Aripi si vise

Aripi de vise (1)

In ultimele zile ma invaluie tema aripilor. Oriunde ma uit, dau de aripi. Aripi de Pasari, Aripi de Ingeri, Aripi de Fluturi. Aripi. E timpul lor. Vreau sa-mi deschid acum din mine Aripi de Om. Caci de la ele pornim pe calea zborului.

Povestea care urmeaza este foarte lunga, motiv pentru care am impartit-o in 7 sectiuni.

*

Asadar, multele si frumoasele aripi care mi-au aparut in cale in ultimele zile, plus impulsul meu de a scrie ieri micutul poem cu si despre Aripile de Fluture, ca raspuns unei prietene dragi, m-au trimis cu gandul in trecut, spre momentul in care eu insami mi-am recuperat aripile chiar de la... mine. Pare paradoxal, cumva, dar nu e. Sa va povestesc.

Eram in noaptea dinspre 20.11.2011. Sesizati oglindirea? 20.11.20.11. Moment cosmic. Ei bine, am eu in noaptea aceea un vis demn de retinut si nu numai. Transformator. Edificator. Nu l-am povestit pana acum, insa el a ramas acolo, in memoria mea, ca un marker peste timp, asa cum imi place mie sa le spun acestor vise. Ele isi dezvaluie mesajul intotdeauna peste timp.

M-am visat pe mine insami cum dormeam. Imi  vedeam trupul de femeie adormita, intinsa in pat, apoi m-am desprins de trup si m-am vazut cum ies din el sub forma unui corp fin de lumina, ca un abur alb-albastrui, translucid, cu contur irizant, pastelat, si aveam aripi mari, de inger. Era corpul meu astral, care mi se infatisa atunci, in vis, cu aspectul unui inger de lumina.

M-am ridicat spre tavanul camerei si perfect lucida si constienta ca-mi las in urma corpul fizic. Am trecut prin acoperis si m-am ridicat deasupra orasului, spre cerul noptii. Ma simteam atat de libera! Era minunat! Zburam in vazduhul linistit, cu cerul plin de stele deasupra, vedeam dedesubt orasul adormit, usor iluminat, si nu aveam nici o grija, nici o preocupare. Doar ma bucuram de acea eliberare minunata si de zborul meu secret, anonim, pe deasupra lumii.

Deodata, in linistea noptii, am auzit un scancet de copil. Era, mai degraba, ca un plans infundat, retinut, de fetita micuta. M-am uitat in jur si am vazut de sus, de unde eram, o cladire inalta, la streasina acoperisului caruia parea a fi un fel de firida ingusta, unde statea jos, cu genunchii stransi sub barbie si cu bratele incolacite in jurul lor, o fetita cam de vreo 3-4 ani. Plangea suspinand, parea speriata, infrigurata si se simtea abandonata, a nimanui. Mi-am dat seama instant ca fetita aceea eram eu. Era copilul meu interior, pe care fusesem nevoita sa-l abandonez, sa uit de el, sa-l tin inchis si ascuns in adancurile nestiute ale fiintei mele, unde nimeni nu putea ajunge.

Am fluturat usor din aripi si am coborat in zbor de la inaltimea unde ajunsesem. M-am apropiat incet de copila, am imbratisat-o, am inconjurat-o cu aripile mele de jur imprejurul trupusorului ei firav si tremurand, am mangaiat-o tandru, si i-a spus sa nu se mai teama, ca nu mai este singura, ca, uite, sunt eu alaturi de ea, ca voi avea eu grija de ea de acum inainte, ca o iubesc, si ca o voi apara de orice pericol de acum incolo. Am lasat-o sa planga in voie cat a simtit nevoia si, in timp ce atentia mea era spre a o linisti pe micuta copila speriata, mi se activa un profund sentiment matern fata de ea si o caldura puternica, din inima, mi se imprastia usor, ca un val lin, in tot acel corp de lumina si in aripi.

Dupa ce am simtit ca fetita s-a linistit si mi s-a relaxat in brate, mi-am desprins aripile mele de pe umar si i le-am dat ei. Punandu-i-le pe spate, aripile mele mari, albe, fine si transparente, ca matasea, s-au adaptat la dimensiunile ei, capatand o forma minunta de aripi de libelula, tot transparente, cu sclipiri de diamant si matase la fiecare miscare. Fetita a inceput ea insasi sa straluceasca si sa radieze bucurie pe chip.

Acesta a fost visul.

Aripi de vise (2)

M-a marcat acest vis atat de tare atunci, incat a doua zi l-am cuprins in versuri. Era perioada in care inca imi exprimam in poeme toate gandurile care ma inconjurau, sentimentele, preocuparile, emotiile. Poezia aceasta vibreaza si acum in sufletul meu in acordurile acelui vis, care, pentru mine, a fost foarte intens.

Am aripi albe, mari, pe braţe albe,

De Dumnezeu,  din umeri goi, sculptate

şi-n noaptea asta voi zbura spre ceruri,

Spre-naltele tărâmuri înstelate!

Voi fi precum un înger de lumină,

înveşmântat în vise de femeie,

Cu flori de crin pe frunte,în cunună,

şi-un dor fierbinte de Calea Lactee.

Mă voi desprinde de-ale lumii valuri

şi de-ale ei pământuri îngheţate,

De rădăcini mult prea adânc ascunse,

De lanţuri grele mult prea acceptate.

Spre siderale zări îmi voi deschide

Frumoase aripi, sufletului date,

Când trupul de femeie-mi va rămâne

Uitat, în somn, pe patul din cetate.

Plutind în zbor, zâmbind, eliberată,

Voi rătăci pe-a viselor poveste,

Voi fi Nimic şi Totul într-o clipă,

Voi şti că Sunt în Tot Ceea Ce Este.

Mă voi descoperi, printre planete,

Copil frumos, plângând în aşteptare,

Nemângâiat, uita tîn întuneric

şi speriat de-a sa însingurare.

Mă voi lua în braţele-mi de înger,

Redevenind fetiţa care-aşteaptă

Să vin la ea, femeie împlinită,

Să-mi fiu oglindă vie, înţeleaptă.

şi să mă iert că am lăsat copilul

însingurat, departe, printre stele,

Să îl iubesc cum nimeni n-a făcut-o,

Lui dăruindu-i aripile mele!

Aripi de vise (3)

Mai tarziu, aripile mele si-au cerut din nou dreptul la exprimare. Trecusera 3 ani de la visul cu fetita, eram in 29 octombrie 2014, cand am compus un alt poem cu si despre aripi. „Metamorfoza”. Este, mai exact, despre trezirea la lumina, despre iesirea din coconul tesut de omida in jurul ei pentru protectie si transformare, este despre deschiderea aripilor si constientizarea ca, de fapt, ele au fost dintotdeauna acolo, in noi. Voi reda aici versurile acestei poezii pentru a face legatura cu ceea ce urmeaza. Caci, da, povestea aripilor continua.

Am fost un ou. Acum sunt o omidă.

Cu frunze şi cu rouă vieţuiesc.

Nu fac nimic. Din zori şi până-n seară

Mănânc şi dorm. Mănânc şi lenevesc.

În jurul meu frunzisul îmi oferă

Şi adăpost, şi masă, şi hamac.

Nu-mi trebuie nimic în plus, de-aceea

Nici  nu mă plâng. Mănânc, şi dorm. Şi tac.

Dacă se-ntâmplă uneori ca vântul

Să mă răstoarne-n iarbă din copac

Nu-mi pasă. Fiindca ştiu că trunchiul

E drumul ce mă-ntoarce în iatac.

Pe scoarţa lui mă caţăr fără teamă

Şi mă târăsc spre crengile de sus,

Căci, nu ştiu cine şi nici când anume,

Dar, cineva, demult, aşa mi-a spus:

Spre frunzele gustoase dinspre vârfuri

Să caut să mă-ndrept necontenit,

Ca să primesc şi eu, în taină mare,

Un dar miraculos, nepreţuit:

Mi-a spus, nu mai ştiu cine, că-i posibil

Să-mi crească aripi şi să zbor şi eu,

Că pot să fiu un flutur printre fluturi

Şi nu doar o omidă tot mereu.

Nu-i ăsta un miracol fără de seamăn?

Să-mi crească aripi? Mie? Şi apoi

Să zbor şi eu, zâmbind, din floare-n floare,

Doar savurând nectarul lor de soi?

Să mă înalţ şi eu mai sus de pomul

Ce m-a-nvăţat omidă să devin?

Da, vreau şi eu să mă transform în flutur!

Încet, încet, puţin câte puţin…

Voi fi închisă-o vreme în coconul

Ce singură voi şti să-l meşteresc?

La timpul potrivit voi fi în stare

Acest mister adânc să-l desluşesc?

Cum, oare, îmi voi ţese-atunci în juru-mi,

Din fire de lumină, adapost?

Şi-n el ascunsă, cum voi şti, din mine,

Să-mi modelez alt trup şi cu alt rost?

Oh, iata! O lumină minunată

Îmi ţese-n jur al frumuseţii rost!

Cu fir de borangic şi stropi din soare

Îmi coase flori pe straiul meu anost.

Apoi, croieşte-ncet şi cu migală,

Din voaluri de mătase, aurii,

Aripi măiestre, cu sclipiri de gală,

Legate fin cu ciucuri argintii!

O, Doamne, ce minune, ce minune!

Eu sunt aici, oglindă? Spune-mi, eu?

Atât de simplu-a fost? Şi-atât de iute?

Mă aşteptam să-mi fie mult mai greu!

Nu am făcut nimic, n-am nici un merit!

Aceasta frumuseţe e un vis!

- Ai vrut să fii exact ce eşti. Priveşte:

Ai devenit ce-n tine era scris.

Aripi de vise (4)

Si, ca sa vedeti ca nimic nu-i intamplator, imediat la o saptamana dupa ce am compus acest poem, s-a mai intamplat ceva extraordinar, in stransa conexiune.

Desigur, pe vremea aceea locuiam in Bucuresti si aveam un serviciu. Lucram in cadrul unei corporatii foarte mari, cu mii de angajati si sute de unitati executive in toata tara, si participam saptamanal la tot felul de sedinte: de unitate, de sector, de capitala, de tara. Ne erau analizate rezultatele, eram evaluati si supra-evaluati, eram testati si supra-testati si, ca si cum nu era destul, fix in anul acela, 2014, se infiintase in organigrama institutiei un post nou, de cauch organizational, cu scopul de a „citi” personalitatile fiecarui angajat in parte, astfel incat ei, directorii, sa stie ce tehnici de management sa aplice pentru fiecare, astfel incat „dresajul” corporatist sa functioneze in sensul dorit de ei, iar noi sa dam randament maxim.

Si ce credeti ca s-a intamplat? A avut loc sedinta aceea fix la o saptamana dupa ce am scris poemul de mai sus, „Metamorfoza”. Sedinta aceea a fost prima la care a participat si doamna cauch. A fost o sedinta altfel. Am fost anuntati de ea ca, de data asta, mai mult ne vom juca si ca vom iesi din tiparul sedintelor obisnuite. Ni se cerea sa ne comportam liberi, cat mai natural si cu toata sinceritatea. Si au pus la cale un fel de „joc de societate” mulat pe tematica job-ului nostru. Mai intai, insa, era nevoie sa formam echipe, ale caror membri sa fie impreuna pe baza de compatibilitate. De aceea, ne-au fost inmanate niste hartii cu teste de personalitate, care contineau intrebari al caror raspunsuri erau marcate conventional cu niste cifre, iar rezultatul adunarii acestora facea trimitere la un tabel cu tipologii de personalitati si cu stiluri comportamentale. Acestea erau clasificate si incadrate sub umbrela unor nume de animale totemice, respectiv: jaguar (dominant, extrovertit), maimuta (influent, extrovertit), albina (constiincios, introvertit) si elefantul (stabil, introvertit).

Dupa vreo 5-10 minute, in care fiecare ne-am completat testele cu raspunsuri, ne-am spus, pe rand, punctajul obtinut, iar doamna cauch ne identifica din grila numele animalului care definea tipologia de angajat caruia ii corespundeam. Cei mai mandri dintre colegii mei erau cei care primeau eticheta de jaguar, dar nici ceilalti nu se simteau mai prejos, caci caracteristicile tuturor erau definite pozitiv si incurajator.

Ei bine, punctajul obtinut de mine si de inca o colega (dintr-un grup de 30 de angajati, cat eram prezenti - veniti din vreo 10 unitati din Bucuresti), nu se incadrau in grila respectiva. Deci nu apartineam nici uneia din cele 4 tipologii. Ni s-a spus ca noua ne va raspunde la final, dupa ce incheie cu toti. Eram nedumerita si curioasa, totodata. Toti erau. Asadar, pentru noi doua, a scos o alta grila, de unde ne-a citit numele tipologiei noastre de angajati. Noi doua eram Fluturii! Am fost woooow! Tocmai scrisesem versurile in care ma vazusem Fluture!

Aripi de vise (5)

Dupa ce s-au separat echipele, fiecare in alt colt al salii de sedinte, ni s-a spus sa ne alegem un lider de echipa, care sa prezinte rezultatele muncii lor din perspectiva tipologiei din care face parte.

Jaguarii formau echipa celor potriviti pentru functii de directori, deci ei si-au prezentat, cu foarte mare aplomb, mai degraba aceste calitati, de control si conducere, de organizare si verificare. Albinele erau angajatii muncitori, forta de munca executiva si obedienta a institutiei, cei care „fac mierea” fara sa comenteze nimic, multumiti si implicati total in activitate, determinati, fara intrebari si fara analize personale, dar care aveau nevoie doar de un pic de variatie, de miscare, de flori si lumina. Elefantii erau cei care isi doreau stabilitatea pe termen lung si un salariu bun, ei fiind cei care erau dispusi sa accepte orice pentru „siguranta zilei de maine”. Maimutele erau angajatii vorbareti, sociabili, entuziasti si veseli, cu abilitati de a-i influenta pe altii, dar fara capacitatea de organizare si control a jaguarilor. Cumva ei erau „cartitele” sau asa-zisii „spioni” ai conducerii. Fiecare lider trebuia sa-si puna in valoare abilitatile specifice titulaturii si sa aduca argumente in fata celorlalti in acest sens.

Colega mea de echipa, un pic intimidata de inedditul situatiei, mi-a propus sa fiu eu liderul Fluturilor, asa incat, cand mi-a venit randul, ultima, de altfel, s-a facut o liniste totala in sala. Cand vorbisera ceilalti patru lideri de dinainte se rasese mult, se glumise, toti s-au identificat cu rolurile respective si multi chiar s-au placut in aceste „haine”.

Insa nimeni nu stia ce presupune a fi Fluture. Pe grila cu instructiuni nici nu figura Fluturele, deci nici caracteristicile lui. Eu trebuia sa improvizez si sa scot la iveala toate calitatile si abilitatile noastre de Fluturi, in timp ce colegele si colegii mei le primisera deja notate si clasificate. Si din acest motiv, colega mea de echipa a intrat in panica si mi-a cedat locul de lider pe loc.

Ok, imi zic, no problem, ma descurc. Si am inceput sa vorbesc intr-o liniste deplina, cu peste 30 de perechi de ochi atintiti asupra mea, cu directorii de unitati de fata, cu directorul de sector prezent si el, dar si cu observatorul cel nou, doamna cauch, care isi lua notite in timp ce noi vorbeam.

Ok, daca-i joc, joc sa fie! – mi-am zis in gand.

„Dragi colegi, mai intai noi dorim sa ne prezentam. Suntem Liliana si Simona (nume fictiv), si suntem Fluturii Organizatiei. Ne face o deosebita placere sa fim prezenti astazi la aceasta sarbatoare si, inainte de a va vorbi despre aportul echipei noastre la bunul mers si la dezvoltarea institutiei, v-am ruga sa ne admirati cu mare atentie Aripile. Observati cat sunt de colorate si stralucitoare, cat de gratioase si delicate, cat de fine si uimitor desenate, dar observati, totusi, si ca ele au suficienta rezistenta si vigoare pentru a ne purta in zbor peste tot, oriunde avem nevoie, pentru a ne implini menirea.

Caci dincolo de orice, Aripile noastre sunt cele care fac diferenta intre noi si Jaguari, intre noi si albinute, intre noi si elefanti sau maimute. Noi putem indeplini oricare dintre atributiile celorlalti patru membri ai organizatiei, suntem capabili si avem toate abilitatile necesare, insa noi facem spectacol din tot ce ne inconjoara! Facem absolut totul cu Gratie, in Armonie, in pasi de Dans si Zbor, dar si in deplina Libertate si Inspiratie. Nu avem nevoie de ghidaje, de sefi sau de directive pentru a sti ce avem de facut, nu avem nevoie de legi si constrangere pentru a ne face treaba, nu avem nevoie de echipe strans unite in jurul nostru, de lanturi si verigi rezistente, pentru a rezista provocarilor si a trece de obstacole.

Noi, Fluturii, polenizam cu mare eficienta florile peste care trecem, ca si albinele, desigur, insa noi facem arta din zborul nostru! Noi atragem privirile tuturor, incantam inimile, aducem zambete pe chipuri, emotionam si declansam sentimente frumoase! Noi, Fluturii, nu putem trece neobservati din floare in floare, noi dansam cu aripile larg deschise in zbor si aducem enorm de multa bucurie, nu numai rezultate!

Noi, Fluturii, nu ramanem doar intr-o singura gradina, intr-un singur palc de flori, sau intr-o singura padure sau pasune, precum jaguarii sau elefantii. Noi ne inaltam aripile mai intai spre albastrul infinit al cerului, spre stralucirea soarelui, si spre inaltimile cele mai frumoase ale Gandului si Cuvantului, de unde ne incarcam cu energie si forta, apoi ne avantam spre toate gradinile, spre toate lumile inflorite, caci nimic nu ne poate opri din zbor. Nici o usa, nici o bariera, nici o colivie cu zabrele.

Noi, Fluturii, putem zbura in roiuri de fluturi, adunati impreuna, unii cu altii, in flux minunat de aripi fermecate, dar si singuri, independenti, bucurandu-ne intim de toate frumusetile pe care le descoperim inainte.

Noi, Fluturii, exploram necunoscutul din jur cu o nesfarsita curiozitate, cu un mare entuziasm si mereu ne lasam inspirati de aripile noastre privind directia catre care este bine sa pornim.

Noi, Fluturii, oferim, pe langa polenul adunat din flori, expresia dansului nostru aerian de aripi, si suntem un exemplu celor care inca nu cred ca au aripi, desi ele exista in interiorul lor. Le suntem un exemplu celor care n-au incredere in ei insisi, care se descurajeaza in fata greutatilor, care se sperie in fata pericolelor, care se tem de necunoscut si de competitori. Noi oferim incredere, sprijin, sustinere, dar, mai ales, entuziasm! Zborul nostru este de necuprins in cuvinte! Este o explozie de entuziasm, frumusete si culoare!

Noi, Fluturii, insa, avem nevoie de toata libertatea, fara restrictii! Zborul nostru nu poate fi inchis in legi si regulamente, nu poate fi standardizat in norme si protocoale, nu poate fi limitat la ziduri, colivii, hotare, usi si cladiri. Noi nu avem nevoie de scaune, ci de ferestre larg deschise. Noi avem o uriasa forta creativa in aripile noastre, pe care este imperios necesar sa ne-o exprimam liber, fara constrangere, pentru a putea fi eficienti si a ne putea aduce contributia noastra specifica la cresterea si infrumusetarea mediului in care traim. Avem nevoie de incredere si armonie, de spatiu si lumina, de zambete si relaxare. Toata forta noastra, da, este in aripi, dar tot in aripi ne este si intreaga vulnerabilitate. Inchisi in borcane noi nu mai putem fi Fluturi.

Este adevarat, exista perioade, precum este iarna financiara, de exemplu, in care jaguarii, elefantii si maimutele nu par a fi afectati, cum nici albinele nu sunt, ele facandu-si mai departe treburile hibernale in interiorul stupului. Insa, nici unul dintre ei nu isi poate tese, din propriul interior, cocon luminos de protectie, si, mai ales,  nici unul din ei nu isi poate creste din el insusi, de acolo de unde n-au fost, Aripi! Iar Zborul doar Fluturele il cunoaste! Nici un Fluture n-ar renunta la Darul si la Harul lui, Zborul, orice-ar fi!

Poate ca traieste el mai putin, dar traieste intens, la cote inalte! Un Fluture traieste intr-o zi mai mult decat toti ceilalti la un loc, in toate vietile lor de elefanti, jaguari, maimute sau albine. Caci Zborul inseamna mai mult decat un simplu fluturat din aripi. Inseamna insasi Crearea si Prezenta Aripilor!”

Aripi de vise (6)

Cam acesta mi-a fost discursul. Eram eu insasi emotionata de propriile-mi cuvinte, gesticulam, iar vorbele imi curgeau ca un fluviu, ca si cum imi veneau din alta parte, nu din propria-mi minte, precum versurile unui poem al altcuiva, din alt plan. Dupa ce am tacut, parca am iesit dintr-o transa si am simtit linistea care se lasase peste toti ca fiind electrizanta. Apoi s-au pornit aplauzele!

Sunt emotionata si acum, cand rememorez aceasta scena. Dupa ce s-au linistit cat de cat ropotele aplauzelor, doamna cauch s-a ridicat in picioare si a exclamat uimita si ea „Dupa cum v-ati dat deja seama, exact asa este Fluturele! Un adevarat spectacol, o poezie si o incantare!”

Ziua urmatoare acestei sedinte am primit de la ea un email in care ma felicita pentru „reprezentatia” de la sedinta, spunandu-mi ca se bucura ca a descoperit un Fluture autentic in institutia noastra, intrucat Fluturii sunt, in general, foarte rari, iar ea abia intalnise cativa pe unde lucrase sau a tinuse cursuri si seminarii pe acest subiect.

Fiind inca sub impresia entuziasmului senzatiilor declansate de discursul meu si de reactia colegilor, i-am marturist ca la sedinta primisem, de fapt, o confirmare in plus ca sunt cu adevarat un Fluture, eu insami recunoscandu-ma a fi unul prin versurile poeziei compusa cu doar o saptamana inainte. Si i-am trimis pe mail poezia. 

Acum, nu stiu daca stiti, dar, intr-o corporatie financiara scortoasa multinationala, poezia nu prea are ce cauta. Si, de fapt, nici Fluturii. Nici in cap si nici la birouri. 

 

Aripi de vise (7)

Doamna cauch a inteles imediat cu cine are de-a face si, in mod atipic, mi-a oferit o pagina in nou infiintata revista de specialitate a organizatiei dedicata angajatilor, o pagina din urmatorul numar, in care sa ma exprim asa cum doream, cum simteam. Revista era abia la a doua ei aparitie semestriala, iar in ea se adunau, asa cum este tiparul corporatist, doar articole motivationale, apreciative si de multumire, ridicari in slavi ale celor cu rezultate bune, cu depasiri de targheturi, incurajari si alte bla-bla-bla-uri din acestea. Eu, da, eram un angajat recunoscut ca fiind mereu printre performerii de top, dar nu-mi doream sa scriu in felul acela, corporatist. I-am spus doamnei cauch ca nu sunt in masura sa scriu ceea ce, probabil, se asteapta de la mine sa scriu, iar ea mi-a spus ca pot sa scriu asa cum simt, cum vreau, caci este revista angajatilor si ca pot sa ma exprim cum doresc in pagina mea.

Va voi reda exact si integral articolul meu, caci l-am pastrat de atunci, pe mail. El a fost si este exact mesajul unui Fluture! Dupa randurile de mai jos a urmat poezia „Metamorfoza”.

Metamorfoza

   

M-a adus aici, în paginile acestei reviste, una din poeziile mele, Metamorfoza - o poveste cu tâlc în care, cred eu, mulţi se vor regăsi.

  Dincolo de versurile ei, care îi vor face pe unii să zâmbească, minunea metamorfozării o trăim toţi. Chiar şi tu, cititorule, oricine ai fi tu.

  Mă întreb retoric, ca-n oglindă: oare tu îţi doresti să devii un Fluture? Te transformi? Eşti deja unul? Fii vigilent şi menţine-ţi în continuare atenţia pe calea ta, pe ceea ce trăieşti, luminează în jur cu prezenţa ta, dăruieşte şi împărtăşeşte şi celorlalţi experienţa ta. Ajută-i şi pe alţii să se descopere, în măsura în care sunt pregătiţi, căci fiecare are ritmul lui,  fiecare are timpul lui, anume potrivit, pentru a-şi ţese coconul, pentru a ieşi din el, pentru a fi Fluture.

  Dacă vrei aripile, schimbă-te! Lucrează-te, modelează-te. Ai răbdare cu tine şi ai încredere că vei fi aşa cum îţi doreşti dacă eşti consecvent Nu te descuraja dacă din când în când mai cazi. Nu te speria dacă întâmpini în cale furtuni. Întreabă-te în fiecare clipă: pasul acesta mă ajută să devin ceea ce îmi doresc? Acest cuvânt mă creează aşa cum vreau să fiu? Aceste acţiuni mă duc acolo unde îmi vreau să ajung? Această alegere mă schimbă în acord cu intenţiile mele? Această atitudine îmi oglindeşte decizia, îmi defineşte şi îmi confirmă convingerile? Este acesta Adevărul meu?

  Apoi, după transformare, priveşte-te în oglindă şi bucură-te de frumuseţea aripilor tale.

  Prezenţa mea în această pagină este o privire în oglindă. O oglindă în care mă văd în fiecare dintre voi, prin ochii fiecăruia. Bucuresti, 02.12.2014”

Am pornit aceasta marsturisire lunga de la un poem citit ieri pe pagina de facebook a prietenei mele, Adriana T. 

Va voi mai intaireda poemul ei rascolitor, caruia i-am raspuns si eu cu un alt poem, tot in versuri.

De-aș scrie cum mă simt în an cu timpul la final,
V-aș tot minți și n-aș lăsa să pară
C-am inima-ntre fluturi abisali
Ce aripile-și rup, căci au uitat cum zboară.

V-aș spune vorbe roz bonbon și cu sclipiri,
De ce să înserez priviri cuminți care așteaptă
Să se deschidă flori de gând pe amintiri
Ce-ar înflori, din voi, la mine-n poartă?
De-aș putea să scriu-n verde crud
O carte din nimicurile mele,
Ar plânge slova înecând, pe rând,
Mirările din jur care citesc în ele.
Puțini sunt cei ce știu câte mă ning,
De unde-mi iau puterea să sting frici ori calde patimi,
Așa că mă iertați, dacă-n vers vă mint
Că-s fluture de zi. De fapt, eu nu am aripi!
Nu pot zbura așa cum poate par
A face piruete prin cuvinte,
Mă trag din roi de fluturi abisali
Și, des, pierd aripi; pierd din a mea minte
Când toate parcă vin a mă-nrobi
În lucruri care par să mă cuprindă,
Degeaba aș cerși un an, cum altul n-ar mai fi,
Nu-i vremea mea! A fost cândva! Eram omidă!
Uităm când timpul nostru pare-nghețat,
Că tot ce-am vrut cândva acum ne doare,
Dar oare nu-i de ajuns că-n fluturi m-am schimbat
Și-am adunat polenul de pe-un fir de floare?
Mi-e teamă că și-acum am să vă mint,
Să spun că sunt prea bine, nu-i a bună,
Îmi strâng tot anul pe aripi de gând,
În fluture de noapte am s-ajung pe lună!
Poate de-acolo toate-mi vor părea
Atât de mici și nu-mi va fi iar frică,
Puțin, cu Dumnezeu, aș sta la o cafea
Și-ar spune-ncet: Hai, du-te acasă! Am să te fac furnică!
☆☆☆
Morală n-am, dar dacă aș avea,
S-ar scurge-ntr-o apă curgătoare,
Să ducă din ce ești, și ce te știi,
Tot nenorocul, însă tare-mi pare
Că poți a cere viața să o schimbi:
Omidă, fluture, aripă mică,
De soarta-ți e prin lucruri să trudești,
Din fluture.... vei deveni furnică!
Adriana Tîrnoveanu, Din fluture am devenit furnică

Raspunsul meude ieri, tot in versuri:

Eu, chiar si de furnica de as fi,
m-as razboi cu sfintii toti din cer,
cu Dumnezeu Etern m-as razboi,
si n-as gandi ca eu gresesc de-i cer,
nu doar o singura pereche de aripe,
de fluture frumos, aripi de soi!
Eu i-as pretinde aripi nesfarsite!
Caci sunt, nu doar un fluture, sunt roi!
Si nici macar El, Dumnezeu, nu poate,
sa imi conteste forta si credinta!
Caci sunt precum un roi de fluturi albi!
Asa imi este zborul si fiinta! 　
Si tu esti ca si mine, nu uita!
Chiar daca unii-ti spun ca esti furnica!
Chiar daca insati tu te crezi asa!
"Sunt si furnici cu aripi" or sa-ti zica.
Nu-i asculta! Esti roi de fluturi albi!
Esti roi de aripi fluturand spre stele!
Iar de nu crezi... iti dau oglinda mea!
Priveste-te in aripile mele!

Voi incheia aceasta lunga postare lasandu-i Adrianei ultimul cuvant, un raspuns la raspuns, dar si cu multumirile mele de dincolo de cuvinte:

Vezi tu, femeie-n colibri schimbată,
De aripi porți, oricum, orice ai fi,
Te văd zburînd spre Dumnezeul Tată
Și chiar cu Sfinții, blând, filozofând;
Tu poți orice; să fii furnică, floare,
Ori roi de fluturi albi spre Ceruri fluturând,
Tu nu poți fi, nici de ai vrea, o oarecare,
Când nesfârșit în aripi ți-a crescut.

Când truda mea pe pietre mă coboară
Sisif să fiu, furnică-n gând ales,
Ma bucur c-am un om ce-n mine zboară
Și vede-n căpruiul meu și-n al meu vers

Tot ce nu pot cuprinde eu cu a mea minte,
Mă iartă, de-s așa, mai nu știu cum,
Promit să-mi fac oglindă din cuvinte
Și fluturi albi să-mi culc pe noul drum!

Liliana, tu pentru mine esti perfecțiune, pentru ca esti capabilă să creezi cu mintea si sufletul ceva autentic de care nu te poti îndoi. Imi doresc sa am măcar o zecime din puterea ta de a înțelege Universul si puterea sinelui. Nu ma pricep si nu am deloc frâna în a opri tavalugul care vine, câteodată, spre mine. De asta mă simt fluture transformat în furnică. Dar, recunosc, m-ai pus pe gânduri și multumesc."

*

Inchei cu Aripi de Colibri, o Pasare-Fluture, de fapt.

Din Gradina lui Dumnezeu: 17.12.2019

***