Pe finalul zilei de azi o sa va marturiesc discret , subtil, asa, numai intre noi, ce pofta am avut eu azi.
Citisem ieri-alaltaieri pe pagina unei prietene de pe facebook despre cum a pregatit ea (sau sotul ei, daca nu ma insel ) un peste prajit nemaipomenit, cu mujdei de usturoi "dinamita". Bineinteles, asa cum face un cititor fidel si curios , am citit si comentariile la postare, caci, se stie, de multe ori sunt la fel de savuroase precum postarea insasi. Iar
acolo, in comentarii, cineva adusese in discutie mamaliga. Caci,
intelegeti de ce. Peste prajit, mujdei, mamaliga. Reteta clasica
romaneasca.
Eu n-am poftit deloc la pastravul acela, iar cand am citit despre
usturoi am simtit doar, asa, usor, o unda trecatoare de nostalgie
amestecata cu un iz fin de ispita. Insa cand am ajuns la mamaliga, tot
esafodul s-a prabusit in neant!
Acest gen de pofte este tulburator! Vine ca un tzunami peste sufletul
omului si-i rastoarna din temelii toate zidurile credintelor, toate
incercarile de noi constructii, bazate pe noile descoperiri ale stiintei
si pe noile evolutii ascensionale ale sufletului!
Pofta de mamaliga este IMPOSIBIL de invins altfel decat prin "a manca mamaliga". Punct. Ceea ce am si facut.
Din Gradina lui Dumnezeu: 14.07.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu