Nici nu ne-am
trezit bine din somn şi nici n-am terminat bine
de savurat cafeaua verde de marţian, precum şi
pe cealaltă, “cea de toate zilele”, că a şi
început noul capitol al poveştii, respectiv
călătoria prin ţara lui Năut-Împărat şi a împărătesei
lui, Măria Sa Doamna Lintea-Bio. Cum ţara lor s-a dovedit a fi fără graniţe,
supuşii lor s-au apucat vrând-nevrând să
traseze hotarul aşa cum s-au priceput mai
bine. Şi, cum n-au mai avut materie prima “oficială” pentru marcaj, s-au
descurcat şi ei cu ce au găsit prin preajmă.
S-au orientat rapid şi au rezolvat problema
cu cleştele din dotare.
Apoi au fost
temeinic verificaţi de cei doi Maeştri de
Ceremonii, Toni şi Ginuţa (Chichina, uneori;
ok, bine, recunoaştem, deseori!) care, după ce au cam strâmbat din nas pe ici pe colo, după
ce au făcut din nou măsuratorile de rigoare, la pas mărunt, după ce au comparat,
calculat, adunat şi extras rădăcină pătrată
din suma termenilor ridicată la cub, după ce au cântărit şi analizat toate alternativele, variantele,
posibilităţile şi soluţiile potenţiale, după
ce au verificat minuţios dacă a fost extras tot gunoiul de pe suprafaţa împărăţiei
(pietre, bucăţi de cărămidă şi de ţiglă,
cuie, resturi de pungi, de sfori, de cârpe, etc) s-au declarat mulţumiţi. Fapt
care le-a adus laude nesfârşite şi mângâieri “fără număr, fără număr”.
Drept răsplată,
le-a fost dăruit, ca ucenic, un paj, un novice în ale supravegherii ţinutului,
hotarelor, cerului şi pământului împărăţiei.
Acestuia, după ce i-a fost distribuită o uniformă specială, de camuflaj pe timp
de vreme cu verdeaţă, i-au fost trasate sarcini clare, pentru tot perimetrul, cu
o perspectivă de 360 grade. Noi am observat, totuşi,
că, atunci când nu mai bate vântul, cam leneveşte.
Îl iertăm, însă, şi ne prefacem că nu-l
vedem, privind în jur dealurile, cerul, păsările.... mai ales păsările... adica
ciorile alea, mama lor!.... căci ele, mai exact, sunt în vizorul noului Paj Supraveghetor
Oac-Verde-Crud. Sperăm să fie eficient pe termen lung, mult mai eficient ca
soluţia improvizată, aplicată în ţara vecină.
Buuuun, odată
stabilite graniţele ţinutului lor, Năut-Vodă şi
Lintea-Doamna au hotărât că este timpul să sărbătorească aşa cum se cuvine la o curte regală: cu invitaţi
tot unul şi unul, de soi ales, de viţă
nobilă. N-au lipsit de la sindrofie, desigur, Contele D’Orz şi nici Marchizul Von Grâu, cărora li s-au
rezervat saloanele cele mai măreţe, după rang şi
culoare, după preţ şi importanţă. Căci doar
ei sunt principalii furnizori ai casei regale de cafea verde de marţian, nu-i aşa?
Apropos, că veni
vorba de furnizori, la un moment dat, în timpul petrecerii, unii membri ai
suitei regale au fost chemaţi la gard de Mămăiţa din ţara vecină, care a oferit
daruri împărăteşti pentru mesenii proaspăt
mutaţi de la oraş la sat, tocmai lângă dânsa,
vecini cu ea, carevasăzică. Şi ne-a oferit ea, draga de ea, cules direct în sorţul
ce-l purta la brâu, un braţ uriaş de salată
proaspătă, tarhon şi leuştean, iar, mai târziu, ne-a strigat peste gard să
ne mai dea un castron de ouă abia adunate din cuibare, chiar azi oate de găinile
dumneaei “Să le
roşiţi, maică, să le mâncaţi de Paşti”.
Ospăţul împărătesc
s-a încheiat, ca şi în primul capitol, tot cu o ploaie de artificii şi confetti. Mulţumit de rezultat, Mai-Marele-Şef-Maestru-de-Ceremonii
Toni s-a retras pentru odihna binemeritată, în timp ce Chichina a mai bântuit
prin vie şi livadă.
În timp ce mai
toată lumea se odihnea după petrecerea aceea de pomină, mai spre seară, când
nimeni nu se mai gândea la posibili intruşi
ce puteau trece graniţele tărâmului împărătesc şi
când vigilenţa Pajului Oac-Verde-Crud scăzuse la zero pe motiv de lipsă totală
de vânt ajutător, ei bine, de dincolo de vie, de dincolo de dealul bisericii,
furişându-se prin livadă, şi-a făcut apariţia în mod misterios, călare pe un
măturoi fermecat, o Ursitoare. Venise să-şi
incanteze mesajul ursitoriu pe deasupra Grădinii lui Dumnezeu. De nasul Chichinei
însă n-a scăpat! A amuşinat-o şi a prins-o în flagrant exact când se pregătea să
decoleze spre mănăstire. Pentru că, da, era o Ursitoare bună şi smerită, iubitoare de Domnul Iisus, a cărei înviere
urmează o lume întreagă a o sărbători din nou, la ceas sfânt din noapte, cu
lumină din Lumină, cu ouă roşii şi cu Adevăr încondeiat în suflete şi inimi. De dragul ei, a Ursitoarei, Chichina
noastră s-a lăsat mângâiată şi giugiulită şi, astfel, a reuşit,
până la urmă, să afle mesajul ursit.
Dar, imediat după
dezvăluirea mesajului, Ursitoarea s-a făcut nevăzută, aşa, ca-n poveşti,
însă fără Măturoiul ei fermecat care, nu ştim
cum şi de ce, a rămas în livada noastră.
Motiv pentru care Adrian a lansat-o pe orbită, spre înaltul cel mai înalt,
dincolo de Cerul Cerurilor, către tărâmurile fine, eterice, subtile, cele în
care sălăşluiesc poveştile, basmele, dorinţele, visele....
Mesajul
Ursitoarei?
Cum, nu-l ştiţi? Nu se poate! Toata lumea îl ştie. Pentru că este pentru toţi: “Să fiţi frumos îndumnezeiţi
în Grădina Lui! Paşte fericit!”
Din Grădina lui Dumnezeu:
28.04.2016
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu