Mieii

Azi vecinul nostru şi-a adus mioarele chiar lângă gardul nostru, la păscut de iarbă şi trifoi.

Aşa am avut ocazia din nou să privesc mieii de aproape.  Şi m-au privit şi ei pe mine. Mai ales unul s-a uitat lung, lung, uimit şi curios, dar liniştit. De parcă ştia că nu are ce să i se întâmple, că eu nu-i voi face nici un rău. Eu eram dincolo de gard, iar el era înconjurat de oile mari şi bătrâne, de berbecii încornoraţi şi lăţoşi şi de ceilalţi frăţiori ai lui.

Când am apărut cu aparatul foto la gard, animalele mari s-au regrupat instinctiv în jurul mieilor şi au început să behăie panicate. Ele aveau deja înscrise în memorie antecedente dureroase.  Mieii, însă, inocenţi, au rămas liniştiţi în faţa omului. Fără teamă. Mai cu seamă acela alb cu boticul rozaliu, care m-a privit fix, direct în ochi, curios, pur, curat, blând, inocent. Minute în şir... fix...

Off....

De ce??

Din Grădina lui Dumnezeu: 10.04.2016

***