Ieri mi-am dat seama de un lucru remarcabil.
Cantarul meu este din nou fericit!
Dupa o lupta incrancenata, corp-la-corp, cu kilogramul acela agresiv,
nesuferit, imposibil si de-a dreptul abuziv (cel cu care m-am pricopsit dupa
sarbatorile petrecute in Bucuresti unde am fost legata de scaun si am fost
obligata sa mananc din toate bunataturile irezistibile facute de mama - pe care
acum, cu aceasta ocazie, o somez: Mama, de acum inainte, cand mai venim pe la
voi, sa nu mai vedem pe masa, inaintea ochilor, decat o ceasca de ceai
neindulcit! Ba nu, cate un pahar cu apa chioara! Ca si apa este foarte buna,
sanatoasa si delicioasa! Ne-am inteles?), am reusit sa-l inving.
Dar, sa stiti, n-a fost deloc usor! Ba chiar, la un moment dat, eram
gata-gata sa ma las coplesita de deznadejde. Cum asumarea kilogramului in plus
imi era de neconceput, am cerut ajutorul Sinelui meu Inalt, Prezentei mele
Divine, tuturor Puterilor Ceresti si Extraterestrilor Iluminati, Spiritelor
Naturii si altor Ghizi Spirituali (caci, daca nu ma ajuta atunci cand mi-e mai
greu, atunci cand?
) si doar asa l-am
invins.
Azi mi-am dat seama ca o asemenea victorie trebuie neaparat celebrata
pompos, cu mare fast si mare tam-tam. De aceea scriu aici. Am trimis deja o
Scrisoare de presa catre mass-media si am informat-o asupra Marelui Eveniment,
apoi am decis ca trebuie sa sarbatorim cu o extraordinara absenta
a unei Amandine
delicioasa, insiropata, aromata si de nerefuzat. Ceea ce am si facut.
Apoi, pentru ca si Ema s-a bucurat de marele meu succes, am cumparat pentru
ea un pachet cu oase speciale, un fel de Amandina canina dincolo de care nu mai
exista nimic demn de consemnat din punctul ei de vedere. Frenezia care a
cuprins-o nu poate fi descrisa. Doar eu pot s-o inteleg, stiind ce inseamna sa
fii cu o Amandina in fata. Da, exact asa.
Impartasesc cu voi bucuria noastra de nedescris si va marturisesc sincer
ca, la cat de fericita a fost Bubulina, m-am gandit ca, doar pentru ea si numai
ca s-o vedem astfel, mi-as dori sa sarbatorim cat mai des o astfel de victorie.
PS 1. Dar pe mine nu ma felicita nimeni? Doar pe
Bubulina o bagati in seama? Lasa, ca n-o mai pun eu pe facebook ever!!!!
Ca prea imi ia toate like-urile si eu raman neconsolata!
PS. 2. Ma plang eu ca-mi ia
Bubu-mic toate like-urile, dar, de ce sa nu recunosc sincer si cinstit, ca ea
mi le da mie pe toate?! O trimit la cersit de like-uri, apoi imi preda
gestiunea. Cu privirea aia a ei din una din poze ma
someaza uneori sa-i mai las si ei un like, macar de-un cico acolo, si de-o
acadea, insa nu ma pacaleste ea! Nici nu stii ce se ascunde dincolo de
aparentele ei de ingenua. Este... este.... este....
PS. 3. Cum, probabil,
toata lumea si-a dat seama deja, mi-am permis sa ma alint si eu un pic in
privinta kilogramului in plus, profitand la maxim de oportunitatea de a ma baga
si eu in seama putin pe langa Bubulina, cea care atrage toate privirile si care
imi ia toata crema atentiei pe facebook (nerecunoscatoarea!) :D . M-am gandit ca cineva, cumva, isi va manifesta compasiunea si imi
va spune si mie un "Felicitari!" sau un "Bravo!"
sarbatoresc, asa cum se practica de obicei cand vrei sa incurajezi pe cineva
dupa ceva rezultate mai deosebite. :D De azi, insa, gata! Uitati-va bine la ea, caci nu
mai pun poze cu mutrisoara ei scumpa care ma eclipseaza intr-atat incat numai
despre ea se vorbeste pe pagina mea. A mea! Nu a ei! :)))))
Cred ca o sa-i fac pe facebook pagina personala, publica, oficiala, de VIP, ca
sa se dea in spectacol acolo, nu aici, la mine. :)
))))))
Din Gradina lui Dumnezeu: 16.01.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu