Aseara am mai vazut un film magistral "Ultima statie". 
Este tot o ecranizare a unei povesti adevarate, pelicula surprinzand atmosfera si evenimentele de dinaintea mortii lui Lev Tolstoi, recunoscut si atunci, din timpul vietii lui ca si acum, in prezent, ca fiind "cel mai celebru scriitor al tuturor timpurilor". El este cel care a scris, printre altele, romanele "Razboi si pace" si "Anna Karenina" si, daca nu le-ati citit, cititi-le, daca nu ati vazut filmele ecranizate dupa ele, vizionati-le. Noi chiar de curand am vazut cele doua filme, despre care n-am scris atunci, dar, iata, o fac acum. Merita!
Filmul "Ultima statie" incearca sa evidentieze tema centrala a convingerilor sale spirituale si filozofice care l-au determinat pe Lev Tolstoi sa intre in conflict nu numai cu aproaope toata societatea vremurilor sale, cu statul, cu Biserica si cu oamenii politici, dar si cu insasi familia sa si, cel mai grav, cu sotia sa, sufletul lui pereche, alaturi de care traise o viata lunga, peste 48 de ani de casnicie, cu care avusese13 copii, legandu-i o iubire profunda, divina, unificatoare de suflete si destine.
Spre sfarsitul vietii, Tolstoi incepe sa fie atras de conceptul Iubirii universale, cea care egalizeaza oamenii si ii uneste, concept care, insa, ii trezeste puternice remuscari si sentimente de vinovatie pentru viata bogata si pentru privilegiile de care el si altii ca el se bucurau, in evident contrast cu saracia si nefericirea oamenilor simpli, din popor. Tolstoi incepe sa puna aceasta Iubire abstracta, generalista si egalizatoare, mai presus de insasi iubirea fata de familie si fata de sotia lui, incepand sa ia anumite decizii chiar impotriva lor.
Asta ii aduce puternice si profunde conflicte interioare, care ii scindeaza sufletul si il coplesesc, transformandu-l intr-un om ursuz, protejandu-si oarecum egoist conceptiile lui cele noi despre lume si viata, detasandu-se si fugind in sine de conflictele exterioare si de drama pe care deciziile lui le generau, dar si rabufnind exasperat si agresiv la reactiile, la fel de exasperate si exacerbate ale sotiei, neintelegandu-i nefericirea, temerile si ingrijorarile, si excluzand-o din preocuparile lui, dupa ce ea ii fusese o viata intreaga alaturi ca cel mai apropiat si sincer ajutor critic in scrierea cartilor sale, contribuind la acestea cu opinii personale, oferindu-i lui Tolstoi intuitia ei feminina, perspectiva ei feminina asupra personajelor si evenimentelor din carti, punandu-si amprenta in creionarea acestora.
Asadar, in virtutea noilor lui concepte, Tolstoi alege sa o dea deoparte pe ea, sotia lui, sa-si nege lui insusi sentimentele si importanta prezentei sotiei in viata sa, alege sa se detaseze de iubirea ei, de ingrijorarile ei, de tot ce ea reprezentase pentru sufletul si viata sa, si sa puna mai presus de toate idealurile lui cele noi, conceptele umaniste abstracte, iluzorii pentru lumea acelor vremuri, iluzorii inca, intr-o anumita masura, chiar si pentru vremurile prezente, posibil a fi atinse, poate, candva, intr-un viitor incert, indepartat.
Tolstoi a murit infrant de sine insusi, rapus de propriul conflict interior, cel intre iubirea concreta, adevarata, simtita si traita de o viata alaturi de sufletul lui pereche si iubirea abstracta, umanista, generala, egalitara, reprezentata atunci de popor si de statul conducator. Si-a vazut acest ideal ca fiindu-i predestinat, ca pe o misiune, s-a simtit impovarat urmandu-l, iar acesta l-a scindat in doua si a creat o prapastie intre el si iubirea sotiei, dar l-a urmat pana in ultima clipa, nefericindu-se pe sine si pe toti ceilalti din jur, iluzia ideatica spargandu-se ca un balon de sapun in momentul mortii sale.
Finalul filmului confirma acest lucru, nu va dezvalui mai mult, ca sa nu va stric supriza. Este un exemplu concret de destin manat de forte mai presus de omul insusi, forte din jurul lui, forte politice, hiene umane cu chipuri ipocrite, urmandu-si propriile interese egoiste si meschine, pentru atingerea carora nimic nu era mai presus: nici iubirea si fericirea autentica dintre doi oameni, nici sanatatea sau chinul lor, nici chiar viata sau moartea lor.
Ideea de "iubire neconditionata", fara a se numi asa pe vremea aceea, este genul de concept abstract care tinde sa minimizeze sentimente si vieti concrete doar pentru a le uniformiza la nivelul celor foarte multi, in numele unui socialism utopic, anofelic, chiar daca se vrea a fi recunoscut ca fiind umanist, egalitarist. Tolstoi s-a erijat ca fiindu-i reprezentantul principal, era adulat si glorificat pentru asta, incercand in mod mesianic sa se dea exemplu pe sine insusi, construind o intreaga miscare in jurul lui, ce se va dovedi un zid implacabil intre el si ceea ce era, de fapt, cu adevarat important pentru el ca om, ca suflet venit intr-o viata pe acest pamant: iubirea sincera, impartasita, reciproca, dintre un el si o ea.
Unii au vocatie de "eroi cu orice pret". In cazul filmului si, in speta, in cazul lui Tolstoi, s-a dovedit ca sacrificarea celorlalti si a sa a fost inutila, n-a dus nicaieri. Timpul si istoria au aratat ca scopul pentru care el a luat deciziile de sacrificiu nu s-a implinit. Iar, daca ma intrebi pe mine, nici nu mi s-ar fi parut corect sa se implineasca. Chiar ma mir ca statul rus a luat acea masura reparatorie pentru familie. Idealurile marete ii ridica pe cei care le sustin pe un piedestal mult prea inalt si, paradoxal, de acolo, in loc sa aiba o perspectiva mai buna asupra lumii, ei si-o pierd pentru ca isi pierd contactul cu insasi lumea.
Veti vedea ca in fim ca este adusa in prim plan inca o iubire dintre un el si o ea, un cluplu mai tanar, ca o paralela intre a trai iubirea pur si nevinovat, in trup si suflet, si a o trai in minte, idealizat, conceptualizat, la nivel de omenire. Nu, omenirea, in intregul ei, nu era si nu este este pregatita sa traiasca o astfel de iubire globalista. Insa, la nivel individual, cine intelege ca iubirea concreta, personala, poate fi implinita in interiorul unui univers personal, intim, acela poate fi fericit.
Aseara, dupa ce s-a terminat filmul, am comentat impreuna cu Adrian despre toate acestea si am concluzionat foarte pragmatic: Idealurile acestea pot fi foarte frumoase si inaltatoare, dar ele sunt doar o mare prostie daca aduc doar nefericire tuturor in jur. Iar filmul a dovedit-o cu prisosinta.
Vizionare placuta!
PS - in rolul lui Tolstoi ii veti vedea pe Cristopher Plummer (Tolstoi) si Helen Mirren (sotia lui Tolstoi), doi actori remarcabili, monstri sacri ai cibnematografiei mondiale.
Este tot o ecranizare a unei povesti adevarate, pelicula surprinzand atmosfera si evenimentele de dinaintea mortii lui Lev Tolstoi, recunoscut si atunci, din timpul vietii lui ca si acum, in prezent, ca fiind "cel mai celebru scriitor al tuturor timpurilor". El este cel care a scris, printre altele, romanele "Razboi si pace" si "Anna Karenina" si, daca nu le-ati citit, cititi-le, daca nu ati vazut filmele ecranizate dupa ele, vizionati-le. Noi chiar de curand am vazut cele doua filme, despre care n-am scris atunci, dar, iata, o fac acum. Merita!
Filmul "Ultima statie" incearca sa evidentieze tema centrala a convingerilor sale spirituale si filozofice care l-au determinat pe Lev Tolstoi sa intre in conflict nu numai cu aproaope toata societatea vremurilor sale, cu statul, cu Biserica si cu oamenii politici, dar si cu insasi familia sa si, cel mai grav, cu sotia sa, sufletul lui pereche, alaturi de care traise o viata lunga, peste 48 de ani de casnicie, cu care avusese13 copii, legandu-i o iubire profunda, divina, unificatoare de suflete si destine.
Spre sfarsitul vietii, Tolstoi incepe sa fie atras de conceptul Iubirii universale, cea care egalizeaza oamenii si ii uneste, concept care, insa, ii trezeste puternice remuscari si sentimente de vinovatie pentru viata bogata si pentru privilegiile de care el si altii ca el se bucurau, in evident contrast cu saracia si nefericirea oamenilor simpli, din popor. Tolstoi incepe sa puna aceasta Iubire abstracta, generalista si egalizatoare, mai presus de insasi iubirea fata de familie si fata de sotia lui, incepand sa ia anumite decizii chiar impotriva lor.
Asta ii aduce puternice si profunde conflicte interioare, care ii scindeaza sufletul si il coplesesc, transformandu-l intr-un om ursuz, protejandu-si oarecum egoist conceptiile lui cele noi despre lume si viata, detasandu-se si fugind in sine de conflictele exterioare si de drama pe care deciziile lui le generau, dar si rabufnind exasperat si agresiv la reactiile, la fel de exasperate si exacerbate ale sotiei, neintelegandu-i nefericirea, temerile si ingrijorarile, si excluzand-o din preocuparile lui, dupa ce ea ii fusese o viata intreaga alaturi ca cel mai apropiat si sincer ajutor critic in scrierea cartilor sale, contribuind la acestea cu opinii personale, oferindu-i lui Tolstoi intuitia ei feminina, perspectiva ei feminina asupra personajelor si evenimentelor din carti, punandu-si amprenta in creionarea acestora.
Asadar, in virtutea noilor lui concepte, Tolstoi alege sa o dea deoparte pe ea, sotia lui, sa-si nege lui insusi sentimentele si importanta prezentei sotiei in viata sa, alege sa se detaseze de iubirea ei, de ingrijorarile ei, de tot ce ea reprezentase pentru sufletul si viata sa, si sa puna mai presus de toate idealurile lui cele noi, conceptele umaniste abstracte, iluzorii pentru lumea acelor vremuri, iluzorii inca, intr-o anumita masura, chiar si pentru vremurile prezente, posibil a fi atinse, poate, candva, intr-un viitor incert, indepartat.
Tolstoi a murit infrant de sine insusi, rapus de propriul conflict interior, cel intre iubirea concreta, adevarata, simtita si traita de o viata alaturi de sufletul lui pereche si iubirea abstracta, umanista, generala, egalitara, reprezentata atunci de popor si de statul conducator. Si-a vazut acest ideal ca fiindu-i predestinat, ca pe o misiune, s-a simtit impovarat urmandu-l, iar acesta l-a scindat in doua si a creat o prapastie intre el si iubirea sotiei, dar l-a urmat pana in ultima clipa, nefericindu-se pe sine si pe toti ceilalti din jur, iluzia ideatica spargandu-se ca un balon de sapun in momentul mortii sale.
Finalul filmului confirma acest lucru, nu va dezvalui mai mult, ca sa nu va stric supriza. Este un exemplu concret de destin manat de forte mai presus de omul insusi, forte din jurul lui, forte politice, hiene umane cu chipuri ipocrite, urmandu-si propriile interese egoiste si meschine, pentru atingerea carora nimic nu era mai presus: nici iubirea si fericirea autentica dintre doi oameni, nici sanatatea sau chinul lor, nici chiar viata sau moartea lor.
Ideea de "iubire neconditionata", fara a se numi asa pe vremea aceea, este genul de concept abstract care tinde sa minimizeze sentimente si vieti concrete doar pentru a le uniformiza la nivelul celor foarte multi, in numele unui socialism utopic, anofelic, chiar daca se vrea a fi recunoscut ca fiind umanist, egalitarist. Tolstoi s-a erijat ca fiindu-i reprezentantul principal, era adulat si glorificat pentru asta, incercand in mod mesianic sa se dea exemplu pe sine insusi, construind o intreaga miscare in jurul lui, ce se va dovedi un zid implacabil intre el si ceea ce era, de fapt, cu adevarat important pentru el ca om, ca suflet venit intr-o viata pe acest pamant: iubirea sincera, impartasita, reciproca, dintre un el si o ea.
Unii au vocatie de "eroi cu orice pret". In cazul filmului si, in speta, in cazul lui Tolstoi, s-a dovedit ca sacrificarea celorlalti si a sa a fost inutila, n-a dus nicaieri. Timpul si istoria au aratat ca scopul pentru care el a luat deciziile de sacrificiu nu s-a implinit. Iar, daca ma intrebi pe mine, nici nu mi s-ar fi parut corect sa se implineasca. Chiar ma mir ca statul rus a luat acea masura reparatorie pentru familie. Idealurile marete ii ridica pe cei care le sustin pe un piedestal mult prea inalt si, paradoxal, de acolo, in loc sa aiba o perspectiva mai buna asupra lumii, ei si-o pierd pentru ca isi pierd contactul cu insasi lumea.
Veti vedea ca in fim ca este adusa in prim plan inca o iubire dintre un el si o ea, un cluplu mai tanar, ca o paralela intre a trai iubirea pur si nevinovat, in trup si suflet, si a o trai in minte, idealizat, conceptualizat, la nivel de omenire. Nu, omenirea, in intregul ei, nu era si nu este este pregatita sa traiasca o astfel de iubire globalista. Insa, la nivel individual, cine intelege ca iubirea concreta, personala, poate fi implinita in interiorul unui univers personal, intim, acela poate fi fericit.
Aseara, dupa ce s-a terminat filmul, am comentat impreuna cu Adrian despre toate acestea si am concluzionat foarte pragmatic: Idealurile acestea pot fi foarte frumoase si inaltatoare, dar ele sunt doar o mare prostie daca aduc doar nefericire tuturor in jur. Iar filmul a dovedit-o cu prisosinta.
Vizionare placuta!
PS - in rolul lui Tolstoi ii veti vedea pe Cristopher Plummer (Tolstoi) si Helen Mirren (sotia lui Tolstoi), doi actori remarcabili, monstri sacri ai cibnematografiei mondiale.
Din Gradina lui Dumnezeu: 09.11.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu