Cum ne mai jucăm noi de pandemia asta, ne întrebați? Păi, mai întâi, ne
trezim foarte târziu, spre prânz, așa. Ca de obicei, adică. Unii dintre noi,
desigur. Alții dintre noi se trezesc când voi ei să se trezească, destul de
devreme, adică.
Și ce credeți că
observăm după ce fiecare dintre noi se trezește când vrea și dă cu ochii pe
geam? Până și florile din balcon azi au fost uimite! Cele din interior, care,
azi mai mult decât oricând, au fraternizat, empatizat și armonizat alături de
cele din exterior, din diaspora, adică. Căci, ce le-au văzut lor ochilor azi,
ca și nouă, de altfel, după cum v-am spus? Zăpadăăăă!!!!!!
Ce sfârșit de martie?
Ce echinocțiu? Ce calendar de grădinărit? Zăpada asta avea un grafic de
urmărit, așa că, asta e, l-a bifat! Așa că și noi am bifat o plimbare prin
propria curte, prin propria grădină, prin propria livadă, căci, da, stăm
cuminți în izolare și noi, ca toți ceilalți. Nu ieșim pe poartă și nu trecem
dincolo de gardurile noastre.
După cafea, am ieșit la o inspecție de... de primăvară, era să spun.
Inspecția de iarnă, ca să respectăm adevărul istoric. Primăvara de afară era
cam revoltată prin crengile de sălcii, prin mugurii de trandafiri și prin
florile galbene de forsiția maxim înflorite, dar, în rest, nimeni nu s-a
declarat supărat pe pandemie. Deh, mai un film, mai o carte, mai un joc de
societate, un pișcot, o măslinuță, o amandină, ceva, trece timpul mai frumos,
iar așteptarea pare mai scurtă.
În cele din urmă chiar
și primăvara s-a liniștit, căci termometrul i-a spus că, în cel mult câteva
ore, zăpada aia de iarnă o să se cam topească. La peste +5 grade nici n-are cum
altfel.
Izolați fiind, n-am avut ce face altceva decât să ne învârtim de
colo-colo prin interiorul gardurilor noastre, cum spuneam. Și ne-am tot
învârtit din gard în gard până am ajuns în grădină. Acolo am constatat că
plapuma albă de zăpadă era cuminte așezată peste tot, moale și afânată, în
curând topită și nevăzută, însă bucurându-ne bine de tot pământul și mai ales
proaspetele culturi pe care Adrian le-a
protejat cu folie anti-îngheț. Leușteanul nu părea deranjat de puful de zăpadă
ce îl acoperea aproape de tot, l-am eliberat un pic ca să nu-l mai gâdile pe la
frunze, în rest, ce să zic... peisaj de iarnă cu ninsoare jucăușă chiar în
timpul inspecției.
În livadă totul era bine merci. Toporașii au fost singurii care și-au
exprimat dezacordul, căci mulți din frații lor n-au mai apucat să-și ridice
capetele deasupra pilotei albe ce li s-a așternut peste ochi brusc. După ce se
va topi această "pilotă" pufoasă, sperăm să-și dezmorțească petalele
mov și să-și revină la buna dispoziție de dinainte. Nu am apucat să-i
fotografiez zilele trecute, era livada plină de smocuri mov la tot pasul, dar,
după cum cred, voi putea face asta și mâine-poimâine. Căci ce iarnă este asta
la peste +5 grade? Pe bune?
Mugurii de pruni,
meri, peri, piersici, vișini și cireși încă dormitează, încă nu era timpul lor
de trezire, ei dorm până mult mai târziu decât mine, așa că, atunci când o vor
face, când vor deschide ochii, zăpada asta va fi fost demult trecută, iar ei
nici nu vor ști ce s-a întâmplat.
În toată
livada si peste tot curgea magic în jurul meu o ninsoare fină, de diamante
sclipitoare. Ca o ploaie de steluțe fermecate!
Din Grădina lui Dumnezeu: 23.03.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu