duminică, 8 septembrie 2019

Principessa Bubulina viziteaza Sighisoara. (2)



(continuare)

Dupa amiaza stabilisem din nou intalnire cu "ei". Tot o intalnire oficiala, unde alte treburi de stat si de guvern aveau sa fie dezbatute. Bubulina insa a declinat aceasta intrevedere.

Ne-a spus ca ea este mult prea obosita dupa Nirvana aia cu gust de Sighisoara si ne-a delegat pe noi sa mergem si s-o reprezentam in cadrul demersurilor politice si diplomatice ce fusesera programate.

Degeaba i-am spus noi ca sta scris in cadrul Prerogativelor ei regale sa ia parte la aceasta intalnire, degeaba i-am spus ca "ei" abia asteptau sa o revada, sa se bucure de prezenta ei radianta, plina de gingasie si de aura ei princiara, degeaba i-am spus ca de gratiile ei depind relatiile externe si mentinerea unei politici de pace intre popoare si granitele noastre. N-a vrut sa mearga si pace!

Acum, sa va spun un secret. De fapt, nu oboseala a fost motivul real. Dragii mei, i-a placut la nebunie sa stea in patul ala dantelat, cu baldachin!!! Si, in lipsa noastra, si-a propus sa profite de cateva ore de liniste si singuratate sub baldachin, sa intre confortabil intr-o stare zen si apoi intr-o stare profunda de meditatie, pentru a se conecta cu sinele ei inalt si pentru a primi si pe alte cai raspunsurile si solutiile la marile probleme ale lumii. Si, printre picaturi, sa mai verifice cum e cu Nirvana aia de Sighisoara, ca tare i-a mai placut!

Deci, asta a fost, in cele din urma, la intalnirea cu "ei" ne-am prezentat numai noi doi. Nu inainte de a-i promite Inaltimii Sale ca o sa-i facem un raport amanuntit asupra subiectelor dezbatute si a solutiilor agreeate.

Asadar, principalul subiect pe ordinea de zi a intalnirii de seara cu "ei" a fost: apusul soarelui de Sighisoara.

L-am privit din mijlocul cimitirului de pe varful dealului, cel din jurul catedralei medievale, unde tocmai avea loc o reprezentatie la orga, la care am asistat si noi o vreme, apoi am coborat agale spre centrul istoric, pentru o alta "discutie oficiala" la un pahar de ceva, la o farfurie cu ceva, la o dare de seama si un raport diplomatic, asa cum ii sta bine delegatiei regale in vizita de lucru.














Mie imi plac foarte mult plimbarile prin pacea si linistea cimitirelor vechi, precum este acela din Sighisoara, prin care ne-am plimbat si noi. Este o atmosfera plina de sacralitate in ele, de respect si reverenta, dar si de o uimitoare frumusete salbatica, in deplina armonie cu organizarea specifica unui asemenea loc. 

Nu am nici o problema cu diversele prezente. Niciodata n-am simtit in preajma energii neplacute, dimpotriva. Noi doi chiar am locuit in Bucuresti, inainte de a ne muta in Gradina lui Dumnezeu, langa un cimitir. De la nivelul etajului 10, parcul acelui cimitir era impresionant, cu copacii lui batrani, inalti si bogati in coronament, dar si cu linistea eterna de acolo. Duminicile sau de sarbatori bateau clopotele bisericii, iar acelea mi se pareau momente magice. 

Tot asa mi s-a parut si plimbarea prin acest cimitir uitat de timpuri al Sighisoarei. Magic. Cu frumusete peisagistica si istorie veche, cu sacralitate si prezenta mondena, caci pe aleile lui se plimbau turisti de toate varstele, tineri indragostiti imbratisati, varstici care isi plimbau cainii pe inserat, oameni dornici de liniste si natura.
















Apoi am urcat in varful dealului, unde strajuia biserica aceea impresionanta, din interiorul careia rasunau spre noi acordurile specifice de orga, intr-o compozitie liturgica si solemna. Am ascultat si noi pana la final si chiar am inregistrat un minut din acele armonii pline de vraja, dupa care ne-am mai plimbat o vreme de jur imprejur, admirand perspectiva de sus asupra Sighisoarei, ce era la ora aceea imbracata cu lumina aurie, blanda si cuminte a apusului de soare.

















Apoi am plecat spre zona teraselor care, la acea ora, incepusera sa se umple cu turisti.

Cred ca, pe masura ce am inaintat spre centrul istoric, noi ne-am cam depasit atributiile de serviciu si am inceput sa ne bucuram din plin de libertatea noastra, de lipsa de supraveghere din partea Altetei Sale Ema von Boema, si am pornit sa cutreieram strazile Sighisoarei cu ochii in toate partile, cu aparatul foto la fel, activandu-ni-se tot felul de pofte, care mai de care mai vinovate.

Cum Domnia Sa nu avea cum sa afle ce faceam noi prin inserarea aceea romantica, printre strazile inguste si colorate ale Sighisoarei, am decis ca ne putem face de cap dupa cum vrem, ca ne putem comanda ce vrem, ca putem sa admiram ce vrem si sa ne oprim ori de cate ori vrem, fara mustrari de constiinta, fara sa ni se faca vreo observatie cum ca suntem prea puerili, ori prea curiosi, si fara sa fim obligati sa o luam pe nu stiu ce strada sau parc doar pentru ca asa vrea rangul ei regal, de sange albastru, vita nobila si spita aurita. Sau aiurita, nu stiu precis.

Si-am bantuit impreuna cu "ei" cat am vrut, pana s-a lasat intunericul. Si pana am uitat cu totul de Bubulina de Haute Couture.

De altfel, aprofundata in starea de meditatie, pe Calea "Nirvana de Sighisoara" sub baldachin, cu Marx si Engels alaturi, in mod sigur a uitat si ea de noi.








































Noaptea ne-a prins tot plimbandu-ne printre stradute, cautand un loc liber la o masa oficiala, unde aveam de semnat niste tratate diplomatice de buna intelegere intre popoare. Aveam o misiune, fuseseram imputerniciti de Bubu, asa ca n-o puteam dezamagi.

In cele din urma ne-am oprit intr-un - era sa zic restaurant, doamne fereste! - Birou Oficial pentru incheiat tratate, unde am perfectat textul, contextul, aliniamentele, paragrafele, semnele de punctuatie si diacriticele si am stabilit cine semneaza din partea ambelor parti.

Anumite semne de punctuatie au fost constatate lipsa, unele cu aroma de papanasi, ce fusesera pe lista cererilor diplomatice a partenerilor nostri de dialog politic, insa, in cele din urma s-au reorientat si au solicitat asortarea cu niste rime clasice, rosii, incrucisate, pe de o parte, dar si cu niste rime albe, parfumate, pe de alta parte.

Ca sa fie cu succes intalnirea politica, nu de alta.

Cand ne-am intors in iatacul regal era noapte, intunericul pusese stapanire pe strazi si cladiri, pe cetatea medievala si peste culmile impadurite de jur imprejur.

Principessa Bubulina dormea dusa, dar s-a trezit cand am deschis usa. S-a bucurat mult, draguta de ea, ca ne-am intors. Ne-a povestit ca Nirvana aia de Sighisoara mai trebuie experimentata inca o data, caci vrea sa aprofundeze tematica si mai are nevoie de niste clarificari suplimentare.

Apoi ne-a spus ca a luat-o somnul in timpul meditatiei, dar ca a trezit-o scama aia nesuferita uitata de cameriste pe sub saltea. Ea a simtit-o! Ce, credeau ca n-o s-o simta?!?! Ea e printesa, ce naiba! O sa le reclame, de buna seama, caci asa ceva nu este permis la nivelul ei regal si la sensibilitatea ei binecunoscuta.

I-am facut un masaj pentru calmare, sa-i treaca nervii si revolta pe cameriste si pe scama aia imposibila, sau ce era, o pana, ceva, ori un fir de melana cazuta din vreo perna, desigur, ca de-ar fi fost altceva, mai grav, ar fi fost deja concediati toti angajatii hotelului si mai mult ca sigur chiar decapitati. Ma rog, poate decapitati nu, caci Bubulina face si gesturi de clementa uneori.



















Adrian a dorit sa faca o completare, in maniera personala, asupra considerentelor specifice plimbarii acelei seri. Iata ce povesteste el:

"Cu aceasta ocazie, am constatat ca Vlad Dracul (nu stiu daca el a fost constient de acest nume, care i s-a dat ulterior ) s-a nascut in cel putin cateva locuri. Un om pasionat ne explica investigatia sa concretizata cu manifestarea unei camere asa cum a avut V. D. Nu am intrat acolo, dar l-am asigurat ca vom considera oportunitatea. 

Oricum, i-am indeplinit visul de a ajunge pe facebook si prin noi. Oportunitati au mai aparut. Nu departe era o camera de tortura (C.T.). Cel putin, asa era prezentata. Pozele elocvente sperau sa trezeasca o curiozitate in trecatori. Am rezistat tentatiei si am mers mai departe. Nu suficient... A aparut Casa Bantuita... 

Ca sa fac pe plac unui suflet drag, la inceput de drum al vietii, am intrat in C.B. Dupa intrare, nu imi era clar daca acele siluete care scoteau zgomote care mai de care erau cele ce bantuiau, sau eu si copilul de cristal. Ne-am amuzat, dar am ajuns la concluzia ca managerii Casei Bantuite ar trebui sa urmareasca mai multe filme de gen pentru a ramane pe piata. Concurenta e mare... Mergem mai departe. 

Am admirat la fiecare taraba turistica o colectie generoasa de arme. Probabil pentru ca turistii sa se poata apara de V.D., C.T. si C.B. Arbalete, arcuri, pistoale cu elastic, sabii de lemn... Prietenii nostri s-au innarmat pana in dinti. Noi am zis ca ne descurcam si asa. 

Tarziu in noapte, am ajuns acasa unde Ema ma astepta ca painea calda sa ii fac plimbarea de seara. Mogaldeata alba si inocenta a spulberat toate fantomele pe care le-am intalnit pe drum. Seara am ascultat la mobilul pus pe mod avion muzica lui Asher Quinn. Noaptea, in camera am fost numai noi si ingerii."



(va urma)
 
Din Gradina lui Dumnezeu: 07.09.2019

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu