Azi ne-am trezit peste noapte troieniti! Alb-alb peste tot! De data
asta chiar nu ne asteptam!
Vazusem prognoza meteo care spunea lapovita si ninsoare, dar sa ne
ia prin surprindere si sa ne ninga chiar din timpul noptii n-am crezut.
Pana sa ies eu afara, Adrian incepuse deja sa curete zapada din
curte, de pe masina si sa scuture tufele gardului viu din lemn cainesc care se
plecasera spre pamant sub greutatea zapezii. Nu era cine stie ce depusa, cam
vreo 4-5 cm, dar era suficienta cat sa se vada alb si frumos peste tot. In
lipsa de aparate foto functionale, mi-am luat telefonul cu mine si am alergat
repede in gradina, in vie si in livada ca sa surprind imaginile diminetii cat
zapada era inca proaspata, pana sa apuce a se inmuia aerul si a se topi de pe
crengi. Am ramas fara rasuflare alergand de colo-colo, fotografiind (daca ma
pot exprima astfel, avand in vedere ca foloseam telefonul) si bucurandu-ma copilareste
de frumusetea decorului. In livada, mai ales, m-a coplesit minunatia tabloului
inzapezit, simtindu-ma ca intrata pe un taram misterios de poveste.
La intoarcerea in curte m-au luat in primire cateii, care asteptau tare
nerabdatori, nu atat pentru a-si primi mancarea de dimineata, boabele, cat pentru
primele mangaieri ale zilei. Rivalitatea
dintre Toni si Bobi este, in aceasta perioada, exacerbata pe motiv de Gina, iar
mangaierile alocate lui Bobi sunt ponderate si mai mult pentru a nu-l starni in
plus pe seful haitei. Acesta ajunge chiar sa-l alunge din curte pe mai tanarul
si imprudentul competitor care, ca sa scape de tavaleala, sare gardul in drum
sau ramane cocotat pe gard, la inaltime, si cerceteaza de acolo starea
inamicului si oportunitatile de intoarcere. Cu noi prin preajma prinde curaj si
vine sa manance repede cateva boabe, dar ramane vigilent la maxim, scrutand cu
ochii in toate directiile ca sa nu fie incoltit prin surprindere de Toni. Doar
Gina n-are nici o grija. Ea face ce vrea si cand vrea, urmarita indeaproape sau
de la distanta, cu precautie, cand de unul, cand de celalalt, dupa caz si
interese.
Dupa ce toata lumea a servit masa, atat cateii, dar si noi, si dupa
cate o cana de cafea si cacao fierbinte, dupa preferinte, am iesit in drum sa
inspectam conditiile de trafic. Dupa noi, desigur, a iesit si haita. Fiecare
si-a verificat marcajele proprii, au intervenit promt acolo unde a fost cazul,
si-au improspatat limitele, hotarele si apartenenta de proprietate, apoi s-au
incolonat ascultatori la poarta, pentru intoarcerea in curte.
Cat timp eu am mai surprins cateva cadre fotografice (sic!) prin
curte, Adrian s-a dus in gradina si a curatat zapada de pe sera, apoi s-a
intors in casa cu ultima recolta de rosii cherry de anul acesta, gerul noptii
trecute intervenind decisiv asupra lujerilor care inca se mai incapatanau sa
ramana verzi si, culmea, sa mai si rodeasca. O multime de gogonele verzi,
maruntele, si-au dat obstescul sfarsit in gerul nocturn, insa nu ne plangem,
dimpotriva. Mai avem chiar si acum in pivnita borcane cu gogonele si cu
castraveti in otet din recolta anului trecut, deci nu ne mai trebuia nimic in
plus.
Ne-am retras apoi in casa, la caldurica si la un ceai fierbinte si
aromat cu coji de portocala, si la Ema, care ne astepta nerabdatoare. Ea
ramasese singura in casa si privise in tot acest rastimp de la fereastra. Ne-a
cam certat ca n-am luat-o si pe ea afara, ca n-am lasat-o si pe ea la joaca in
zapada, cu ceilalti “copii”, dar, in cele din urma, s-a linistit. Si-a dat
seama, mititica, de marele ei privilegiu, leneveala in caldura, fara nici o
grija, cu zulufii nemurdariti si cu boabele calde la dispozitie oricand, mai
ales dupa ce, mai mult de nevoie, a trebuit sa-i scoatem mustatile la zapada
pentru cateva minute. Caci, deh..... se facuse ora pentru inspectia ei! Deloc
nu i-a placut! O printesa ca ea nu se uda la labute pentru nici un motiv!
A preferat ca mai departe sa se uite lung pe geam la cei trei prieteni ai ei si, desi
mai mult de ciuda ca nu-i si ea cu ei, tare s-ar mai fi tavalit si ea un pic prin zapada cu ei, si-a dat seama ca
parca tot mai bine ii era sa priveasca spectacolul de la fereastra. Joaca si
zmotoceala avea oricum la discretie si in casa.
Un singur lucru a mai tinut mortis sa faca si ea precum cei de afara. Ca
lupii. Ca doar nu degeaba si-a reactivat ea ADN-ul ancestral si s-a reconectat
la memoria stramosului ei milenar, lupul dacic.
Din Grădina lui Dumnezeu: 19.11.2018
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu