Melc Codobelc

Norii se ingramadeau negri deasupra gradinii si statea sa ploua. Diversele frunze pentru salata erau culese si ma pregateam sa le spal. Cand, deodata, a sarit brusc in fata, cu o viteza ametitoare, nemultumit. “Si eu ce mananc?” – m-a intrebat.

Eram atat de uimita, incat ramasesem perplex cu ochii la el si fara grai. “N-ai auzit ce te-am intrebat? Eu ce mananc?”

Daca a vazut ca nu primeste nici un raspuns, s-a decis sa-si poarte singur de grija. Simtea prin preajma ceva papa-bun. Si a pornit sa investigheze. “Ahaaaa!!! Aici era!” – a exclamat triumfator cand a dat cu ochii, la propriu, de salata.

Abia atunci m-am dezmeticit. “Ce cauti tu aici, Melc Codobelc? Afara, in gradina este locul tau, si casa ta, si masa ta! Hai, in gradina cu tine!” – i-am spus cu delicatete.

L-am luat, l-am dus afara, pe o buturuga si i-am dat cateva frunze. S-a sucit, s-a invartit, a scos un ochi si a privit de aproape, apoi l-a scos si pe celalalt pentru o perspectiva completa, s-a indepartat un pic si a schimbat unghiul de perceptie, dar degeaba. “Nu-mi plac astea! Da-mi din cele fragede din castronul albastru!” – s-a plans rugator.

Bobi l-a auzit de departe si s-a apropiat curios. Cui ii dadeam eu atata atentie acolo si lui nu? Primea cineva mangaieri si el nu? “Ia sa vad!” – si-a zis.

Dupa ce s-a lamurit ca musafirul facea parte din familia Melcilor Codobelcilor s-a linistit. “Neinteresant!” – mi-a zis. Si si-a vazut de alte preocupari. Erau ceva boabe prin preajma. Melcul Codobelc si-a vazut si el de drumul lui spre alte frunze savuroase de prin jur.

Iar eu mi-am vazut mai departe de pregatirea salatei de pranz.

 

In concluzie, toti ne-am asezat la masa, iar afara a inceput ploaia.....

Gradina lui Dumnezeu: 22.05.2019

***