Eram gata-gata să lipsesc azi de la apel! Pfff... nici
nu știți ce emoții am avut! Adică, să lipsesc eu de la serviciu? Niciodată!
Adică, sunt eu în serviciul omenirii? Salvez eu lumea?
Ridic eu vibrația planetară? Așadar, cum să lipsesc? Fac și eu ce pot, pe măsura
puterilor mele. Fiecare cu ce poate, știți teoria deja, nu mai insist.
Bun, să vedeți. Se făcuse de ora 14 și încă nu aveam
subiect pentru ridicat vibrația planetară. Doar nu mă puteam prezenta în fața
lumii cu orice, așa, în derizoriu, cu un fir de iarbă, cu un gândac sau tot cu
flori de corcoduș, că am tot defilat cu toate astea și nu mai vroiam să abuzez
de răbdarea nimănui. Deh, fiecare rezistă cât poate la asemenea nimicuri. Și,
cum eu nu aveam la dispoziție nici o știre bombă, nici o informație ocultată,
nici un adevăr abscons, scos de la naftalină și prezentat lumii ca proaspăt
scos din cuptor, intrasem în panică. Mă și gândeam că azi aveam să fiu
penalizată cu 10% la salariu.
În cele din urmă, am zis și eu așa, într-o doară:
"Îmi trebuie, Doamne, și mie un subiect bun, actual, fierbinte, unul care
să ridice sala în picioare și să explodeze geamurile de la aplauze, unul care să
împace și capra vecinului din dreapta cu varza vecinului din stânga, unul de
care să nu se mai împiedice nimeni, pe care să nu-l conteste nimeni și care să
le ridice vibrația tuturor, Doamne, că Tu știi că de aia, de vibrație, adică, îmi
pasă mie cel mai mult!"
Eram disperată, va dați seama!
Pe la ora 14:30 mă aud strigată la poartă "Doamna
Liliana!!!" Ups! zic. Maria! Eu tocmai pregătisem masa și puneam în
farfurii, să servim prânzul. A ieșit Adrian repede din casă și s-a dus la poartă,
de unde, după nici măcar un minut, s-a întors cu "subiectul zilei"
bine legat într-o pungă de plastic.
20 de ouă!!! Minune!!!! Minune dumnezeiească!!! Ce mai
puteam spune? Am cerut și mi s-a dat! În fine, trebuie să recunosc aici sincer și
deschis că, totuși, minunea s-a produs după ce, în prealabil, cândva, zilele trecute,
Adrian a cerut el mai întâi ceva. Ouă, cum adică ce? A vorbit cu Maria și cu
Nana Mina pentru câteva ouă de Paște, să simțim și noi în izolare un iz tradițional
prin atomosfera eterică, ceva, orice, care să ne țină mai împământați. Ouăle
sunt un bun pretext pentru asta, așa că le-am primit, am binecuvântat
donatorii, am primit donația, vom fi și noi recunoscători zilele viitoare cu
ceva interesant din punctul lor de vedere și, uite-așa, se creează treptat
armonia în diversitate, vechiul se îmbină cu noul, trecutul nu se mai smiorcăie
pe la garduri, viitorul nu se mai agață cu disperare de trecut, iar prezentul
nu mai stă încremenit în așteptare, fie panicat, fie descumpănit, fie amorțit,
fie neștiutor la cum să reacționeze după atâtea impulsuri din toate părțile, de
nu mai știi unde să te uiți și ce să mai crezi.
Gata pe ziua de azi, mi-am făcut datoria. Trebuie să
fi ridicat vibrația cuiva cu ouăle astea. Măcar unui singur om! Măcar vreo 2-3
cm!
Din Grădina lui Dumnezeu: 10.04.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu