie de udare zilnică,
ce-i drept, căldura toropitoare din seră uscând foarte repede pământul, însă,
după ce s-au înălțat tufele bogate în frunze, umiditatea s-a păstrat mai mult
timp și au generat frumusețea asta extraordinară, care ne încântă acum toate
simțurile.
Rădăcinile pivotante ale muștarului sunt excelente
pentru aducerea la suprafață a nutrienților, a azotului, în special, astfel
încât este cea mai indicată cultura de primăvară timpurie, pentru acoperirea și
conservarea pământului înainte de alte culturi legumicole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu