luni, 3 decembrie 2018

Visele frumoase intotdeauna se implinesc!



Candva, in urma cu mai multi ani, aveam o lista de vise frumoase. Pe atunci ma bucuram de ele doar inventariindu-le. Erau visele mele marete, iar unele dintre ele contrastau atat de puternic cu viata mea de atunci incat puteau fi considerate de cei din jurul meu ca fiind absurde.  A visa la o viata la tara cand esti orasean pana in maduva oaselor si in strafundurile constiintei, ca sa spun asa, pare un pic nefiresc. Cand ai o structura fizica (si psihica) delicata si sensibila si o pregatire academica, perfect potrivita pentru un mediu corporatist dintr-o multinationala de mare prestigiu, exclusivist si sofisticat dintr-un anumit punct de vedere, cu o cariera apreciata si cu un viitor asigurat, pare cu adevarat o nebunie sa visezi o viata retrasa la tara, munca in gradina si focul in soba. Si totusi....

Dar, mai intai, voi vorbi despre visul care, la timpul lui, a fost acela care a deschis seria implinirilor ce-mi pareau de neimplinit. Era visul iubirii. L-am visat pe el, alaturi. Pe el, Acela. Cel in ochii caruia privind, sa ma vad in oglinda. La momentul potrivit, acest vis s-a implinit. Pentru ca fusese visul nostru comun, in oglinda. Din acel moment, ne-am creionat impreuna o noua lista de vise frumoase.

Insa, inainte de toate, unul din visele mele mai de demult isi cerea implinirea. Pentru ca eu nu trecusem inca deloc dincolo de granitele tarii, visasem ca, alaturi de iubirea sufletului meu si tinandu-ne unul pe altul de mana, sa ne plimbam prin parcurile elegante ale Vienei, un loc pe care il vedeam in imaginatia mea a fi cel mai romantic loc de pe pamant. Visasem plimbari nocturne pe alei iluminate misterios de felinare, visasem plimbari prelungi pe strazile Vienei, prin fata vitrinelor magazinelor, printre cladirile frumos decorate de arhitectura veche a orasului, visasemm discutiile noastre nesfarsite stand pe o banca in zilele insorite, ori la pas grabit, sub o umbrela, in zilele ploioase vieneze. Un vis cuminte, as putea spune, dar fara perspective optimiste la vremea aceea. Ei bine, visul s-a implinit. Prima mea excursie in strainatate si prima noastra calatorie romantica impreuna a fost – unde credeti? – exact la Viena. Asa s-au potrivit lucrurile. Fara a cere asta in mod expres, fara a-mi exprima, fie si in treacat, preferinta in acest sens. Dar... nimic nu-i intamplator. Dupa care au urmat alte destinatii...

Mai departe, visasem sa traim intr-o casuta cocheta, cu peretii roz, cu perdele roz la ferestre, cu flori roz la geamuri, cu o gradina bogata, cu caini iubitori si jucausi in curte, cu dealuri line si intinse de jur imprejur si gustand in liniste si tihna din acea “vesnicie care s-a nascut la sat”. Un vis tinut secret mult timp, caci ar fi fost lesne catalogat ca “absurd”  de catre toti cei care ma cunosteau. Visul e implinit. De trei ani incoace noi doi am bifat casuta, perdelele, florile, gradina, experimentele noastre agricole, cateii, dealurile si toate celelalte cuprinse in cuvintele ce-mi formulau atunci, demult, visul acela frumos. Culoarea roz a devenit mov-lila, prin armonizarea preferintelor in cuplu, dar putem spune ca, totusi, face parte din aceeasi paleta cromatica.

Am visat sa ne bucuram de ierni linistite, cu zapezi si jocuri in zapada, cu caldura sobelor de teracota, in care focul trosneste harnic in scantei din lemne uscate de stejar, am visat la momentele de relaxare cu ceai fierbinte si aromat in cani aburinde, am visat sa stam in fotolii unul langa altul langa soba, savurand pacea si “vesnicia” unor asemenea clipe de rasfat, ne visasem delectandu-ne in fata computerelor de interactiunea cu oamenii dragi de departe sau lucrand impreuna la traduceri sau alte materiale de studiu, ca doi intelectuali ce suntem, retrasi din iuresul urban in aproape nemiscarea hibernala a unui sat din Ardeal, el dictandu-mi, eu redactand textul, si amandoi traind satisfactia lucrarii finale. Un vis aproape poetic, mustind a romantism cliseistic, dar in care aveam impletite, intr-un decor de poveste, aspecte arhaice cu altele moderne, specifice noua. Visul e implinit. Zapezile, omuletii de zapada, focul trosnind in sobele de teracota, ceaiul si cafelele, activitatea noastra creativa in fata laptop-urilor, la caldurica, sunt aievea acum.

Mai sunt visele implinite legate de familie, de copii si nepoti, mult prea intime, despre care am vorbit aproape deloc public, caci sunt comorile de suflet, dragi, pe care nu vrem sa le impartim cu nimeni, nici chiar macar prin cuvinte.

Si mai sunt si altele, dar m-as lungi prea mult povestindu-le pe toate. Ceea ce am vrut sa subliniez este sa aveti grija ce va doriti, pentru ca visele frumoase intotdeauna se implinesc! Daca este inspre binele vostru cel mai inalt si daca nu raniti pe nimeni altcineva, daca nu agresati nimanui liberul arbitru si alegerile, atunci chiar si visele care par a fi cele mai absurde la momentul formularii lor, vor avea un asemenea impact puternic asupra voastra, incat veti investi in ele toata energia de care este nevoie pana cand se vor manifesta si vor deveni implinite. Oricat de multe obstacole ar exista pe drum. Poate nu neaparat exact in forma aceea, initiala, in care le-ati vizualizat si formulat prima data in cuvinte, ci intr-o forma mai potrivita voua, intr-o realitate in care viata voastra va avea rolul de a va slefui, transforma si a va eleva sufletele, determinandu-va cresterea. Nimic nu-i intamplator!

Noi doi ne-am bifat ca “implinite” o parte din visele frumoase de pe lista si urmeaza la rand celelalte, precum si completarea listei cu vise frumoase noi care, probabil, le vor parea multora  la fel de absurde ca unele din cele de mai sus, dar care, pentru noi, isi au rolul lor in ecuatia vietii.
Misiunea noastra continua!





Din Grădina lui Dumnezeu: 03.12.2018



***


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu