vineri, 26 aprilie 2019

In Vinerea Mare, o Binecuvantare si o Plimbare cu Soare




Azi, in oras.


Noi - ortodocsi.

El - catolic.


Noi - la plimbare intr-o zi cu soare.

El - static. Indiferent de soare.


Noi - ne-am vazut de drum spre parc.

El - a ramas tot acolo.


Dar Binecuvantare tot ne-a dat.

Iar noi am primit.


Azi a aparut acolo doar ca o statuie.

In curand va fi acolo in carne si oase. Si-n Spirit.

La 15 minute distanta de Gradina lui Dumnezeu.














Azi a fost o adevarat zi frumoasa de vara in miez de primavara

Cine ar mai putea crede acum ca doar cu foarte putin timp in urma somam toamna si chiar un ciob de iarna cu tupeu sa iasa din primavara? 

 























Intoarcerea acasa din oras ne-a adus in termometru 29 de grade Celsius. La intrarea in sat ne uitam deja cu jind catre dealul manastirii care se zarea in departare stiind ca la poalele lui era casa noastra si stiind ca in interior era racoare. Abia asteptam sa ajungem!  


La poarta am fost intampinati, ca de fiecare data cand ne intoarcem de undeva, de cei trei muschetari canini de curte. Bobi sarise garddul si ne-a iesit in cale chiar in strada, iar Toni si Gina se auzeau schelalaind de bucurie din curte. Cand am deschis poarta au tasnit in strada ca din pusca, cerand mangaierile de rigoare si bucurandu-se de revenirea noastra acasa.  Din casa Ema scheuna si ea cu nesat si cu disperare, asteptandu-ne.


O sa observati, desigur, in poze o mare schimbare de decor a strazii noastre. S-a transformat in bulevard!  Iar satul nostru in Foarte-Micul Paris.  


Dincolo de gluma, da, s-au finalizat lucrarile si la rigolele de pe marginea soselei. In mod interesant, doar strazile care au fost asfaltate anul trecut, printre care si a noastra, au beneficiat de aceasta modernizare spectaculoasa, respectiv, de aceste rigole si podete mari in fata portilor.  Asteptam sa ne faca si treceri pentru pietorni si sa ne monteze acum si semafoarele pentru turmele de oi care trec pe strada in sus si in jos, exact ca-n Paris!


Centrul satului, in mod ironic, nu are asemenea lucrari pe motiv de alt constructor, alt proiect, alta finantare. Asta ne aduce un pic de invidie din partea satenilor (doar un pic, nu prea mult, altfel ei sunt foarte mandri ca satul nostru este unul dintre cele mai bine administrate din judet, datorita primaritei). :) 
Dupa ce si lucrarile de gaze se vor fi inceput/terminat, initiem un program turistic international complex, pentru a-l face cunoscut in lume. Glumesc, da!  )))













Sa va arat acum, mai ales celor pasionati, cum a inflorit peretele magaziei, tapetat cu kerrya japonica! Si este abia la inceput! Este plina de boboci! Nici frunze n-are cati boboci!
 
De fapt, frunzele abia acum incep sa iasa, printre flori, iar in curand nu se va mai vedea albul peretelui de atata frunzis si flori galbene. O frumusete!  


I-a luat locul forsitziei (ploaia de aur) care abia acum s-a trecut. M-am uitat pe poze si am constatat ca aceasta a fost inflorita o luna intreaga, fiind cea mai longeviva tufa-floare de primavara. A inflorit in jur de 20-23 martie, iar azi, 26 aprilie este aproape trecuta, incepandu-i sa-i creasca frunzele si lastarii floricoli pentru anul urmator. Este moment bun de tundere acum, cine are asemenea floare in curte. Noii lastari vor creste si trebuie lasati in pace, caci ei vor fi cei care vor oferi florile atat de frumoase primavara urmatoare.  


Kerrya Japonica, aceste papadii cataratoare, cum imi place mie sa le denumesc, sunt la fel de longevive in flori si sunt foarte rezistente. Sunt plante foarte potrivite pentru zonele umbroase, mai putin insorite, locuri unde foarte putine alte plante se dezvolta atat de frumos si, culmea, mai si infloresc bogat!















Sa va mai spun ceva! Ne-am gandit sa initiem un program de degustare in avans a meniurilor de sarbatoare. Ne lansam pe piata, cum s-ar spune!  

Avem experienta, desigur!  

Chiar in prezent, de cateva zile incoace, noi tot degustam meniul nostru de Paste. La ouale rosii inca n-am ajuns, dar nici mult nu mai avem.  

Bine, ok, de la oua o sa ne retinem in a le degusta, insa inghetata azi am testat-o. O sa facem o scurta recenzie, o prefata, ceva, sau un prewiew inainte de lansare.  

Disclaimer: nu va alarmati, de Paste nu vom avea masa goala.  Ceva frunze tot mai gasim noi prin gradina! ))))) A, ba, mai mult decat atat, ca era sa uit si sa ratez ocazia de a ne lauda si noi un pic pe facebook, ca tot n-am mai facut asta deloc de multisor.  ))))

Vroiam sa ne laudam cu vecinii nostri. Cu Nana Mina, mai ales. Se pare ca a cam avut procese de constiinta si ceva remuscari ca n-a mai venit pe la noi cu alte oua proaspete tocmai acum, de Paste, iar ieri, cand Adrian le-a facut o vizita cu ceva delicatesuri oferite cu drag cu ocazia sarbatorilor, Nana Mina i-a pus in brate un pachet urias de branza de oaie, telemea.  Cum sa-i spuna ca noi nu.... ?

I-a multumit frumos si asta e!  Ema a degustat-o deja. A spus ca este foarte buna!!!  Asa cum am spus si eu de inghetata asta degustata azi. Adica sa stiu dinainte ce urmeaza sa punem pe masa de Pasti, nu?

 






















Din Gradina lui Dumnezeu: 26.04.2019

***
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu