Grădina lui Dumnezeu: Dragalasii nostri patrupezi de curte

Dupa ce am facut acest maraton al verdelui de acasa, va voi povesti in final si despre dragalasii nostri "copilasi" patrupezi.

I-am lasat la plecare cu inima un pic stransa. Gina abia isi terminase perioada ei critica, cea in care ii baga automat in rivalitate pe cei doi masculi ai curtii, Toni si Bobi.

Bobi insa nu vroia sa inteleaga asta (el este cel mai tanar si mai prigonit de Toni, cel cu ani mai multi si cu experienta mai bogata, ca sa zic asa). Daca, de regula, Toni a ajuns sa-l accepte si sa-l tolereze pe Bobi in curte, chiar daca il vede constant ca pe un potential rival, in timpul acestor perioade critice nu-l mai suporta deloc si il exileaza pe Bobi pe strada (daca nu suntem noi prin preajma). Doar noaptea, cand el si cu Gina intra la culcusurile lor, in magazie, abia atunci intra si Bobi in curte, la culcusul lui.

Noroc ca domnul Ion si doamna Maria, vecinii care le dau de mancare cand noi suntem plecati, cunosc despre ce este vorba si le da sa manance separat, stiind ca Bobi nu este lasat in curte.

Totusi, dupa ce trece perioada respectiva, Toni nu-l mai vede ca pe un inamic si il lasa in pace. Astfel, cand am sosit noi acasa, cine credeti ca a sarit gardul si ne-a iesit primul inainte? Bobita, dragutul de el! Bobozaurul lui mama, Bobozaurul meu scump!!!

Parca era bagat in priza, asa sarea in jurul nostru si schelalaia si se bucura de reintoarcerea noastra! Apoi ne-a stat in cale tot timpul. Ca de obicei, de altfel. Unde suntem noi, hop si el! Cand Adrian a tuns iarba prin curte era gata-gata sa-i tunda si lui coada de cateva ori!

Conexiunea dintre cei doi masculi, respectiv, dintre Bobi si Toni, o face si o desface duduca Ginuta.

E batranica ea, draguta de ea, dar inca isi implineste menirea in aceasta curte. Adica, latra, manaca, doarme si... altele.

De regula, ea este umbra tacuta, smerita si nedezlipita de Toni. Uneori, insa, prefera si compania lui Bobi. Ii place atentia lui si deseori chiar ea il provoaca pe nepriceputul cel tanar, dupa care reuseste sa-l enerveze cu refuzul ei categoric. Deh, joaca de patrupezi.

Ginuta este la fel de dornica de mangaierile noastre ca si cei doi, desigur, insa cel mai adesea ea nu mai ajunge sa le primeasca, nemaiavand loc de ei. Doar pe furis, cand nu sunt ei de fata, adica foarte rar, reusesc sa-i daruiesc si ei mangaierile dorite. Si daca ati vedea-o cat se bucura si ea si cum cerseste apoi sa mai primeasca! Ca un sarman caruia i se da brusc un bax de ciocolata, desi el n-a mancat nimic de saptamani intregi. Va dati seama.

Mi-e tare draga si imi place cum reuseste ea sa-l introduca in echipa pe Bobi, in ciuda respingerii pe care Toni i-o aplica aceluia deseori.

Seful curtii este, insa, indubitabil, Toni.

El decide primul cand si ce mananca, el stabileste locul de leneveala, el alege daca sa stea la soare sau la umbra, el ii da deoparte pe ceilalti daca prefera locurile lor, el este primul la mangaieri, primul la mancare si primul la orice, de altfel.

Alaturi de el, exact ca o umbra, cum spuneam, o vom vedea mereu pe Gina. Care, sa precizam pentru cei care nu sunt la curent cu detaliile povestii, este.... mama lui. Da, Gina este mama lui Toni.

Sunt amandoi cam batranei, avand deja peste 12 ani cand noi ne-am mutat aici, deci acum au peste 16 an fiecare. Bobi are doar 4 ani.

Asadar, in fata lui Toni, ca sef al haitei, mascul alfa nu numai in curtea lui, ci si pe strada lui si, in fapt, in tot satul, este de inteles ca Bobi nu poate avea castig de cauza. Oricum, si-a invatat deja locul in ierarhie si stie sa se adapteze la situatie.

Este suficienta doar o uitatura mai piezisa a lui Toni ca sa fie clar. Este suficient doar un marait scurt, infundat, aproape insesizabil pentru noi, ca mesjul sa fie transmis.
Este suficienta doar insasi prezenta lui impunatoare ca sa fie clar!

O pazeste pe Ginuta cu sfintenie atunci cand trebuie pazita, iar in restul timpului fie leneveste prin curte, dormind la soare sau la umbra, fie isi exercita prerogativele de "caine rau" pe la gard, latrandu-si cu indarjire inamicii de pe strada, oricare ar fi ei, acompaniat de catre ceilalti doi membri ai haitei sale.

Insa, cand vine vorba de mangaierile si atentia noastra, Toni devine de nerecunoscut! Se transforma din leu-paraleu intr-un mielusel cersetor, care se gudura nepotolit pe langa noi si isi asteapta dragalaseniile. Pe care, desigur, le primeste.

Din fericire, in cea mai mare parte a timpului relatiile dintre cei trei sunt linistite si in buna colaborare.

Lenevesc toti trei impreuna, latra la gard impreuna, urla si schelalaie prin curte impreuna, dupa caz, mananca impreuna, chiar daca lui Bobi ii dam boabe ceva mai departe de Toni, si, in general se inteleg bine toti trei impreuna.

Doar de dormit, dorm separat. Bobi are culcusul lui in curte, undeva spre poarta, in timp ce ceilalti doi, Toni si Gina, au culcusurile amenajate in magazie. Acolo intra singuri, ori de cate ori doresc, printr-o nisa taiata in partea de jos a usii. Am aplicat aceasta solutie pentru a nu fi nevoiti sa lasam permanent deschisa usa magaziei.

Cum vine seara, Toni se indreapta primul spre apartamentul regal. Uneori o asteapta si pe Gina la intrare. Doar ca Ginuta nu poate intra la culcus pana ce nu-i spune "noapte buna!" lui Bobi. Asa ca Bobi ii conduce pana la usa, le transmite si el "noapte buna", iar Ginutei ii mai spune si "somn usor". De regula, Toni ii priveste tolerant si ingaduitor, asteptand ca ei sa-si termine giugiuleala cu tupeu din fata lui. Cand nu e in toane bune (si se stie cand nu e

), Bobi, v-am spus, nici nu are curaj sa intre in curte. Ia distanta de cativa zeci de metri. O privire, un marait si atat, stie, intelege ca nu-i de gluma.

Acestea fiind spuse, inchei aici foiletonul acesta si va las sa savurati pozele acestui sfarsit de mai minunat!