Doua momente comice

Aseara am vrut sa ne uitam la un film. Ne fusese recomandat unul care, ni s-a spus, chiar daca este vechi, este un film foarte apreciat, care a castigat foarte multe premii cinematografice. Se numeste "Cinema Paradiso".

Ok, zicem, sa-l vedem. Il gaseste Adrian pe net si incepem sa-l vizionam. Intradevar, e un film italian foarte premiat, facut cu 30 de ani in urma, ilustrand o epoca si mai veche de atat, o poveste a saraciei, a privatiunilor, a lipsei de educatie, de cultura, de "lumina" spre un alt fel de viitor. Este despre un copil sarac fascinat de cinematografie. A fost un film plictisitor, atat cat am vazut din el, in care parea ca nu se intampla nimic, la care am si renuntat pana la urma, dupa ce am avut destula rabdare cam pana la jumatate.

Daaar..... ne-a oferit doua momente interesante!

Momentul 1. Filmul incepe cu un cadrul larg catre tarmul marii vazut printr-o fereastra, din interiorul unei camere. In prim planul cadrului este o masa pe care se afla o fructiera, iar in aceasta se vad niste fructe. Unghiul filmarii suprinde lumina insorita si stralucitoare de dincolo de fereastra, fapt care face ca fructele sa cada intr-un con de umbra, neputandu-se intelege nici ce fructe sunt si nici culoarea lor. Se dinstinge doar ceva gri-cenusiu. (eu eram cu ochii tinta la fructe, veti intelege de ce!  )

Brusc mi se activeaza simtul artistic, dar si cel de critic regizoral  si imi spun in gand: "Mai bine puneau acolo, in fructiera aia, niste lamai. S-ar fi incadrat mult mai bine un galben stralucitor in prim-plan, cu albastrul acela insorit al marii pe fundal."

Cadrul cu fereastra si fructiera se prelungeste nepermis de mult, plictisitor chiar, asa cum numai in filmele vechi se mai intampla asta si - ce credeti? - se schimba unghiul de filmare, fructiera intra intr-un con de lumina, iar fructele se disting acum clar, in toata splendoarea si culoarea lor galbena, stralucitoare. Erau lamai. Izbucnesc in ras si ii povestesc lui Adrian ce gandisem.  

Momentul 2. Trecuse o bucata destul de mare din film, eram deja pe la jumatate si tocmai imi exprimam catre Adrian parerea ca e cazul sa renuntam la el, ca e prea plictisitor, prea vechi, fara dinamica, fara evenimente, fara nimic interesant, ca atmosfera, personajele si energia lui, in general, ancoreaza numai saracia, austeritatea, primitivismul, certurile si temperamentul italian reactionar, si ca.... desigur, se simte in el iz de comunism.

Nici bine n-am rostit cuvantul "comunism" ca pe ecran a si aparut replica (traducerea) unuia din personaje "Ei sunt comunisti!".

Am izbucnit amandoi in ras si am renuntat sa ne mai uitam la film.
Dar, pentru cele doua momente oferite, consideram ca fiind justificat timpul alocat.

Din Gradina lui Dumnezeu: 01.04.2019

***