sâmbătă, 20 aprilie 2019

In Gradina si Livada inainte de Florii




Maine sunt Floriile.
Azi - poze cu telefonul. Bateria aparatului foto s-a descarcat, asa ca n-am avut de ales. 

Este o zi cu soare si cu senin, maine va ploua iar, conform previziunilor, asa ca am vrut sa surprind cateva imagini cu stadiul gradinii inainte de Florii. 

Toate plantele s-au inaltat, verdele cuprinde cat mai mult din teren, iar azi am observat ca a rasarit chiar si mararul. Este inca foarte mic si firav, dar daca el a iesit inseamna ca este gata cu frigul. 









































 






















Livada este atat de frumoasa incat acolo as sta toata ziua! Prunii incep sa-si scoata si ei frunze fragede si-si imbraca crengile in vesmant primavaratic, dupa florile roditoare, iar covorul de iarba este atat de gros si moale, de-ti vine sa dormi pe el! 

Si ce de-a pasari prin pomi!!!! Mierle, cotofene, porumbei, codrosi de munte (i-am identificat anul trecut) siiii.... privighetori!!! Aa, sa nu uit, de peste tot se aud acum si cucii cantand! Parca si-au dat intalnire in satul nostru toti cucii din lume, atat de multi se aud. 

Noi n-am dat cu var pomii nici anul acesta, asa cum n-am facut-o deloc de cand ne-am mutat aici, in Gradina lui Dumnezeu. Mamaita, vecina noastra, ca toti satenii, de altfel, a varuit toti copacii din livada si din curtea ei. Arata frumos, da, este un aer de ordine si disciplina in livada ei, insa parca tot naturaletea livezii noastre ne place mai mult. Este ca un colt de padure. Si chiar este coltul nostru de padure. 






























Din Gradina lui Dumnezeu: 20.04.2019

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu