Afara era
gata-gata sa ploua iar. Nori negri erau adunati pe coamele dealurilor din jurul
satului, iar eu am vrut doar sa mai arunc o privire in gradina in lumina
apusului. Intotdeauna la apus este o lumina difuza, filtrata, stravezie, care
creeaza o atmosfera ca de basm si mereu ma face sa ma simt ca si cum as fi trai
in unul. Pe masura ce verdele naturii se iveste tot mai sus, tot mai mult, tot
mai uniform pe crengi, pe tufe sau prin parcele, lumina aceea a apusului ne
transforma gradina intr-o adevarata poveste in mijlocul careia ma duc deseori
s-o simt in jurul meu pulsand aievea.
Asa si azi. M-am
trezit plimbandu-ma pe aleea centrala si admirand frumoasele randuri inverzite
din parcelele lucrate pana acum de Adrian si nu ma mai saturam savurand aerul,
mireasma de pamant ud, incarcat de apa de la ploile din aceste trei-patru zile,
pomii fructiferi infloriti, frunzulitele verzi, proaspete, desfacute in lumina.
Am ajuns inspre
vie si m-am oprit in fata a ceea ce ar trebui sa fie parcela dedicata
capsunilor. Acolo inca nu ajunsesem cu curatenia vrejurilor uscate, iar
aspectul mi s-a parut cam dezolant.
Mi-am zis: inca
nu ploua. Daca ma apuc acum de greblat un pic din parcela asta, maine voi aveam
mai putin de lucru. Macar doi metri patrati sa curat. Sa incep, macar. Sa iau startul. Intotdeauna
startul este ca un prag psihologic. Apoi totul decurge mult mai usor, de la
sine, de nu-mi vine sa ma mai opresc. Mi se pornesc motoarele, care se tureaza
la maxim, cheful de lucru creste exponential, entuziasmul asemenea, iar timpul
trece fara sa stiu cand si fara sa simt oboseala. Pana la final.
Exact asa s-a
intamplat azi. M-am apucat si nu m-am mai oprit pana n-am terminat. Am facut,
practic, partea cea mai grea din cadrul
operatiunii de curatare a zonei capsunilor. Zilele urmatoare mai am doar de
curatat cele cateva buruieni ivite acum, dupa ploaie.
Ca sa-mi fie si mai
usor sa tin sub control parcela mai departe, am impartit-o in 10 miniparcele.
Astfel suprafata nu mai pare chiar atat de mare si descurajanta. Nici nu stiu
cand am terminat treaba.
Si, exact dupa
ce am terminat si ma indreptam spre casa, exact dupa ce am mai prins cu
telefonul cateva imagini de la intrarea in gradina, din fata serei, norii cei
negri de deasupra satului au inceput a stropi usor peste mine. Pana am ajuns in
fata casei s-a pornit ploaia de-a binelea, iar pana am intrat in casa ploua deja
torential.
Ce pot sa mai
spun? Cand vrei sa faci o treaba si esti hotarat s-o termini, Dumnezeu te ajuta
s-o termini. Si tine legate baierele norilor exact cat trebuie ca sa nu ploua
pana termini. Apoi, dupa ce ai terminat, le dezleaga si ploua necontenit,
bolborosind in burlane si udand din abundenta pamantul gradinilor dupa tot rostul
si binecuvantarea Lui.
(PS – am facut poze cu parcela de
capsuni “Before” si “After”. Cred ca sesizati diferenta, chiar daca pozele nu
sunt perfecte din cauza luminii insuficiente, blocata de norii de deasupra mea.)
Din Gradina lui Dumnezeu: 13.04.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu