S-au anuntat si pe la noi geruri in jur de -9 grade pentru urmatoarele
cateva nopti, asa ca am luat unele masuri in acest sens. Prima grija au fost
dovlecii de placinta depozitati in sura. Desi am mancat intr-una dovleac copt
pana acum si desi am mai daruit destui dintre ei, tot mai avem cateva zeci de dovleci,
unii imensi, de abia ii ridicam de jos, precum si unii mai moderati, cam cat o
minge de fotbal. Ca sa nu degere in sura, i-am bagat in casa, pe balcon, acolo
unde temperatura nu prea scade sub 10 grade. Daca cyclamele rezista (mai mult
decat atat, lor le merge excelent la rece si sunt pline de puzderie de boboci
in toate ghivecele), atunci, in mod sigur, si dovlecilor le va prii acolo.
Apoi am mai cules din gradina un brat de patrunjel, apreciind ca, desi a
supravietuit zapezii de saptamana trecuta, nu ar putea trece de gerurile de -10
grade. Asa ca am mai avut un lighean de verdeata tocata si bagata in pungi, in
lada frigorifica. Cred ca jumatate din pachetele de acolo sunt numai cu patrunjel,
atat de mult s-a facut in gradina.
Cu ocazia asta am constatat ca a rasarit deja salata din semintele
scuturate la sfarsitul verii. Nu-i foarte mare, frunzele sunt abia cat causul
unei linguri de ciorba, dar sunt absolut uimitoare cat de rezistente sunt la
frig. Totusi, vom vedea ce va ramane dupa gerurile urmatoarelor nopti. De-o
salata, doua, am putea avea daca le-am smulge acum din pamant, dar nu e cazul.
Vrem sa urmarim ciclul naturii si sa vedem care vor fi consecintele la frigul care
urmeaza.
O grija am totusi fata de tufele de flori galbene, kerrya japonica
si forsitia (ploaia de aur) care acum au crengile pline de boboci, kerrya
pornindu-si chiar inflorirea, amestecandu-se toamna din frunzele frumos colorate
in galben-verzui cu primavara din flori si boboci. Chiar si marul de langa
fantana este plin de muguri. Toamna a fost lunga
si calda si a cam bulversat vegetatia si pomii fructiferi, dandu-le impresia de primavara
timpurie.
Le-am
imbunatatit conditiile locative si cateilor de afara, Toni si Gina
beneficiind de confort sporit in magazie, cotetul lor fiind marea lada
din scanduri (care fusese folosita de fostii proprietari pentru
depozitat stiutelii de porumb, probabil) in care le-am amenajat
culcusuri in cosuri captusite fiecare cu cate o perna de puf (ramase de
la fostii proprietari), iar Bobi primin si el o perna de melana in
cotetul lui din curte, pe care l-am captusit cu placi de polistiren de
jur imprejur, deasupra si dedesubt si cu o bucata de mocheta pentru un
plus de izolare termica (cotetul lui este acoperit pe exterior cu panza
antivant, care protejeaza si intrarea de curent). Cum Ema nu s-a plans
de nimic, fiind foarte multumita sa doarma in patul nostru, la 27 grade,
ei nu i-am mai pregatit nimic, saracuta de ea. ;-)
Dupa
ce toate cele de mai sus au fost finalizate, caci.... cam astea au fost
pregatirile... am trecut la treburi mai usoare. Cum ar fi prepararea
smoothi-ului cel de toate zilele. Si
mi-am dat seama ca pana acum, de atatea luni de cand ne delectam cu reteta noastra
minune (lapte de cocos, banane, mere, pere), de fiecare data am aruncat pulpa
rezultata din stoarcerea merelor si perelor, in loc sa le utilizam pentru
prepararea unor biscuiti bunuti, vegani, asa cum am vazut eu pe net, in diverse locuri
dedicate acestor indeletniciri gastronomice.
De data asta mi-am zis sa incerc sa fac si eu ceva. Asa ca am intins
pe o farfurie pulpa de la fructele stoarse (2 mere si 2 pere), am presarat pe
deasupra seminte de susan (coapte putin in cuptor) si scortisoara si am lasat preparatul
sa se usuce in aer liber, in bucatarie. Dupa cateva ore am intors “biscuitele” pe
partea cealalta, unde am presarat, deasemenea, susan si scortisoara. A fost
gata de consumat a doua zi. Ni s-a parut delicios! Eu i-am adaugat o lingurita
de miere pe deasupra inainte de servire.
In incheiere, va vom arata cum ne-am pregatit noi si pentru 1
Decembrie. Cu steag, desigur!
Dar, sa stiti, steagul acesta e dar de suflet, nu este orisice
steag! Ne-a fost daruit de sora mea si de mama cu putin timp inainte de a ne
muta din Bucuresti, in octombrie 2015. De atunci au trecut patru sarbatori de 1
Decembrie peste noi aici, in Gradina lui Dumnezeu si, de fiecare data, steagul
a fost onorat cum se cuvine. Pai, nu? Pai, da.
Maine, 29 noiembrie, sarbatorim fix trei ani de cand suntem in Gradina
lui Dumnezeu. Vom sarbatori acest fapt cu un dovleac copt, servit cu miere si cu
scortisoara, vom bea – era sa zic sampanie – smoothie si ne vom mai juca,
poate, putin cu steagul asta pe-afara. Ca prea fotogenic e!
Iar pe 1 Decembrie o vom lua de la capat cu sarbatoritul.
UPDATE
30.11.2018 - Ne-am hotarat in cele din urma sa protejam salata cu o
folie speciala, pe care o aveam deja. Au fost anuntate -11 grade pentru
noaptea asta. In plus, am imbracat cu o astfel de folie si pomul
fructifer exotic din fata serei, kaki (curmalul japonez sau, cum i se
mai spune, "fructul lui Dumnezeu"). Dupa ce am terminat si am intrat in
casa am avut o surpriza: Ema ne pregatise ceva bun si fierbinte in cani,
tosmai potrivit dupa cele -5 grade de afara. Ne-a asteptat ea cat a
asteptat, dar, vazand ca intarziem, s-a bagat in culcusul ei si s-a
culcat.
Din Grădina lui Dumnezeu: 28.11.2018
***