miercuri, 26 decembrie 2018

Craciun MInunat in Familie!


Am avut un Craciun Minunat in Familie!
Suntem recunoscatori Mamei ca ne-a adunat pe toti in jurul ei: copii, nepoti si stranepoti!

Te iubim, Mama!!! Multumim pentru tot!













Pozele de mai sus surprind momentul desertului. Masa aceea a fost plina de platouri sosite in cateva randuri si, de fiecare data, facandu-li-se loc cu greu unele langa altele. De toate pentru toate gusturile si preferintele. Mama este experta in amenajari festive, are o experienta de-o viata in acest domeniu, asa ca va puteti da seama cum ne-a primit. Sora mea Jeni a ajutat-o in toate, iar la final, toti ne cam vaitam de cat am mancat. Dar ce era sa facem, cand in fata ni se puneau o multime de bunataturi si niste ispite de nerezistat?  

S-a pregatit mama cu meniu separat pana si pentru noi, pentru mine si Adrian, stiind care ne sunt preferintele (fara carne, adica). Ba, mai mult, la plecare ne-a pus in brate si un pachet urias. De-a trebuit azi sa facem o plimbare de cateva ore pe jos prin parcul IOR ( sau alexandru Ioan Cuza, cum i se spune acum) ca sa mai ardem din caloriile acelea naravase. Dar, ce altceva mai avem de facut de acum inainte, pana dupa Revelion? Doar sa ardem calorii, desigur, in plimbari lungi si dese.

Eu n-am apucat sa fac poze la aceasta intalnire caci prea m-a furat peisajul (si dorul!). Asa ca va arat deocamdata doar cateva din pozele primite de la ceilalti. Cum noi doi am fost primii sositi, am facut cateva fotografii cu cei ai casei, la inceput, in care le puteti vedea pe gazdele acestui Craciun, Mama si sora mea Jeni, alaturi de cei doi copii ai ei, Elena (dragalasa si frumoasa aceea in rosu - atentie, e ca si luata! deci nu va faceti ganduri, a fost prezent printre noi si prietenul ei) si Dan (atrag atentia fetelor care nu-si mai pot desprinde ochii de Don'director ca si el e luat! chiar de catre frumoasa domnisoara de langa el, desigur!)


















Imediat dupa ce am incheiat aceasta prima sesiune foto, au sosit fetele mele, Ioana si Irina, cu sotii lor, Bogdan si Viorel, cu nepotelul Victor (Victor-Gabriel, mai exact) si cu mama lui Viorel, sosita in Bucuresti cu doua zile in urma. 

Atat de mult ne-am lipsit unii altora si atatea aveam sa ne vorbim, sa ne privim, sa ne imbratisam, incat nici nu ne-am mai gandit la poze. Iar dupa ce a inceput si mama sa aduca la masa platou dupa platou, din care ne hipnotiza o nebunie de arome, culori si forme, nu i-a mai trebuit nimanui sesiune foto. 

Noroc ca la desert a venit Irina cu ideea de a face o poza de grup cu telefonul ei OZN, altfel ramaneam fara. Nu mai stiu daca altcineva a mai reusit performanta.

In concluzie, daca mai primesc si alte poze de la fetele mele sau de la oricare dintre cei prezenti, voi reveni aici si le voi adauga.  Deocamdata acestea sunt o parte din momentele frumoase ale acestui Craciun Minunat. 

UPDATE 26.12.2018 : Poze noi in care veti vedea cum Irina sustine un curs intensiv de machiaj generatiilor interesate. In imagini o puteti vedea cum o machiaza pe Oana (sora ei) care are la purtator un "micut" cursant somnoros, care abia asteapta sa vina pe lume sa-i povesteasca Irinei ce-a retinut pe parcursul acestui seminar artistic. Victor s-a tot invartit si el prin preajma, pandind trusa de culori pentru a si-o adjudeca si a o transforma in jucarie preferata, dar se pare ca cineva a fost vigilent si nu i-a permis. Dar el nu s-a suparat. S-a reorientat spre una din cutiile pline cu piese puzzle la fel de colorate, pentru care a dezvoltat o mare pasiune si pe care le rezolva in doi timpi si trei miscari. 

UPDATE 28.12.2018 : M-a intrebat o prietena de pe facebook G. ce varsta are mama mea, pentru ca "arată foarte, foarte bine, e luminoasă și blândă, ai o mămică tare frumoasă!" I-am raspuns: Da, mama este, intradevar, foarte tanara si foarte frumoasa! Are doar 70 de ani!  M-am mandrit dintotdeauna cu mama mea cea tanara si frumoasa! Asa cum si fetele mele au cea mai tarana si cea mai frumoasa mama din lume! Nu-i asa? 





Si, asa cum mama nu-si arata varsta, nici una din femeile din familia noastra nu o face.  Este un pact al nostru, secret, o tehnica mostenita si dusa mai departe din generatie in generatie.  Ingredientul minune sta in radacinile noastre moldovenesti.  

De fapt, in cele din urma am fost nevoita sa-i divulg secretul, ma amenintase cu un mare pericol vital daca nu i-l spun.: totul tine de autosugestie. Fenomenul Placebo. Eu imi spun zilnic in oglinda: Vaaaai, ce frumoasa sunt! Si nu scapa nimeni dintre cei cu care interactionez pana nu-mi confirma cu "DA" la intrebarea "Nu-i asa ca sunt frumoasa?" Apoi, - asta e partea cea mai importanta a tehnicii! - nu scap absolut (dar ABSOLUT!!!) nici o ocazie in care sa nu subliniez clar si raspicat, eventual de mai multe ori, cat de tanara si de frumoasa sunt!  Pfffiiiiuuuuu.... gata, cred doar asa am scapat de pericol,  divulgand secretul!




 
 





Bucuresti: 26.12.2018

***



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu