joi, 2 aprilie 2020

Plimbare în izolare



Eu, cînd sunt în izolare,
Dimineața, pe răcoare,
Ies afară-n curtea mare,
Beau cafea și stau la soare. 










Doamne, că mult ne-am mai dorit primăvara asta înmugurită, înfrunzită fraged și înverzită crud! Anul acesta a venit cu ceva întârziere, aproape ca niciodată, deși iarna care tocmai a trecut chiar a fost cea mai caldă, ca nici una de dinainte, de când suntem aici, în Ardeal.
Acum parcă totul e diferit, mai nou, mai strălucitor, mai translucid. Parcă toate frunzele au o luminozitate aparte, pe care n-au avut-o până acum! Și, credeți-mă, eu mereu mi-am luat la verificat și observat toate frunzulițele din dotare, toate crenguțele, toate firicelele de iarbă, toate floricelele. Anul acesta este altfel! Mai frumos, mai viu! Este o energie nouă peste toată natura!
Cel mai mult îmi plac acum sălciile, care și-au înflorit mâțișorii gingași, verzulii, ca niște omizi vesele, jucăușe! Aproape că le văd și ochii râzând în soare.
 















De ploaia de aur (forsiția) cred că nici nu mai are sens să mai pomenesc, este extraordinară înflorită în soare! Umple toată curtea cu galbenul ei strălucitor, iar nouă ne umple sufletele de bucurie când o privim. I-aș face milioane de fotografii și chiar i-am făcut milioane!
Din milionul de poze făcute azi am ales câteva și le-am pus pe facebook, că nu mă îndur să trec mai departe fără să o arăt tuturor în toată splendoarea ei. Două tufe avem și parcă mi-aș dori o mie! În urmă cu trei ani pusesem la înmulțit prin ambele curți încă vreo 20 de butași, dar apoi, aproape imediat, i-am scos din pământ, speriindu-mă că urma să văd în jur numai galben și că ne vom plictisi de atâta ploaie de aur. De atunci, următoarele două primăveri care au trecut am regretat și mi-am propus de fiecare dată să o înmulțesc, dar, la fel, am renunțat imediat. Nu știu de ce, totuși. Pentru că este absolut impresionantă! Iar tufa stă înflorită cam o lună dacă nu vin intemperii meteorologice peste flori. Văd că cele două scurte zăpezi din martie nu le-au afectat, așa că poate anul acesta îmi duc gândul până la capăt și umplu curțile cu galben de primăvară.
Mai ales astăzi mi-am propus asta, când am scos apă din fântână să-mi ud plantele din ghivecele de afară. Doar așa, ca să-mi fac de lucru, nu că ar fi avut nevoie.












Mi-am inspectat și trandafirii. Frunzulițele lor roșii sunt o splendoare acum! Iarna asta am făcut un experiment. Nu i-am mai tuns în toamnă, așa cum am făcut până acum. Ne-am zis să vedem ce se întâmplă, poate reușim să facem tufele mai bogate în felul acesta. Ne-am asumat riscul că ar fi putut îngheța pe lujer în jos, până la rădăcină, și, astfel, să-i pierdem, dar, ce să vedeți, au rezistat toți! Iar acum au început să lăstărească și să înfrunzească, iar până în vară vor fi cu adevărat tufe mai bogate și mai pline de flori. Nu mai am nici o îndoială.













Am aruncat o privire și la tufele de lavandă. Zilele trecute, Adrian a tuns tufa cea mai mare și mai bătrână, ca să se revigoreze, să se îndesească și să nu se lemnifice. Așa cum facem în fiecare an. Tulpinile tăiate le-am înfipt în pământ în două locuri din curte și până spre vară ele vor face rădăcini și, sperăm, poate chiar vor înflori. Am constatat în anii trecuți cât de ușor s-au prins tulpinile tăiate din tunderile primăvăratice, de-am ajuns acum să avem trei tufe mari de lavandă și încă una în formare, așa că, dacă am vrea, am putea umple cu lavandă toată curtea, de la un an la altul, numai din toaletarea tufelor existente. Ceea ce chiar vom face!
Lalelele s-au umplut de frunze și așteaptă în smocuri-smocuri să vină timpul înfloririi. Ca și noi, de altfel. O surpriză am avut din partea unei tufănici pe care am plantat-o în fața casei anul trecut. Nu credeam că va trece iarna. A fost acea tufănică frumoasă pe care Adrian mi-a cumpărat-o în martie anul trecut, de 8 martie. După ce s-au trecut florile, ne-am zis că la ghiveci nu avea șanse să se dezvolte, poate nici măcar să rămână verde. Așa că am riscat și am plantat-o în curte. A supraviețuit cu greu verii caniculare trecute, cu chiu cu vai, udată intensiv de noi zilnic, mai mult decât pe oricare altă floare, dar, în cele din urmă, ne-a răsplătit eforturile și speranțele și ne-a arătat că rădăcinile i s-au revigorat în noul mediu și că pompează din plin sevă în tulpinile fragile, de nici 20 cm. Apoi ne-am gândit că gerurile iernii ar putea să fie prea mult pentru ea. Și totuși nu! A învins iarna și a înfrunzit! Și-a ridicat în soare frunzulițe dantelate, viguroase, puternice, chiar dacă încă pitice. Are ea timp să crească până spre toamnă, când îi este timpul natural de înflorire.















Ziceam eu azi dimineață: Doamne, mulțumim că avem curtea asta, grădina asta mare, livada asta frumoasă, că putem ieși afară, în soare, că ne putem plimba, că putem, pur și simplu, să stăm afară, să ne mișcăm de colo-colo în aer liber, în lumină, în libertate! Câțiva pași făcuți dintr-o parte în cealaltă și parcă viața este altfel, totul se schimbă în suflet, totul pare diferit în privire, totul este mult mai frumos și mai revigorant!
Ba chiar aș putea spune că nici bucata de gard portocaliu, pus de fiul vecinei, Mămăița, nu m-ar mai putea deranja într-o asemenea stare de euforie! Portocaliul ăla îmi cam strică feng-shui-ul pozelor mele, îmi cam afectează rusticul pur, intact, așa cum îl aveam până acum, însă asta e, integrăm în spațiu tot ce nu putem schimba, acceptăm tot ce nu putem influența, încercăm să-l armonizăm vizual cum putem, ba chiar ne facem că nu-l vedem, dacă altfel nu putem, și trecem mai departe, căci este o mare binecuvântare că avem acest petic de pământ, chiar și împrejmuit cu acel gard portocaliu al vecinei, unde ieșim în soare și ne încărcăm bateriile și unde ne facem de lucru așa cum ne place!
Parcelele noastre râd în soare argintii... așa cum erau versurile unui cântecel de demult. Adrian le-a descoperit de folia anti-îngheț pe care o pusese deasupra lor pentru a proteja firicelele de salată și spanac care ieșiseră deja, iar priveliștea și perspectivele sunt îmbucuratoare.
A semănat Adrian o mulțime de chestii surpriză acolo, le udă aproape zilnic cu furtunul, cu apă din fântână, iar efortul ăsta, cu grădinăritul de primăvară, ni se pare acum, mai mult decât în anii anteriori, mult mai motivant, mai revigorant și chiar mai ușor.
Zilele următoare vom începe și noi să pregătim răsadurile, le-am lăsat pe mai târziu, căci vremea ne-a învățat în cele patru primăveri anterioare cam când este potrivit să le începem, așadar, până în mai, când vor fi bune de plantat afară, ele vor crește în răsadnițe în casă, pe hol, apoi în sera de răsaduri de afară, în Incubatorul de Vise, dacă vă mai amintiți de el, pe care urmează să-l asamblăm (căci este demontabil, iar peste iarnă îl ținem în pivniță, protejat). 












Din Grădina lui Dumnezeu: 02.04.2020





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu