luni, 19 noiembrie 2018

Prima zapada peste sat






Azi ne-am trezit peste noapte troieniti! Alb-alb peste tot! De data asta chiar nu ne asteptam!

Vazusem prognoza meteo care spunea lapovita si ninsoare, dar sa ne ia prin surprindere si sa ne ninga chiar din timpul noptii n-am crezut.

Pana sa ies eu afara, Adrian incepuse deja sa curete zapada din curte, de pe masina si sa scuture tufele gardului viu din lemn cainesc care se plecasera spre pamant sub greutatea zapezii. Nu era cine stie ce depusa, cam vreo 4-5 cm, dar era suficienta cat sa se vada alb si frumos peste tot. In lipsa de aparate foto functionale, mi-am luat telefonul cu mine si am alergat repede in gradina, in vie si in livada ca sa surprind imaginile diminetii cat zapada era inca proaspata, pana sa apuce a se inmuia aerul si a se topi de pe crengi. Am ramas fara rasuflare alergand de colo-colo, fotografiind (daca ma pot exprima astfel, avand in vedere ca foloseam telefonul) si bucurandu-ma copilareste de frumusetea decorului. In livada, mai ales, m-a coplesit minunatia tabloului inzapezit, simtindu-ma ca intrata pe un taram misterios de poveste.












































































La intoarcerea in curte m-au luat in primire cateii, care asteptau tare nerabdatori, nu atat pentru a-si primi mancarea de dimineata, boabele, cat pentru primele mangaieri ale zilei.  Rivalitatea dintre Toni si Bobi este, in aceasta perioada, exacerbata pe motiv de Gina, iar mangaierile alocate lui Bobi sunt ponderate si mai mult pentru a nu-l starni in plus pe seful haitei. Acesta ajunge chiar sa-l alunge din curte pe mai tanarul si imprudentul competitor care, ca sa scape de tavaleala, sare gardul in drum sau ramane cocotat pe gard, la inaltime, si cerceteaza de acolo starea inamicului si oportunitatile de intoarcere. Cu noi prin preajma prinde curaj si vine sa manance repede cateva boabe, dar ramane vigilent la maxim, scrutand cu ochii in toate directiile ca sa nu fie incoltit prin surprindere de Toni. Doar Gina n-are nici o grija. Ea face ce vrea si cand vrea, urmarita indeaproape sau de la distanta, cu precautie, cand de unul, cand de celalalt, dupa caz si interese.














































Dupa ce toata lumea a servit masa, atat cateii, dar si noi, si dupa cate o cana de cafea si cacao fierbinte, dupa preferinte, am iesit in drum sa inspectam conditiile de trafic. Dupa noi, desigur, a iesit si haita. Fiecare si-a verificat marcajele proprii, au intervenit promt acolo unde a fost cazul, si-au improspatat limitele, hotarele si apartenenta de proprietate, apoi s-au incolonat ascultatori la poarta, pentru intoarcerea in curte. 





























Cat timp eu am mai surprins cateva cadre fotografice (sic!) prin curte, Adrian s-a dus in gradina si a curatat zapada de pe sera, apoi s-a intors in casa cu ultima recolta de rosii cherry de anul acesta, gerul noptii trecute intervenind decisiv asupra lujerilor care inca se mai incapatanau sa ramana verzi si, culmea, sa mai si rodeasca. O multime de gogonele verzi, maruntele, si-au dat obstescul sfarsit in gerul nocturn, insa nu ne plangem, dimpotriva. Mai avem chiar si acum in pivnita borcane cu gogonele si cu castraveti in otet din recolta anului trecut, deci nu ne mai trebuia nimic in plus. 


























Ne-am retras apoi in casa, la caldurica si la un ceai fierbinte si aromat cu coji de portocala, si la Ema, care ne astepta nerabdatoare. Ea ramasese singura in casa si privise in tot acest rastimp de la fereastra. Ne-a cam certat ca n-am luat-o si pe ea afara, ca n-am lasat-o si pe ea la joaca in zapada, cu ceilalti “copii”, dar, in cele din urma, s-a linistit. Si-a dat seama, mititica, de marele ei privilegiu, leneveala in caldura, fara nici o grija, cu zulufii nemurdariti si cu boabele calde la dispozitie oricand, mai ales dupa ce, mai mult de nevoie, a trebuit sa-i scoatem mustatile la zapada pentru cateva minute. Caci, deh..... se facuse ora pentru inspectia ei! Deloc nu i-a placut! O printesa ca ea nu se uda la labute pentru nici un motiv!

























 
























 
A preferat ca mai departe sa se uite lung pe geam la cei trei prieteni ai ei si, desi mai mult de ciuda ca nu-i si ea cu ei,  tare s-ar mai fi tavalit si ea un pic prin zapada cu ei, si-a dat seama ca parca tot mai bine ii era sa priveasca spectacolul de la fereastra. Joaca si zmotoceala avea oricum la discretie si in casa.








Un singur lucru a mai tinut mortis sa faca si ea precum cei de afara. Ca lupii. Ca doar nu degeaba si-a reactivat ea ADN-ul ancestral si s-a reconectat la memoria stramosului ei milenar, lupul dacic.




Din Grădina lui Dumnezeu: 19.11.2018

***

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu