sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Ce-i mai dulce si mai dulce decat somnul diminetii?



Ieri dimineata m-am trezit cu gandul la zapada de afara si la fotografiile pe care aveam sa le fac. Adrian se trezise deja inaintea mea si era prin gradina, unde curata zapada de pe sera, ca sa nu se rupa folia de plastic sub greutatea ei (cu atat mai mult cu cat ningea in continuare, iar spre seara avea sa se lase gerul si sa inghete.



Mai intai am ridicat jaluzelele ca sa ma uit pe fereastra. Afara -  o minune de zapada! Nu mai aveam rabdare, abia asteptam sa-mi iau aparatul foto si sa ies pe usa. Pe pat, Ema nu parea interesata de frumusetea de dincolo de ziduri. Era inca somnoroasa, iar caldurica din jur ii rasfata carliontii in cel mai placut mod posibil, mangaindu-i somnul de frumusete al diminetii tarzii.



Am imbiat-o: Uite, Ema, cat de frumos este afara! A nins, Ema!!!! Hai la geam, sa vezi!

Ea – nimic. Am insistat: Hai, Bubulina!!! Uite, mamuta, inca ninge!!! Vino sa vezi! Hai, Ema!

Ema – nimic. A deschis doar ochii, s-a uitat la mine lenesa, pe sub sprancene, fara sa ricice capul, apoi i-a inchis la loc, nepasatoare.

Eu nu m-am lasat: Hai, Tunturicaaaaa!!! Hai la joaca afara, la zapada, Bubu!! Hai, lasa somnul, ca dormi mai tarziu cat vrei. O sa se scuture zapada de pe crengi daca iese soarele si n-o sa mai vezi frumusete de tablou cum numai in povesti mai gasesti!



Pare-se ca am atins un punct sensibil cu vreun cuvant din ultima mea tentativa de activare, caci a devenit brusc curioasa. “Povesti, zici?” – m-a intrebat din priviri in timp ce s-a ridicat alene de pe marginea patului care era cel mai apropiat de soba si s-a indreptat spre capatul celalalt, cel de langa fereastra. A privit pe geam si.... deodata.... parca i s-au aprins toate beculetele de la bord, toate comenzile i s-au declansat automat pe modul “on”, si a inceput frenetic sa latre fericita. Ba, mai mult decat atat, deodata a zbughit-o jos din pat si, ca din pusca, a zburat pe usa spre bucatarie, s-a urcat pe canapeaua de acolo, care ii ofera ei cea mai buna priveliste inspre afara si si-a continuat salutul diminetii cu latraturi isterice, ascutite, de-mi tiuiau urechile strigand dupa ajutor.



Mai intai am crezut ca se bucura de zapada, insa m-am lamurit repede care era subiectul fericirii ei spontane si a nerabdarii disperate de a iesi afara cat mai urgent.  Dar despre asta in episodul urmator....

















Din Gradina lui Dumnezeu: 12.01.2019



***


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu