Azi, de Buna Vestire, aducem și noi o Veste Bună:
Al treilea și ultimul volum din
seria "Bucureșteni mutați la țară, în Ardeal" este gata și își
deschide aripile în zbor către lume.
"Grădină pentru Aripi și
Vise" vorbește despre cum putem să facem din Viață o Bucurie, din Vise o
Cale și din Aripi un Zbor.
"Grădină pentru Aripi și
Vise" vorbește despre lucrurile mărunte ale vieții, cele care ne pot face
fericiți doar dacă le privim cu Ochi de copil și cu Sufletul eliberat. Noi am
arătat cum am făcut asta.
"Grădină pentru Aripi și
Vise" surprinde, cadru cu cadru, o altă perspectivă asupra vieții la țară
decât aceea oferită în primele două volume. Din acest motiv, acest volum se
adresează numai acelora care cred că Visele sunt mai mult decât vise și că
Aripile sunt mai mult decât aripi. Se adresează numai acelora care cred în
Zbor.
Metaforele din Cuvinte sunt Chei de
Rezonanță care vor deschide doar acei Ochi și acele Suflete care sunt pregătite
să primească Mesajul.
Vă mulțumim tuturor!
Liliana si Adrian
Pentru cei care au ajuns pentru prima data pe acest blog:
Eu
si sotul meu suntem doi intelectuali bucuresteni si ne-am mutat la
tara, in Ardeal in urma cu 4 ani, timp in care am adunat o intreaga
poveste plina cu aventuri si umor. Aceasta a inceput odata cu primele
demersuri de căutare şi găsire a Grădinii noastre, continuand cu marea
mutare din Bucureşti la ţară, cu şocul de după mutare şi perioada de
adaptare, cu multele, comicele şi rodnicele noastre experienţe privind
grădinăritul, cu via, cu livada, cu peripetii legate de cei patru
câini ai noştri (dintre care doi caini de curte foarte batrani, ai
fostilor proprietari, ce fusesera abandonati, si un al treilea, tot de
curte, pe care l-am salvat de la moarte, de pe drumuri) şi alte
vieţuitoare necuvântătoare.
Noi doi am adunat aceasta poveste intre copertile unor carti. Cu umor, dar dintr-o anume perspectiva. Aceea a unui vis implinit. N-am omis provocarile, dimpotriva, le-am descris in poveste, insa, aventurile noastre, povestite si, mai ales, traite cu umor, capata o alta lumina si dimensiune. Avem deja 4 ani si aproape jumatate de cand stam aici si, din bucurestenii ce eram, dornici de o viata in mijlocul naturii, am devenit gradinari. Am invatat gradinaritul din mers, mai mult de pe internet si de la vecini, insa cel mai mult experimentand singuri, ca intr-un joc, razand de stangaciile noastre.
Primul volum, "In Cautarea Gradinii", incepe cu prezentarea peripetiilor prin care am trecut pana ne-am gasit Gradina, dupa vizionarea a 15 proprietati. Povestim nu numai despre actiunile ale noastre, ci dezvaluim multe din preocuparile noastre sufletesti in legatura cu aceasta alegere, multe din framantarile si viziunile noastre privind ceea ce urma sa traim dupa aceasta mutare. Astfel de impartasiri personale sunt mai rare.
Cel de-al doilea volum numit "Noi doi in Gradina" din seria "Bucuresteni mutati la tara, in Ardeal" este in curs de aparitie este continuarea povestii si cuprinde peripetiile de adaptare si transformare din primii doi ani (2016 si 2017) de dupa Marea Mutare.
Cel de-al treilea volum este... diferit.
Avem si o pagina facebook dedicata cartilor. O apreciere a acesteia v-ar aduce noutatile in prim plan.
https://www.facebook.com/pg/%C3%8En-C%C4%83utarea-Gr%C4%83dinii-109603810513727/posts/?ref=page_internal
De asemenea, puteti gasi detalii pe Site-ul "In Cautarea Gradinii" creat special de Adrian pentru promovarea cartilor, unde veti putea gasi mai multe Fragmente din carti, Cuprinsul, Feedback-uri, detalii despre cum pot fi cumparate, Fotografii din Gradina si altele.
Va invitam sa-l explorati, pasind in universul nostru ca pe un gazon proaspat tuns si intins, asa cum sugereaza culoarea verde, predominanta, acel verde care apare atat de des in cartea noastra, acel verde care ne inconjoara peste tot in Gradina, chiar si acum, in miez de iarna, acel verde frumos, care ne vorbeste din miez de inima si ne inalta in miez de suflet! Adrian a mestesugit tare frumos acest site! Este cald, prietenos, colorat, vesel, luminos, si este verde si inflorit ca o gradina! Chiar este precum Gradina noastra.
Sperăm
că aceste carti vor inspira şi vor aduce, pe lângă savoarea lecturii unei
poveşti adevărate, din viaţă, un strop în plus de frumuseţe, încredere,
bucurie, speranţă si zambete în sufletele celor care ne citesc.
Comenzi puteti trimite la adresa de email liliana.pascanu@gmail.com
Va dorim lectura placuta!
25.03.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu