Aseara ne-am uitat episodul 8 din ultimul sezon din serialul "Victoria".
L-a gasit Adrian tradus si s-a potrivit de minune, caci pe seara a
plouat pe aici si n-am mai putut iesi la plimbarea noastra nocturna.
Adica, de fapt, am fi putut, asa cum am iesit si altadata la plimbare pe
ploaie, dar n-am mai vrut. Am preferat sa ne uitam la un film.
Si, dupa ce l-a pus la incarcat, l-a oprit un pic in stand by ca sa ne
asezam comozi in pat. Priviti la ce secventa a oprit genericul.
Care erau sansele sa opreasca acel stop cadru chiar pe fractiunea aia de secunda?
Care erau sansele ca cele doua nume din toata distributia sa fie cuplate fix in acelasi cadru?
Care erau sansele ca noi sa observam asta? Nu prea suntem atenti la generic, asa ca, daca Adrian n-ar fi oprit pentru putin timp rularea filmului tocmai atunci..............
Care erau sansele ca cele doua nume din toata distributia sa fie cuplate fix in acelasi cadru?
Care erau sansele ca noi sa observam asta? Nu prea suntem atenti la generic, asa ca, daca Adrian n-ar fi oprit pentru putin timp rularea filmului tocmai atunci..............
Chiar si asa, dupa ce ne-am asezat confortabil pentru vizionarea
filmului, care ar fi fost sansele sa observam cele doua nume, daca ar fi
dat un click rapid pentru continuare?
Daca n-as fi vazut asta pe
laptop, reusind astfel sa fac poza doveditoare, deci, daca as fi
observat asta la televizor, cand n-as mai fi putut obtine instant
dovada, ma intreb retoric, oare m-ar mai fi crezut cineva ca ceea ce am
povestit chiar asa a fost? N-ar fi parut o exagerare? Sau chiar o inventie caraghioasa?
Si, recunosc, daca nu ni s-ar fi intamplat chiar noua, poate chiar si
eu as fi putut gandi asa despre altcineva care mi-ar fi povestit o
asemenea sincronicitate. Desi..... poate e doar un fapt banal si mi se
pare doar mie fabulos. )))))
Dupa ce aseara s-au descarcat norii aceia cenusii care acoperisera
cerul, azi a iesit din nou soarele. Mai sunt nori de diferite nuante si
tendinte, dar printre ei apare si albastrul seninului.
Am iesit din nou la plimbare sa admiram natura primavarateca, plina de
papadii si pomi fructiferi infloriti ca-n martie, alaturi de padurea de
brazi si foioase, atat de minunat pictata in tonuri e verde crud si
verdele mai inchia al cetinei.
Este atat de revigoranta si de energizanta imaginea asta montana a
pajistilor intinse, cu gazon impanzit de miliardele de stelute galbene
ale papadiilor!
Intoarcerea din plimbare ne-a mai adus o surpriza!
Asa, ca sa ne fie clar. Sa nu existe dubii. Sa nu cumva sa zicem ca nu-i nimic serios aici, ca nu merita prea mare atentie, ca putem lua totul in gluma.
Asa, ca sa ne fie clar. Sa nu existe dubii. Sa nu cumva sa zicem ca nu-i nimic serios aici, ca nu merita prea mare atentie, ca putem lua totul in gluma.
Ei bine, traseul pe unde ne facem noi plimbarea este pe culmea muntelui
din fata, pe partea cealalta de cale ferata, deci trebuie sa trecem pe
un pod peste ea. La intoarcere folosim un traseu care ne aduce exact la
baza muntelui si ne obliga sa trecem direct peste sinele de tren, la
pas, pe o cale special amenajata pentru pietoni.
La dus, gara era goala, nici un tren. La intoarcere, am vazut de
departe, de pe culmea muntelui, dinainte de a cobora scarile ce ne
duceau pana la nivelul traverselor, cateva marfare. Cred ca deja banuiti
cam ce vreau sa va povestesc.
Imediat cum am ajuns jos, am observat ca, imediat dupa marfarul care
era in prim plan inspre noi, intra in gara dinspre stranga spre dreapta
(spre noi), un alt marfar. Unul verde!! Era chiar “Sarpele Verde Viu”!!!
Nu-mi venea a crede ochilor!!!
Ce sanse erau ca ACEST marfar sa vina in gara exact in momentul in care
noi am ajuns in locul in care puteam sa-l vedem si, nu numai atat, sa
trecem chiar pe langa el?
Ce sanse erau ca el sa ramana in gara fix cat timp ne-a trebuit noua sa
ajungem in dreptul lui, sa-i fac eu cateva fotografii (din fata, din
profil, din spate, ca un profesionist, desigur, caci asa “client” mai
rar)?
Ne puteam alege azi oricare alt traseu, unul care ne-ar fi dus in alta
parte si nu pe la gara, unul care ne-ar fi facut sa ratam fix momentul
in care acest marfar de poveste a sosit si a oprit in gara. Nu stiu de
ce opresc marfarele in gara, probabil pentru a schimba linii si
directii, pentru a astepta trecerea altor trenuri cu care sunt
sincronizate in mersul lor prin tara, pentru a schimba, poate,
locomotiva sau pentru adaugarea/detasarea de vagoane. Nu stiu. Cert este
ca, daca acest marfar n-ar fi avut aceste opriri obligatorii in aceasta
gara, nu l-am fi observat.
Unora dintre cititori poate ca o sa li se para ca am povestit mai mult
decat este necesar despre acest tren. Cu certitudine acelora nu li se
intampla prea des asemenea intamplari pe care le voi numi cel putin
“ciudate” si nu inteleg cata uimire pot ele produce atunci cand sunt
traite pe viu, in experienta directa, nu doar auzite de la altii. Eu
inca nu reusesc sa ma obisnuiesc cu asemenea sincronicitati evidente,
socante, care doar ca nu ne trag de maneca si nu ne spun prin viu grai
“Da, asa este! Da, ai inteles bine! Da, hai ca poti!”
Si, apropos de aceasta incheiere, cu “hai ca poti”, chiar am intalnit
azi in plimbarea noastra aceasta incurajare, acest indemn. Era colorat,
pictat mare, ostentativ, pe un zid. Am vrut sa-i fac poza, dar, nu stiu
cum, telefonul meu n-a facut poza. Mi-am fotografiat pantoful. Poate maine mai trecem pe acolo si voi repeta fotografierea.
Inchei exact cu acest mesaj al visului meu care a declansat aceasta
serie de postari cu si despre trenul cu CEREALE, cu semintele care
incoltesc si cu lanul verde si inalt care se intinde pe urma sinelor de
cale ferata, ca un “Sarpe Verde Viu”, ca si cum ar spune: “Hai, ca
poti! Insamanteaza, caci va rasari! Nu te abate de la drum, mentine
directia! Tine ritmul, nu ramane in urma si n-o lua inainte! Ai
incredere! Ai siguranta rezultatului implinit!”
17.05.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu