Suntem bogati! Am mancat cirese!

Avand in vedere pretul prohibitiv al cireselor in piete si magazine din acest an, circula pe internet, pe facebook – in speta, tot felul de glume si ironii pe acest subiect. Una dintre ele m-a amuzat destul incat sa o fac aproape titlu de insemnare (“Draga, eu va credeam saraci. Pana cand am vazut ca aveti doi ciresi in gradina.”). O situatie absurda, hilara si greu de conceput, dar asta e realitatea acestor vremuri in care traim.

Noi suntem, intradevar, bogati, dar in alceva decat ceea ce se se crede, in mod conventional, ca formeaza bogatia. Dar, in spiritul glumelor care se vehiculeaza, daca ne uitam in gradina la puiul de cires de numai doi ani (de cand l-am cumparat si l-am plantat), cel care acum ne-a daruit prima lui recolta de cirese, atunci putem spune cu mana pe inima ca bogatia noastra a avut un gust nemaipomenit!

Nu, n-am avut rabdare sa le mai lasam in pom. Poate inca o zi sau doua le-ar fi conferit calificativele atat de ravnite de  “foarte coapte si dulci”, insa asta s-ar fi putut intampla doar in alta parte, nu in preajma noastra. Noi, asa cum stiti deja, avem o deviza: “aproape coapte” (detalii aici http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2016/05/doua-capsunici-doua-mari-si-doua-mici.html) . Oricum, de ieri pana azi s-au mai copt ceva, culoarea lor de azi, mai inchisa si mai rosie, este diferita in mod evident fata de cea de ieri. Iar despre cum ni s-au parut noua cand le-am mancat, stiindu-le provenienta si stiindu-ne poftele de copii neastamparati, n-o sa va mai spun. Va dati voi seama. Este suficient sa precizez ca pomisorul cu cirese a fost primul verificat la iesirea de azi in gradina. Si capsunele, desigur. Insa pentru capsunici mai avem un pic de asteptat, totusi.

Pozele din casa, de la intoarcerea din gradina, abia am avut rabdare sa le mai fac. Noroc ca Ema s-a nimerit prin preajma si mi-a mai captat atentia cateva cadre, altfel.... cine stie... mancam ciresele si nu mai aveam – doamne fereste! - cu ce sa ne mai laudam azi pe facebook.

 

Acum, dupa ce am epuizat subiectul fierbinte al zilei, o sa pomenesc in treacat, pentru cititorii care inca n-au renuntat sa mai citeasca in continuare (avand in vedere ca alte cirese nu mai avem), despre cum am gasit gradina dupa ploaia de ieri. Superba! In sfarsit, pamantul este imbibat cu apa atat cat trebuie. Plantele au primit pe saturate si, asa cum s-a dovedit, alte ploi au mai venit si azi dupa amiaza si vor veni si maine altele, conform prognozei.

Am constatat ca rasadurile plantate ieri au trecut noaptea cu bine si, in plus, am finalizat rapid plantarea rasadurilor si in dreptul aracilor ramasi liberi, neterminati, din cauza ploii de ieri.

Pentru seara aceasta au fost anuntate averse abundente, torentiale, asa ca am lasat in continuare pet-urile deasupra plantelor firave, ca sa ne asiguram ca trec cu bine perioada aceasta agitata meteorologic, exact perioada lor de adaptare la noul mediu.

Am terminat ultimele rasaduri de plantat exact la fix, tocmai cand incepuse sa picure din nou. Ne-am strans toate jucariile si, in drum spre casa, am cules rapid si cateva aromatice proaspete care, pe langa cele culese ieri (marar, patrunjel, loboda,salata verde, varza kale, spanac), despre care nu v-am mai povestit, caci culegem zilnic din ele, mi-au servit ca ingrediente la ciorba pe care am facut-o azi si la sosul pesto in care, de data asta, am pus ceva nou: frunze de mustar. Gustul lor puternic, usor picant, au dat sosului o savoare intensa, numai bine asortata cu taria frunzelor verzi de usturoi si cu aroma frunzelor de lamaita.

Tot ce-am mai apucat sa fac inainte de a admira de la fereastra prima ploaie a zilei de azi a fost sa spal toate ghivecele de rasaduri, pentru a le depozita in camara pana la primavara viitoare. Am decis sa nu le mai abandonez in sura, in dulapul verde alocat ustensilelor de gradinarit, asa cum am facut primaverile anterioare, ci sa le depozitam in camara curate si gata pregatite pentru anul viitor, cand vom relua procesul rasadurilor.

 

 

 

Ploaia de la pranz a fost asemenea celei de ieri, imbogatind vazduhul cu averse domoale si inviorand plante din gradina si flori deopotriva. Acum, insa, cand scriu aceste randuri, cerul este cenusiu intunecat si rafale puternice de ploaie torentiala bat in geamuri, in ziduri, in pomi si peste tot, curgand prin burlane in ropote clocotitoare, acompaniate infricosator de un concert celest de tunete si fulgere. Pentru o secunda torentul se oprise mai devreme, cat sa apuce soarele sa-mi trimita o ultima stralucire de raza luminoasa prin fereastra, inainte de apus, apoi s-a pornit din nou potopul. Din fericire, e de bine. Prietenii stiu de ce.

 

 

Din Grădina lui Dumnezeu: 15.05.2018

***