Primele recolte nemuncite ale lui 2019

Unii spun ca, uneori, ce primesti gratis si nemuncit, e mai bun decat ce iti cumperi tu, din banii tai munciti, ori ce iti faci tu, cu mana ta, muncind la propriu pentru a-ti produce singur.

Ei bine, nu stiu ce sa spun despre asta, nu se poate generaliza, dar, da, uneori, asa cum am scris si mai sus, vorba asta pare a fi adevarata. Cel putin azi, cand am cules prima noastra recolta nemuncita a anului 2019, putem spune ca asa este. Cu varf si indesat.

Salata noastra din gradina culeasa astazi, dupa ce a crescut singura din semintele scuturate din toamna trecuta, este cu certitudine mult mai buna decat orice alta salata am putea cumpara din supermarket sau de oriunde. Frunzele fragede de usturoi verde, proaspat, iesit din pamant singur, neasteptat si fara nici un efort din partea noastra, sunt cu certitudine cele mai bune frunze decat oricare altele pe care le-am putea cumpara din supermarket sau de oriunde. Iar patrunjelul..... ei, da, ca patrunjelul nostru atat de verde, frumos si parfumat, crescut in sera de la an la an tot mai des, mai mare si mai rezistent, nu-i pe toata planeta! Parol.

Astfel, asa cum ii sta bine gradinarului harnic si muncitor, care mai stie si cate ceva in plus, nu doar sa culeaga din gradina verzituri nemuncite, am asteptat si noi o zi mai innorata, mai fara soare, mai putin calda, pentru a desfasura operatiunea “primul cules”.  Nu din alt motiv, dar n-am vrut sa ne bata soarele in cap si sa nu facem vreo insolatie nedorita chiar din martie. Pana in toamna mai sunt atatea alte luni in care sa experimentam aceasta minunata stare de a fi, insolatia, cea care, se stie, este asociata din vechime, de la mosi stramosii nostri dacii si romanii, cu agricultorii pasnici si binevoitori, porniti pe calea ascensiunii. Asa ca ne-am zis sa nu incepem chiar atat de devreme cu asta.

Cum azi s-a dovedit o astfel de zi, am pornit in gradina cu mare inflacarare, voie buna si entuziasm, caci, da, stiam ca mergem la cules de roade. Nemuncite, da.

Eu am cules si am facut poze, Adrian a udat cu furtunul cele cateva parcele deja insamantate de el, ocazie cu a descoperit ca avem si un pomisor inflorit, primul care a spart gheata si le-a dat exemplu de maiestrie celorlalti care inca mai asteapta nu stiu ce, ce primavara e demult aici. 

Este vorba de puiul nostru de cais. Anul trecut a facut primele caise, nu multe, dar destule cat sa ne bucure ca ii merge bine si ca se dezvolta frumos. Anul acesta se vede ca va fi mult mai rodnic. Pozele nu sunt foarte reusite, fiind destul de innorat afara si cu o lumina usor cenusie, dar va puteti face o idee.

Am cules frunze de salata, de usturoi si de patrunjel, am admirat tufele de cimbru, minunat inverzite, puzderia de loboda rasarita din seminte, inca prea mica pentru a putea culege si am vazut ca deja rasar plantele perene (menta, lamaita, oregano, leusteanul) si trebuie curatate de betele uscate ramase deasupra, ca protectie, peste iarna. In fine, urmeaza sa continuam cu lucrarile de curatare a gradinii de resturile uscate, dar sa se mai incalzeasca mai mult afara. Apoi ne-am retras in casa.

Dupa ce am intrat in bucatarie cu caserolele pline de bogatia primavaratica a pamantului, incaperea s-a umplut cu o asa aroma puternica si apetisanta a usturoiului proaspat, incat, de pofta, mi s-a facut instant foame. As fi mancat orice cu cele cateva fire de usturoi, daaar.... nu era ora potrivita. 

Si, cum n-am de gand sa-mi dau peste cap programul de masa atat de minutios stabilit si atat de bine gandit (respectiv, cel de a indura cu stoicism foamea si de a o ignora cu desavarsire atunci cand aceasta apare neinvitata) pentru a-mi atinge obiectivul stabilit, mi-am reorientat atentia catre smoothie-ul de pranz. 

De ceva vreme il innobilam cu proteina din canepa, asa ca de aceea a aparut si punga aceea in decor. Culoarea verde a prafului schimba cu totul culoarea smoothie-ului, ii mai schimba usor, pe ici, pe colo, chiar si gustul, dar eu mai compensez cu praf de scortisoara. Adrian il prefera natur, fara scortisoara.

 

Deranjata, probabil, de mirosul de usturoi ce inca mai persista in bucatarie (desi exilasem caserolele in frigider) sau, poate, incitata de pofta cu care ne-am baut noi sucul zilei, ori, de ce sa nu recunoastem prozaic, doar nerabdatoare sa iasa si ea afara la o scurta intalnire de afaceri cu o anumita zona a curtii noastre care ii este dedicata, Bubulina a iesit din amortirea dulce a somnului de amiaza, s-a intins bine de tot, si, ca o printesa, a asteptat sa fie luata in brate si deplasata inspre vastele ei domenii. 

Pana la aceasta ora nu mai avem alte informatii. 

Cu aceste ultime detalii interesante incheiem transmisiunea noastra de azi din Gradina lui Dumnezeu si predam legatura.

Din Gradina lui Dumnezeu: 26.03.2019

***