duminică, 14 iulie 2019

Inainte de furtuna, descoperim un cuib nou si doua oua de porumbei



De bucurie ca Simona Halep a castigat marele trofeu de la Wimbledon, azi am vrut sa jucam un meci mai sarbatoresc, asa.
 
Mai intai l-am exilat pe Bobi in gradina de flori de la fantana, ca sa nu mai alerge dupa mingea noastra de burete, iar noi sa nu riscam sa ne impiedicam de el, apoi ne-am apucat de joc. Nu-i el prea fericit cand il separam acolo, dar nu avem ce face altceva, este inspre binele tuturor.

Toate bune si frumoase pana cand, la un moment dat, mingea a zburat pe deasupra acoperisului magaziei noastre si a plonjat dincolo de ea, direct in curtea Mamaitei.

Ce era sa facem? Acolo nu puteam sari gardul sa ne recuperam mingea. Cand o s-o vedem sau o sa o auzim prin curte o s-o rugam sa ne-o restituie. Asta e. Am jucat temperamental.

Dar altceva am vrut sa va spun. Inainte de a ramane pe tusa, una din ratarile obisnuite ne-a dus mingea din nou pe burlanul pluvial al casei. De data aceasta, insa, ea s-a rostogolit pe panta de curgere a apei, pe burlan, pana la coltul casei, spre burlanul de evacuare, care este chiar sub spalierul vitei de vie paralel cu peretele casei.

Am dus noi scara acolo si ce credeti ca observa Adrian chiar printre lianele vitei de vie? Inca un cuib de porumbel! Cu doua oua minuscule in el!

Era la o jumatate de metru distanta de celalalt cuib, amplasat chiar sub streasina casei, pe cotul burlanului, daca va amintiti. Porumbita era plecata, asa incat, am putut sa fac cateva fotografii. Sper sa fi revenit rapid la cuib, caci norii de deasupra anuntau ploaia care a urmat. 






















Cerul s-a innegrit brusc de nori infricosatori, iar tunetele au speriat toti cainii de afara, de-au fugit care incotro sa se adaposteasca de urgie.

Ca de fiecare data in astfel de situatii, clopotul manastirii din capatul gradinii noastre a inceput sa bata continuu, atat pentru spargerea plafonului de nori, dar, mai ales, pentru diminuarea potentialului de risc privind formarea grindinei. Aici calugarii pastreaza inca si aplica mereu acest obicei preluat din intelepciunea populara, iar armonicele clopotelor si-au facut rapid treaba, intradevar.

A plouat strasnic, abundent si purificator, iar pamantul si intreaga vegetatie este inviorata. Norii s-au rarefiat deja, s-a luminat din nou si, pana sa termin de scris aceste randuri, chiar s-a oprit si ploaia.

















In timp ce scriam aceste povesti, Ema imi monitoriza cu atentie textul ca sa vada daca am scris corect romaneste, verificandu-mi gramatica, regulile de punctuatie, topica, daca am dat importanta si respectul cuvenit Cuvantului, care, dupa cum se stie, este puternic, precum Cezarul, deci trebuie sa primeasca ce-i al Cezarului, si urmarind indeaproape daca am bifat toate etapele, stim noi care.

Desigur, a mai fost si foarte vigilenta ca nu cumva sa ma joc fara rost cu vorbele si sa nu zdrobesc.... capul sarpelui. Parca asa era. Ispita, adica. Deh, Ema noastra stie! Ea a mers la scoala, l-a citit pe Eminescu.... stie.





Din Gradina lui Dumnezeu: 14.07.2019

***






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu