Aceasta este provocarea mare a acestor vremuri: de a-i
întoarce pe oameni la ei înșiși și a se vedea cine și cum sunt ei cu adevărat,
lăsând deoparte măștile/identitățile din spatele cărora au vorbit până acum în
fața celorlalți (și cu care își validau o falsă importanăță de sine).
"Mulți oameni se văd într-un anumit fel, se
identifică deseori cu funcțiile/titlurile lor, cu statutul lor social, cu
realizările lor profesionale, cu averea lor, etc. Acum, când noi am fost puși
pe pauză, când fiecare stă în casa lui și nu se mai află în diverse contexte
sociale în care să impresioneze cu funcțiile/ titlurile/ statutul/ realizările/
averea lor, când nu se mai simt validați de cei din jur, acei oameni simt că nu
mai știu cine sunt - toată „importanța” lor a dispărut. Este ca un șoc, pentru
că au rămas doar cu ei înșiși.
Acum, că nu mai ies în societate ca să facă acele
activități cu care se identifică, pe care le percep ca fiind „cine sunt ei”, se
simt pierduți, confuzi, deprimați. Ei nu sunt obișnuiți să stea doar cu ei
înșiși și acum nu își mai pot deturna atenția de la ceea ce simt, fiindcă nu le
mai sunt disponibile distragerile la care apelau în trecut." (Jay Dignam,
traducere Mihaela Dan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu