Al doilea film pe care l-am vizionat
chiar aseara a fost “Pasiune tacuta” (2016).
Este tot o ecranizare dupa o poveste
reala, un film mai degraba de atmosfera decat de actiune, pentru ca am ramas
mai degraba cu placerea de a ne fi delectat cu decoruri romantice ale
vremurilor de inceput ale Americii, din timpul presedintelui Abraham Lincoln,
vremuri in care femeia era ea insasi vazuta ca obiect de decor, de
infrumusetare a saloanelor, de epatare a nivelului si clasei sociale a barbatilor
care conduceau si decideau totul pentru toti si toate. :)
Filmul prezinta emanciparea celei care
a fost Emily Dickinson, care, conform Wikipedia, “a
fost o poetă americană. Tematica liricii sale curpinde: dragostea,
singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei
poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a
imagismului secolului al XX-lea.” :)
Toate scenele sunt
mai degraba poetice, amplificate de lirismul dramatic al versurilor poetei, recitate
grav, ca o sentinta implacabila, ca o resemnare, adaugandu-se filmului ca o
tehnica filmografica ce ilustreaza perfect vieata interioara profund
meditativa, dar innecata in singuratate si neimplinire sufleteasca a eroinei.
:)
La finalul
filmului am ramas cu o exclamatie plina de satisfactie a lui Adrian “Cel putin
au avut perdele frumoase.” :D
Poate unora dintre
voi le va placea filmul mai mult decat noua. Stilul dramatico-teatral nu prea a
fost aceeasi lungime de unda cu noi, aseara. O sa va placa perdelele, cu
certitudine! :D
12.04.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu