Ieri dimineata
m-am trezit cu gandul la zapada de afara si la fotografiile pe care aveam sa le
fac. Adrian se trezise deja inaintea mea si era prin gradina, unde curata
zapada de pe sera, ca sa nu se rupa folia de plastic sub greutatea ei (cu atat
mai mult cu cat ningea in continuare, iar spre seara avea sa se lase gerul si
sa inghete.
Mai intai am
ridicat jaluzelele ca sa ma uit pe fereastra. Afara - o minune de zapada! Nu mai aveam rabdare,
abia asteptam sa-mi iau aparatul foto si sa ies pe usa. Pe pat, Ema nu parea
interesata de frumusetea de dincolo de ziduri. Era inca somnoroasa, iar
caldurica din jur ii rasfata carliontii in cel mai placut mod posibil,
mangaindu-i somnul de frumusete al diminetii tarzii.
Am imbiat-o:
Uite, Ema, cat de frumos este afara! A nins, Ema!!!! Hai la geam, sa vezi!
Ea – nimic. Am
insistat: Hai, Bubulina!!! Uite, mamuta, inca ninge!!! Vino sa vezi! Hai, Ema!
Ema – nimic. A
deschis doar ochii, s-a uitat la mine lenesa, pe sub sprancene, fara sa ricice
capul, apoi i-a inchis la loc, nepasatoare.
Eu nu m-am
lasat: Hai, Tunturicaaaaa!!! Hai la joaca afara, la zapada, Bubu!! Hai, lasa
somnul, ca dormi mai tarziu cat vrei. O sa se scuture zapada de pe crengi daca
iese soarele si n-o sa mai vezi frumusete de tablou cum numai in povesti mai gasesti!
Pare-se ca am
atins un punct sensibil cu vreun cuvant din ultima mea tentativa de activare,
caci a devenit brusc curioasa. “Povesti, zici?” – m-a intrebat din priviri in
timp ce s-a ridicat alene de pe marginea patului care era cel mai apropiat de
soba si s-a indreptat spre capatul celalalt, cel de langa fereastra. A privit
pe geam si.... deodata.... parca i s-au aprins toate beculetele de la bord,
toate comenzile i s-au declansat automat pe modul “on”, si a inceput frenetic
sa latre fericita. Ba, mai mult decat atat, deodata a zbughit-o jos din pat si,
ca din pusca, a zburat pe usa spre bucatarie, s-a urcat pe canapeaua de acolo,
care ii ofera ei cea mai buna priveliste inspre afara si si-a continuat salutul
diminetii cu latraturi isterice, ascutite, de-mi tiuiau urechile strigand dupa
ajutor.
Mai intai am
crezut ca se bucura de zapada, insa m-am lamurit repede care era subiectul
fericirii ei spontane si a nerabdarii disperate de a iesi afara cat mai
urgent. Dar despre asta in episodul
urmator....
Din Gradina lui Dumnezeu: 12.01.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu