joi, 12 septembrie 2019

Prin padurea din Busteni



Ca orice turist sosit pentru mai multe zile pe Valea Prahovei, nici noi n-am ratat o excursie la Busteni.

Dar noi nu ne-am stabilit ca obiectiv Sfinxul si Babele, catre care toti cei care vin in Busteni se indreapta ca atrasi de un magnet. Noi ne-am dorit doar o plimbare relaxata prin imprejurimi si prin padure. Ceea ce am si facut

Privelistea muntelui era impresionanta de la poalele acestuia, in ciuda faptului ca cerul nu mai era atat de albastru ca in ziua precedenta, iar fotografiile nu mai aveau cum sa iasa la fel de pline de stralucire.

Vazduhul era insa clar, limpede, curat, iar temperatura diminetii era tocmai buna pentru drumetie.






















Inainte de a intra in padure ne-a iesit in cale un zdrentaros flocos si teribil de frumos.

Ne-a vazut de departe si l-am vazut si noi pe el. Nici nu se putea altfel, prea avem radarul activat si focusat pe tot ce are botic, mustati, patru labute si codita.

A trecut paraul cu apa inghetata special ca sa vina la noi. Stia el, de buna seama, ca avea sa se aleaga cu ceva mangaieri din interactiunea asta!

Noi l-am draganit un pic, el a dat din codita fericit, apoi, dupa ce ne-a insotit urcarea, a facut cale intoarsa multumit.

Dupa nici doi pasi, alt botic, alte mustati, alte labute si alta codita ne-au iesit in cale. De pisica. S-a gudurat si ea pe langa noi, si-a cerut si ea mangaieri si guguleli, apoi si-a vazut de drum.

Apoi, de dincolo de parau, pe malul celalalt, am observat un grup de puiandri care se harjoneau fara nici o grija. Pareau bine ingrijiti, semn ca, totusi, cineva ii hranea si se preocupa de ei, nu erau lasati chiar de izbeliste, vagabonzi.

De altfel, de cate ori am venit in Busteni, acolo, dincolo de parau am vazut mereu caini, mai mari sau mai mici, liberi sau alergand in interiorul spatiului acela larg, imprejmuit cu un gard de sarma.































Plimbarea prin padure a fost cea mai frumoasa.

Am ucat o vreme pe drumeagul serpuit printre copaci, inaintand destul de anevois din cauza pietrelor cam mari si insuficient tasate in pamant, solicitandu-ne o data in plus dincolo de pantele abrupte si ocolitoare.

Aerul tare, montan, cu parfum de padure racoroasa, de toamna, forta ozonului si efortul de a ne afunda cat mai mult inspre interiorul muntelui, ne-a solicitat destul de mult si, dupa ce am depasit foarte putin micuta cascada binecunoscuta, cea de langa zona de captare a apei potabile, ne-am oprit sa ne tragem sufletul.

Urma o panta mult prea abrupta si nu prea mai aveam energie pentru ea. In plus, din adancul padurii, ni se paruse ca auzisem un raget ca de animal salbatic. Atentionarile privind prezenta ursilor in zona avusesera darul de a ne pune in alerta. Mai mult decat atat, dupa ce am intrat in vorba cu un cuplu de varstnici si am primit si din partea lor confirmarea ca ragetul acela chiar fusese real si nu doar o inchipuire, am facut cale intoarsa impreuna cu ei.

Pana la iesirea din padure am mers cu ei la pas, am vorbit, am povestit, am glumit, facand si ei parte din randul bucurestenilor fugiti de aglomeratie si zgomot, doritori de liniste si natura.




















La iesirea din padure ne-a atras atentia un grup de tineri voluntari, cu simt civic si cu preocupari ecologice. 
Erau, se pare, la finalul unei actiuni de mare amploare, pentru ecologizarea acelei zone turistice lasata de izbeliste de primaria Busteniului.

Ii observasem si la urcare, insa atunci fusesera doar cativa la vedere. Insa, la coborare, grupul lor parea adunat si el pentru plecare. Ceea ce-si propusesera sa faca, facusera. Dovada stateau cele cateva zeci de saci de gunoi ce asteptau sa fie ridicate de catre masina de salubrizare.

Am laudat demersul lor, unul ce pare aproape ca o munca de furnica la suprafata intregii planetei, un efort ce pare in zadar, daca e sa judecam dupa lipsa repetabila a bunului simt al unora si dupa consecintele acestei lipse, dar, totodata, un demers care isi va vedea efectele in timp. Pe principiul ca educatia si bunul exemplu sunt semintele bune, care dau roade treptat, chiar si printre buruieni, pana la disparitia totala a celor din urma.












Cand plimbarea este pe final, cand bateriile sunt aproape descarcate, cand muschii incep sa se revolte si, cu toata frumusetea din jur, nu mai reusesti sa vezi nici muntii, nici padurea, nici coltul ierbii, nici soarele, si nici nu mai simti mirosul reavan si placut de toamna calda, ca o vara tarzie, ce vine de printre copaci si conifere, insa, in schimb, incepi sa observi peste tot, insinuandu-se inainte, numai imagini insidioase, subversive, provocatoare si incisive, care mai de care mai colorate, mai ostentative, mai apetisante si mai pofticioase, atunci devine din ce in ce mai clar ca trebuie... "sa inceapa relaxarea!"

Cred ca este foarte clar ce-a urmat mai departe.

Planetele s-au aliniat perfect, exact la momentul oportun, asa ca am decis in unanimitate: "sa mergem sa mancam!"












Din Gradina lui Dumnezeu: 12.09.2019

***






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu