joi, 5 decembrie 2019

Lansare online a cartii „În Căutarea Grădinii - Bucureşteni mutaţi la ţară, în Ardeal”





Dragi prieteni,

           
Azi, noi doi, Liliana şi Adrian, cu mare bucurie dorim să vă anunţăm că am lansat în eter cartea noastră „În Căutarea Grădinii -  Bucureşteni mutaţi la ţară, în Ardeal”. 
         
Această carte nu este despre mutat la ţară, deşi descrie experienţele unei astfel de alegeri. Ea este despre curajul de a ieşi din zona de confort şi a explora tărâmuri interioare şi exterioare necunoscute, de a naviga printre incertitudini şi nesiguranţe spre lumina blândă a clarităţii sufletului renăscut. Să fie de folos tuturor celor ce doresc să păşească, aşa cum se spunea în binecunoscutul serial Star Trek, "where no one has gone before" (acolo unde nimeni nu a mai păşit înainte), păstrând desigur proporţiile şi culorile subiective.
           
Deocamdată, această carte este oferită numai în format electronic şi, de astăzi, este disponibilă pentru a fi achiziţionată în mediul on-line, pe platformele virtuale Amazon şi Kobo (a se vedea instrucţiunile de mai jos). Am ales pentru acum această variantă, de Selfpublishing, din mai multe considerente, dar acest fapt nu exclude ca, în viitor, cartea să poată fi publicată şi pe suport hârtie, prin intermediul unei edituri.

ACTUALIZARE 12.12.2019: In urma solicitarilor, am inteles ca, in unele cazuri, este un pic mai dificil cu achizitia cartii de pe Amazon si Kobo. De aceea oferim posibilitatea de a cumpara cartea direct, prin virarea sumei de 25 de lei intr-un cont pe care il vom trimite la comanda cartii prin email (adresa email de contact: liliana.pascanu@gmail.com). Ulterior confirmarii platii, va trimitem pe email cartea in format electronic (pdf). Pentru detalii suplimentare ne puteti scrie oricand. 

ACTUALIZARE 26.12.2019: Incepand de azi, puteti explora si noul site "In Cautarea Gradinii" creat special de Adrian pentru promovarea cartilor, unde veti putea gasi mai multe Fragmente din carti, Cuprinsul, Feedback-uri, detalii despre cum pot fi cumparate, Fotografii din Gradina si altele.
 
Va invitam sa-l explorati, pasind in universul nostru ca pe un gazon proaspat tuns si intins, asa cum sugereaza culoarea verde, predominanta, acel verde care apare atat de des in cartea noastra, acel verde care ne inconjoara peste tot in Gradina, chiar si acum, in miez de iarna, acel verde frumos, care ne vorbeste din miez de inima si ne inalta in miez de suflet! Adrian a mestesugit tare frumos acest site! Este cald, prietenos, colorat, vesel, luminos, si este verde si inflorit ca o gradina! Chiar este precum Gradina noastra.
           
Aşadar, având în vedere că în noaptea aceasta vine Sfântul Nicolae cu daruri pentru toţi copiii lumii, mari şi mici, ne-am grăbit să finalizăm tot procesul editării, formatării şi încărcării manuscrisului pe platfomele online în timp util, astfel încât Moşul să aibă cartea accesibilă pentru a o aşeza în ghetuţele pregătite, ale acelor suflete dornice să o primească şi să o citească. Şi, pentru că am avut şi o echipă de elfi ca ajutoare, am reuşit!
          
Pentru noi doi, această carte este, prin ea însăşi, un mare Dar şi o mare Bucurie, căci, fără să premedităm asta, ci întâmplându-se aproape peste noapte, într-un timp record, ne-am mai împlinit un vis. Un vis care a început a se înfiripa mai mult în glumă, cu mai mulţi ani în urmă, odată cu primele rânduri în care am început să ne povestim aventurile privind Grădina lui Dumnezeu, dar care a ieşit cu adevărat la lumină abia acum, în timpul perfect potrivit, precipitându-ne, mobilizându-ne şi determinându-ne să trecem prin tot „travaliul” naşterii acestei cărţi.
           
Azi este gata, o trimitem în lume ca pe un prunc pur şi inocent, şi sperăm să aducă un plus de bucurie tuturor celor care o vor primi în suflete citind-o, cel puţin atâta bucurie câtă ne-a adus nouă scriind-o, modelând-o şi procesând-o în forma necesară pentru mediul online. Vă rugăm să o primiţi cu îngăduinţă şi s-o încurajaţi, căci ea este abia la început pe acest drum, un drum complet nou, pentru parcurgerea căruia nu a adunat prea multă experienţă, dar pe care porneşte cu mult entuziasm, cu neştiute emoţii, cu mare curaj şi cu dorinţa de a aduce măcar câte un zâmbet şi un strop de lumină peste tot pe unde va trece.
      
PS.1. Pentru că ştim cât de sugestive sunt fotografiile în contextul poveştii noastre, am facilitat accesul la pozele noastre postate pe blogul „Gradina lui Dumnezeu”, pentru a reflecta ceea ce cuvintele cărţii n-o pot face. Ştim cu toţii că „o poză face cât 1000 de cuvinte”. 
       
PS.2. Astfel, dorim să vă anunţăm că am dezactivat postările de pe blog,  că acestea nu sunt pierdute, ci doar sunt ascunse publicului, şi că am păstrat vizibile doar fotografiile, atât pentru cititorii fideli ai blogului, cât şi pentru cititorii cărţii. Ele vin să susţină continutul poveştii  şi magicul aventurilor noastre.

Vă mulţumim din inima tuturor şi vă îmbrăţişam cu drag,
Liliana şi Adrian





Instrucţiuni de achiziţie carte on-line

A.De pe platforma Amazon 

1.Accesaţi platforma Amazon prin linkul https://www.amazon.com/ şi înregistraţi-vă (adică, dacă aveţi deja un cont, intraţi pe platformă cu parola personală, iar dacă nu aveţi, creaţi un cont de acces – vă este necesară o adresă de mail şi un telefon, unde veţi primi un număr de cod, pentru activare).

2.Pentru crearea unui cont, accesaţi butonul din dreapta sus „Hello, Sign in” şi daţi click pe „Start here” (de sub butonul „Sign in” din fereastra care se deschide). Completaţi câmpurile şi urmaţi paşii până la crearea contului.

3.Accesaţi platforma prin linkul de mai jos pentru a vizualiza cartea noastră:



4.În colţul din dreapta-sus aveti butonul „By now with 1-click”. Apăsaţi butonul şi urmaţi paşii indicaţi pentru achiziţia online. Vă este necesar cardul de cumpărături.
 
5.După efectuarea plăţii, fişierul Cărţii este disponibil pentru download. Poate fi citit fie pe ebook reader Kindle, (sau alte tablete care ar cititor compatibil pentru Amazon), fie pe computerul personal, caz în care trebuie să descărcaţi de pe site-ul Amazon/kobo/internet un astfel de program de citire in versiune gratuita (icecream, calibre, kindle preview si altele). Daca aveti dificultati, ne puteti scrie un mesaj.


*

Instrucţiuni de achiziţie carte on-line

B.De pe platforma KOBO.

1.Accesaţi platforma KOBO prin linkul https://www.kobo.com/ şi înregistraţi-vă (adică, dacă aveţi deja un cont, intraţi pe platformă cu parola personală, iar dacă nu aveţi, creaţi un cont de acces – vă este necesară o adresă de mail şi un telefon, unde veţi primi un număr de cod, pentru activare).

2.Pentru crearea unui cont, accesaţi butonul rosu din dreapta sus „Create free account. Completaţi câmpurile şi urmaţi paşii până la crearea contului.

3.Accesaţi platforma prin linkul de mai jos pentru a vizualiza cartea noastră:



4.În colţul din dreapta-sus aveti butonul gri „By now” (care este sub butonul rosu „Add to cart”). Apăsaţi butonul „By now” şi urmaţi paşii indicaţi pentru achiziţia online. Vă este necesar cardul de cumpărături.

5.După efectuarea plăţii, fişierul Cărţii este disponibil pentru download. Poate fi citit fie pe ebook reader Kindle, (sau alte tablete care ar cititor compatibil pentru KOBO), fie pe computerul personal, caz în care trebuie să descărcaţi de pe site-ul Kobo/Amazon/internet un astfel de program de citire in versiune gratuita (icecream, calibre, kindle preview si altele). Daca aveti dificultati, ne puteti scrie un mesaj.

 Vă mulţumim pentru disponibilitatea de a accesa online cartea noastră, „În Căutarea Grădinii – Bucureşteni mutaţi la ţară, în Ardeal”.  Lectură plăcută!



Liliana şi Adrian

05.12.2019
 


 











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu