luni, 15 iulie 2019

Remember dupa trei ani si jumatate in Gradina lui Dumnezeu



Azi am rasfoit un pic blogul si am trecut rapid prin cateva postari de la inceputurile vietii noastre de aici, de la tara. Nici nu-mi vine sa cred cum arata curtea noastra atunci. Sau casa! Sau drumul!

Doamne! Parca a fost o alta lume! Parca a trecut un secol de atunci! Nici nu era asfaltat cand ne-am mutat, nici canalizarea nu era racordata pe strada noastra, nici..... in fine, de-ale inceputului.

Intre timp satul nostru s-a modernizat, s-a infrumusetat, casele parasite din vecini au fost daramate, altele au fost construite in locul lor, iar locul a devenit un fel de Micul Bucuresti, un sat galactic, de o rara frumusete, cu proiect de zgarie nori, aeroport si pista de aterizare pentru OZN-uri, si altele asemenea. .

Acum, ca v-am trezit curiozitatea, va las aici un link in care veti vedea cateva fatete neslefuite, la vremea aceea, ale acestui diamant special, denumit de noi Gradina Lui Dumnezeu.
In aceasta insemnare am consemnat modul in care vedeam lucrurile atunci, rusticul devenit in exotic in ochii nostri entuziasti si curiosi, intrati de curand (la sfarsitul lui noiembrie 2015) intr-o poveste total diferita de povestea bucuresteana cu care fuseseram obisnuiti.

Era martie 2016 si eram inconjurati de tot felul de vietuitoare. Pe langa Ema, bichonul nostru havanez, spilcuit si inca pui la acel moment (avea abia 7 luni), care statea mai mult prin casa, ii mai aveam pe-afara, prin curte, doar pe Toni si Gina. Bobi a aparut mai tarziu, in toamna aceluiasi an, 2016.

Dar oile.... ? Mai stiti cum ne treceaurin fata portii, in fiecare zi, de doua ori, dimineata si seara, turme uriase de oi? Va amintiti cum a fost?

Ei bine, aparitia oilor in peisajul povestii noastre mi s-a parut atunci teribil de fascinanta si cumva comica!......

Dar mai bine recititi, daca doriti. Insemnarea  din 01 martie 2016 "Grădina lui Dumnezeu (37) - Toni şi Chichina, câinii care ne păzesc liniştea" (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2016/03/gradina-lui-dumnezeu-37-toni-si.html?fbclid=IwAR2XdA7iPYXNGdVogLMXgHrGmz53lfEX9tHfGuOrrb3WeMzqdCvpl_Kyt6k) 







Pe parcusul însemnărilor anterioare v-am povestit cum ne-am găsit şi cum a demarat traiul nostru în Grădina lui Dumnezeu, cu tot alaiul de sentimente, emoţii şi provocări, evocate din perspectiva mea, deci trecute prin filtrul percepţiilor mele. Aceasta a fost şi continuă să fie experienţa noastră, modelată de visele noastre şi de capacitatea noastră de manifestare a acestora în plan fizic. În ceea ce priveşte viaţa la ţară, suntem abia la început. Descoperim, învăţăm şi ne adaptăm la această lume a satului, o lume prea puţin cunoscută de oamenii care trăiesc în oraşe, o lume pe cât de perfectibilă, pe atât de captivantă, fermecătoare, desferecătoare de energii şi creatoare de vise. 

Asa scriam pe 5 martie 2016 in insemnarea "Grădina lui Dumnezeu (41) - Viaţa noastră de la ţară de după cea de la oraş." (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2016/03/gradina-lui-dumnezeu-41-viata-noastra.html?fbclid=IwAR1RmFEe3jJugqDf-9okgfFJCR-ybj-rTq3yKpy7Z58a6DMy79DgVXyGwG4)
Pe 18 mai 2016, in "Incubatorul de vise"  faceam rasaduri de.... vise. (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2016/05/incubatorul-de-vise.html?fbclid=IwAR08EIQxhZNmtbASAeVv9TNJwOWvLq99IjE7O2YPNRJGenOUMaM69x8H5TI

“Eu voi fi, eu voi fi, Roşie înaltă, zveltă! Iar, în braţe, poame coapte, voi avea până la noapte! Roşii, dulci, mari şi zemoase şi teribil de gustoase!”

“Eu voi fi Ardeiul iute, cel sprinţar, cel prea picant, cu boia voi umple mâine tot borcanul cel vacant!”

- “Iară noi, curând, spre toamnă, vom fi Verzele frumoase! Tufe îndesate bine-n fuste multe şi stufoase ce, în miez, ascundem bine, şi-încă alte fuste noi. Ce minune să fim astăzi, împreună, aici, cu voi!”
 
- “Eu voi fi Cartof. Crescutul în pământ. Învrednicit. Prin Cuvânt şi-a Lui lucrare – înmulţit. Şi, nu doar atât, vezi bine. Îndulcit.”

- “Hei! Nu auziţi? Ce faceţi? Doar şi noi suntem pe-aici!! Avem mari puteri ascunse, chiar de ni le credeţi mici! Noi, Ridichi ne spunem astăzi. Ştim că nu vedeţi nimic. Veţi vedea! Curând. De mâine! Doar s-aveţi răbdare-un pic!”

- “Fi-voi verdele Mărar! Priceputul Făurar de arome şi de vis, cum ca mine doar eu mi’s!”
- “Dovlecel şi eu voi fi! În curând. Să treac-o zi! Da, da, da, ştiu foarte bine. Da, sunt sigur. Ştiu precis. Căci mi-a zis - cum doar ea zice - Ursitoarea mea din vis. Ştiu precis!”

 Pe 29 mai 2017 ne laudam putin si cu gradinaritul practicat de noi, niste amatori nepriceputi, veniti din buricul Bucurestiului sa facem agricultura in Ardeal, singuri, fara nici un ajutor, doar cu ceva informatii citite pe internet.  Si-am demonstrat ca se poate si asa.  Cu efort sustinut, cu tenacitate, cu incredere si cu ajutor divin.  
Puteti citi insemnarea "Grădina, prioritatea priorităţilor" (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2017/05/gradina-prioritatea-prioritatilor.html?fbclid=IwAR3544Kr2EXPhW_wxClKhNxd5ZPVo8HOquO1SMkD5EmIOgJ_r9vOJveR6Zs)
   
Si am aratat si dovezi, nu doar vorbe!  Tot blogul e plin de dovezi!  Legume si fructe, conserve nesfarsite, propriile noastre seminte, recoltate de noi si folosite de la an la an, tehnici ecologice, fara nici o stropire chimica, fara insecticide, fara ierbicide, fara nimic invaziv, distrugator de mediu, de pamant, de fiinte. 
 Va puteti convinge doar din doua postari alese la intamplare. Propunem "Grădina lui Dumnezeu la început de toamna", din 4 septembrie 2017 (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2017/09/gradina-lui-dumnezeu-la-inceput-de.html?fbclid=IwAR2DNAipkXq0gIgrVBgmxTX8GrAqviOxdglIEMm-a3affy-tTlVlUg23B1o)  
Sau puteti primi si alte dovezi din insemnarea din 29 septembrie 2017, "Aproape.... ultimul cules" (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2017/09/aproape-ultimul-cules.html?fbclid=IwAR2V2HFazLskyBPRGIosCD-qAliJwTIkB28kOmVsyilGoKMBBDejdd514UU)  

Ma uit la poze si nu-mi vine a crede ca noi am facut toate astea!  Ca noi am plantat, am ingrijit, am cules atatea! Cu cei patru catei pe langa noi. Aparuse Bobita in peisaj, Ema se facuse domnisoara si am invatat singura s-o tund, sa-i fac coafura sofisticata de printesa, mai mult de nevoie decat de voie (vedeti in text de ce). Am avut pana acum atatea experiente aici, in acesti trei ani si jumate, cat pentru o mie de vieti! Am invatat aici, in acesti trei ani si jumatate, cat n-am invatat in toti anii petrecuti in toate facultatile si masteratele facute in Bucuresti, plus in toti anii de experienta si asimilare ca angajat coorporatist !
"Tur virtual la culesul din gradina", din 12 august 2017, este definitoriu pentru tot ce am facut noi aici. (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2017/08/tur-virtual-la-cules-din-gradina.html?fbclid=IwAR3VlfOOiYVS4Wx8nMaYcLSRp-Og9FdhkKtTwxc6WNaXOkXdb3mklP9ytZ8)
 Ei, după atâta muncă şi efort, spuneţi-ne, cum vi s-a părut turul virtual alături de noi, la cules prin grădină?  Plăcut? Daaa.....sigur, de privit e foarte plăcut. Vă aşteptăm să ne ajutaţi şi efectiv, la cules, măcar o zi, iar apoi să ne împărtăşiţi din nou impresiile reconsiderate. Unii dintre voi s-ar putea descoperi a fi chiar impresionaţi.


Una peste alta stim că v-ar plăcea. Ar fi o experienţă inedită, ca o aventură într-o altă lume, ceea ce nu-i departe de adevăr. Aici, la noi, chiar este o cu totul altă lume decât a multora din cei care ne citesc, iar experienţele de aici trebuie gustate, trăite, simţite pe propria piele pentru a le integra frumuseţea alături de efortul depus, pentru a le înţelege necesitatea şi a le dori ca parte a vieţii mai mult decât câteva zile într-o vacanţă, într-o vizită scurtă sau într-o citire relaxată dintr-o după-amiază călduroasă de vară, cu o limonadă răcoritoare sau cu o cafea în faţă.
Vreau s-o amintesc aici si pe Cici, prietena noastra o vreme, ce isi facuse cuib in podul surii noastre si facuse si ceva pui, nu stim cati, noi unul am vazut doar. A plecat la un moment dat, si-a mutat cuibul, insa noaptea o auzim cantand prin imprejurimi "Cucuvau! Cucuvau!" Are in continuare punct de observatie pe stalpul electric de la poarta noastra. Ea si suratele ei. O multime! Cel putin vreo patru-cinci. Se cheama una pe alta, se avertizeaza, se indruma si se ajuta reciproc la vanatoarea de soricei de camp.
Pe 1 aprilie 2018, Cici inca mai era la noi. O puteti vedea chiar in insemnarea "Între Florii şi Paşte – Cici"  ( https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2018/04/intre-florii-si-paste-cici.html?fbclid=IwAR3f4_J08vJ8MbJ3BaeFxZ6wSL0lpzn74PslFP-ri0Kam9echc_7I_2x8ns).
Si, daca tot am amintit de soricei, am dat cateva pagini inapoi pentru a revedea primele peripetii pe care le-am avut cu Speedy Gonzales. :D Casa era inca nerenovata, fara sapa turnata in podea, fara plase la geamuri, iar noi nu aveam "cultura" usilor inchise. Astfel ca toate conditiile inceputului erau doar o invitatie la "petrecere" pentru aceste mici rozatoare needucate. Din fericire, ne-am prins repede cum stau lucrurile si ce trebuie facut ca sa scapam de acesti musafiri nepoftiti si nedorit.
Pe 10 februarie 2016 povesteam in insemnarea "Grădina lui Dumnezeu (29) - A patra zi. Numele meu e Gonzales. Speedy Gonzales." (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2016/02/gradina-lui-dumnezeu-29-patra-zi-numele.html?fbclid=IwAR3a8dZ_ezXnP1a3F4tww0gXxYSVRqvfDKHs0EoOrgP7MaEgIAuYddmLdFw)   cum a inceput totul.
Apoi,  in 12 februarie 2016, in "Grădina lui Dumnezeu (30) - A cincea zi. “Curat-murdar, coane Fănică!”  (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2016/02/gradina-lui-dumnezeu-30-cincea-zi-curat.html?fbclid=IwAR08EIQxhZNmtbASAeVv9TNJwOWvLq99IjE7O2YPNRJGenOUMaM69x8H5TI)  continuam povestea lui Speedy Gonzales si nu numai. Peripetiile au fost la inceput cu duiumul!
Si chiar asa a fost! :D ))) “Ştii, noaptea asta n-am mai auzit şoarecele ăla.”
“Eşti sigură că a fost un şoarece? Poate au fost doar zgomote de la sobă.”
“Nu, iubitule, a fost un şoarece! Ţi-am spus că l-am văzut. Am ştiut eu că era un şoarece. Îl auzisem foarte clar cum rodea ceva în cămară. Să ne uitam azi să vedem ce rodea. Dar, este ciudat, astă noapte nu l-am mai auzit.“
“O fi plecat la familia lui"
Dar, dincolo de poveste, sau mai bine spus, mai presus de poveste, suntem noi doi. Oameni. Inimi. Suflete. Avem propria noastra cale, iar ea nu poate fi identica, in multele ei detalii, cu a altora dintre cei care au ales sa se mute la tara. Avem propriile noastre valori, principii si preferinte. Avem propriile noastre convingeri si aspiratii. Si mai avem propriile noastre vise. Ele sunt semnificativ diferite fata de ale multora dintre cei care s-au mutat la tara. Pentru ca avem o alta motivatie decat multi dintre ei, iar despre asta nu vom vorbi aici.

Ceea ce conteaza cel mai mult, credem noi, este amprenta pe care a adus-o experienta noastra. Amprenta noastra in viata satului si a locuitorilor ei, amprenta noastra atat de pregnanta in aspectul gospodariei in care ne-am mutat, amprenta noastra asupra celor cu care am impartasit experientele noastre, familii, prieteni, cititori de peste tot din lume, dar, mai ales, amprenta asupra propriilor noastre fiinte. Transformarile, evolutia, invataturile, intelepciunea, slefuirea - toate acestea s-au produs in noi si ne-au calauzit spre noi intelegeri benefice, pe care, poate, daca am fi trait in continuare la oras, nu le-am fi avut. Sau, oricum, nu atat de rapid.

Viata la tara (ca oriunde altundeva, desigur) poate fi ca o panza alba pe un sevalet: poti picta pe ea absolut tot ce-ti doresti, in limita resurselor personale (cele ale imaginatie, financiare, fizice, psihice, emotionale, profesionale si de orice alta natura). Este ca un vis. Fiecare poate visa ce ii place si isi poate implini acest vis cum doreste. Nu exista restrictii. Cineva isi poate dori sa picteze carnati, caltabosi, sarmale si tuica pe masa lui de sarbatoare, in timp ce altcineva va putea avea alte preferinte. Nu ceea ce mananca fiecare este ceea ce conteaza. Nici felul in care isi lucreaza pamantul, nici materialele din care isi construieste fiecare casa de la tara. Nu ar trebui sa existe definitii limitative sau restrictive pentru acest concept “viata la tara”. Si nici critici, nici judecati de valoare si nici atitudini reactive a unora fara de altii, declansate de diferentele dintre ei. Fiecare are propriile alegeri pe care le face cum simte si cum intelege sa-si traiasca viata.

Noi doi am pictat pe panza noastra alba un altfel de “viata la tara”, pe care am numit-o “Gradina lui Dumnezeu”. Cui i-a placut tabloul nostru este invitat sa revina aici ori de cate ori doreste. Ne bucuram ca am reusit sa aducem un strop diferit de culoare in Marea Pictura a acestei lumi. Daca mainile noastre care au folosit penelul vi s-au parut maiestrite, va vom spune ca am primit lectii de la insusi Marele Pictor. Daca veti considera ca tehnica noastra are nevoie de ceva perfectionare, va vom invita sa va ganditi ca nimeni nu s-a nascut invatat si ca tot timpul din lume este al nostru, al tuturor. Alaturi de noi, alaturi de altii, singuri sau impreuna,izolati in varf de munte sau in mijlocul multimii, la oras sau la sat, putem sa facem lumea asta mai frumoasa, putem picta din ce in ce mai bine si mai frumos, ajutandu-ne reciproc, fiecare cum poate, cum stie, cum se pricepe (sau la ce se pricepe mai bine).

In cele din urma, fiecare va descoperi, de fapt, ca si-a realizat propria pictura, cea mai frumoasa posibila, apreciata nu atat de ochii oamenilor, cat de Ochiul lui Dumnezeu: pe sine insusi.
Randurile de mai sus fac parte din  insemnarea "Ce inseamna “mutat la tara” sau ”viata la tara”?  din 21 decembrie 2018 (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2018/12/ce-inseamna-mutat-la-tara-sau-viata-la.html?fbclid=IwAR2V2HFazLskyBPRGIosCD-qAliJwTIkB28kOmVsyilGoKMBBDejdd514UU) 



 
Stim deja, dupa multele feedback-uri primite, ca aceste insemnari oferite de noi aici le-au fost multora de folos. Au insemnat pentru unii sursa de inspiratie, pentru altii incredere, unii si-au luat de aici curajul, altii puterea. Multi s-au incarcat cu energie pozitiva, optimista, iar unii, pur si simplu, s-au odihnit printre paginile acestui blog citind, spicuind, razand, emotionandu-se in fata pozelor, uimindu-se de peripetiile noastre si traind alaturi de noi o poveste care lor nu le era momentan la indemana. Divertismentul strecurat cu buna intentie printre randuri de catre mine a fost doar un ingredient magic care s-a alaturat celorlalte vii, stralucitoare, transformatoare, pe care le-am utilizat de trei ani incoace, cele care au dat cu adevarat gust povestii vietii noastre de la tara.

Va multumim ca ne cititi!





Si... nu uitati! Totul e un joc! "Sa ne jucam!"   spuneam in 29 aprilie 2017, gradinarind, traind, iubind si bucurandu-ne de frumusetea vietii. (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2017/04/sa-ne-jucam.html)

 
Dincolo de provocarile pe care le-am avut, noi am pus mereu accent pe partea frumoasă a vieţii pentru că ea este cea care ne propulsează înainte, ea este cea care ne arată că am avut dreptate când am ales să venim aici, ea este cea care ne împlineşte şi ne ajută să evoluăm. Căci, până la urmă, despre evoluţie este vorba. Şi despre joc. Şi despre iubire. 

Aici, în Grădina lui Dumnezeu, am evoluat înspre natura noastră cea mai curată de a fi si ne-am pregatit pentru urmatorul pas, pentru urmatorul joc.  












Din Gradina lui Dumnezeu: 15.07.2019

*** 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu