luni, 14 mai 2018

Cu sufletele de artisti ne cream Gradina

      

Mai intai sa precizam un aspect.


Avem o gradina. Dar, ceea ce facem noi in ea, nu este munca. Nu, nu. In nici un caz. Este creatie! Da? 
La inceput a fost mai intai un gand, apoi un vis, o intentie si acum este o manifestare, o creatie. Dar nu una oarecare, asa, oricum, ci arta! Cu viziune si design, decor si ambianta, atmosfera si stare. Cam asa.



Bun, acest aspect fiind lamurit, va impartasim in continuare munca noastra de creatie (sic!) in ceea ce priveste plantarea in gradina a rasadurilor de rosii si castraveti.

Prognoza meteo tot ne anunta de vreo doua zile ca marti va ploua. Ne-am gandit ca ne-ar prinde bine sa ne gaseasca ploaia cu rasadurile in gradina, asa ca, incepand de ieri, in timp ce Adrian a demarat actul artistic de depozitare in sura si in magazie a bustenilor de lemne din curte, eu am grabit pregatirea spalierilor pentru castraveti, in gradina. La el, roaba, forta musculara si tenacitate. La mine, sfoara de rafie, foarfeca si aparat foto. Si ceva rezistenta la soare. Recuzita noastra de creatie, carevasazica. Si sa nu uit: ochelarii si palaria de soare.

Pe o canicula de vara, amandoi am lucrat, pardon, creat, fiecare ce-a putut si ce-a dorit in zona sa de creatie. Adrian a reusit sa elibereze de lemne o parte a curtii, respectiv, cea din fata portii, iar eu am terminat de tesut spalierii. Dupa aceea, am mai aruncat un ochi artistic si peste decorul absolut fotogenic al cireselor din ce in ce mai coapte din pomisorul acela amplasat strategic langa capsunici, si ele pictate in culori din ce in ce mai provocatoare. “Pana maine (adica azi) vor fi coapte - mi-am zis. Rosul asta trebuie sa fie ceva mai intens, mai aprins, dar numai gustul va confirma cu adevarat aceasta viziune artistica epopeica.”





































Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra intregii creatii, dar si pentru a ne face planul artistic pentru zilele urmatoare, spre dupa-amiaza am facut amandoi o plimbare inspre vie, livada si dincolo de livada, spre terenul din capatul gradinii, unde Adrian insamantase dovlecei si dovleci de placinta (mai mult pentru acoperirea terenului, decat pentru legumele ce se vor face).

Via se dezvolta senzational, este peste asteptarile noastre. Este plina de chiorchini de struguri, care au inflorit deja si care, peste cateva zile, va avea parte de prima curatare de lastari. Livada este necosita, iarba a crescut de vreo jumatate de metru si pare ca-n Dumbrava minunata, a Lizucai, iar nucul din mijlocul ei ne-a suprins. Pentru prima oara face nuci. Le-am vazut doua cate doua in varfuri de crengi. Ar fi facut el, poate, si anul trecut ceva nuci daca n-ar fi venit bruma aceea tarzie, de aprilie. Si prune vor fi cu duiumul anul acesta, bucuria satenilor, iar gutuii nostri sunt si ei incarcati de fructe, ca si piersicii, merii si perii.








































































Ziua de ieri am incheiat-o apoteotic cu un apus de soare impresionant, prefigurand, nu atat prin spectaculozitatea formei si a culorilor, cat prin impactul artistic, o noua viziune asupra urmatoarelor demersuri care vizau rasadurile noastre. Aparitia lui Cici in decor, pe acoperisul surii Mamaitei, vecina noastra, ne-a confirmat inca o data, daca mai era cazul, ca trebuia sa facem anumite schimbari, retusuri si adaptari la noile curente artistice insuflate de Marele Artist Divin, care avea alte planuri pentru noi.






















 

Azi dimineata ne-am trezit cu un gand artistic ferm: trebuia sa terminam de pictat “tabloul” cu aracii, adica sa plantam toate rasadurile de rosii si castraveti, ca sa fie prinse in gradina de prima lor ploaie adevarata, aceea anuntata de meteorologi.

Dar, mai intai de toate, ne-am delectat ochii si sufletele cu frumusetea curtii, a florilor si a frunzelor de un verde de mai cum numai in luna mai poate fi.
 






























Cum gradina ne astepta sa ne expunem talentele de mari artisti si creatori ce suntem si care ne perfectionam continuu, am inceput manifestarea artei gradinaritului cu cartofii dulci. Va amintiti de ei, da? Cei pusi in apa, sa faca radacini si lastari. Unii gradinari rup lastarii si ii pun in apa sa fara si ei radacini, apoi pe acestia ii planteaza in pamant. Noi am pus in pamant direct pe cei doi cartofi exact asa cum i-am scos din borcanele cu apa, fara sa mai rupem lastarii si fara restul procesului. Am citit ca si aceasta varianta da rezultate, in primul nostru an de gradinarit (2016) asa am facut si plantele s-au dezvoltat bine.

In consecinta, plantat, udat, mulcit cu rumegus si facut colivie de protectie din bete impotriva eventualelor pofte ale inaripatelor si gata. Pozele de rigoare reflecta prima etapa de creatie a zilei.









 










Apoi am continuat cu castravetii. Maestru artistic de ceremonii a fost Adrian, care a plantat si udat, unul dupa altul, rand pe rand, toate cele 29 de rasaduri. Singur. Unul cate unul. Bucata cu bucata. Munca de -  chinez, era sa spun  - artist. Meticulos, rabdator, atent. Eu, asistent de pictor-maestru. Activitate de creatie si la mine, desigur, dar de alta natura. Am presarat rumegus (de stejar) de jur imprejurul fiecarui rasad, pentru mulcire, apoi am facut fiecaruia, din bete, cate o colivie de protectie, la fel ca la cartofii dulci. Tot preventiv.

Desi dimineata incepuse cu soare si caldura, ca si ziua anterioara, cat timp ne-am jucat noi de-a creatia cu cartofii dulci si castravetii, incepusera sa se cam adune norii pe cer. La inceput nu prea le-am dat  atentie, caci faceau parte din decorul obisnuit cam de vreo saptamana, de parca erau rupti dintr-un tablou de pictura impresionista, insa, vantul care incepuse a fosni prin pomii din livada si din padurea de salcami de pe dealul bisericii ne-a cam dat de gandit.























Apoi am trecut la rosii. 7 randuri a cate 6 araci, deci 42 de araci in total, fiecare arac cu cate doua rasaduri de rosii alocate. Va dati seama cata munca de creatie este inglobata aici? Tot Adrian a pictat si acolo prima parte, dupa care am preluat eu sevaletul pentru ultimele tuse. Sapat, plantat, udat, mulcit cu rumegus de fag (mai deschis la culoare) si gata primele 6 randuri pana in pranz. Se facuse deja ora 3 dupa amiaza, asa ca am facut mai intai o pauza de masa si cafea inainte de a continua. Ne mai ramasesera trei randuri de araci de finalizat, asa ca ne-am zis ca e fezabil. Puteam sa terminam inainte de a incepe ploaia, asa cum parea ca avea sa se intample. La final aveam sa culegem ciresele cele ispititoare.

Nu, nu erau coapte perfect, ci aproape coapte. Dar, oricum, le mai dadeam la dispozitie cateva ore, ca sa se mai rumeneasca un pic. Sa incante ochiul si papilele noastre gustative cat mai placut. Sa bucure trupurile si sufletele noastre de artisti confirmati cat mai mult. Sa ne recompenseze sublim pentru efortul nostru de a crea o gradina, legume, fructe, frumusete si bunataturi din... nimic.

Adica, da, cunoastem, din pamant. Si din apa si soare, stim, Si din aer. Un aer plin de hrana eterica, incarcat de energie hranitoare, vibrant si vital. Marele Pictor Universal ne-a pus la dispozitie toate ustensilele Lui si ne-a dezvaluit o parte din priceperea Sa. Ni s-a dat pe Sine exemplu si ne-a aratat Calea. Iar noi i-am inteles Adevarul si am invatat Viata. Sa o cream. Exact cum El ne-a creat pe noi. Perpetuu. Etern. Infinit. Din El insusi. A pus o samanta si a rasarit Omul. 
Da, suntem artisti.































 
Dupa masa de pranz ne-am intors in atelierul de creatie. Pictura cu rosiile ramasese neterminata, mai aveam un pic, doar vreo 18 araci a cate doua rasaduri pe arac. Un fleac. Insa cam in pas alergator am facut-o, caci norii de deasupra se transformasera din albi, pufosi si dragalasi, desenati pe un cer albastru-senin si insorit, ca dimineata, in gri-cenusii-intunecati, adunati unii peste altii intr-un amalgam de tuse fumurii si reci, destul de amenintatori.
Adrian a continuat cu plantarea, insa vantul devenise neplacut si nepotrivit cu tricoul lui cu maneca scurta, iar suieratul prin crengile prunilor din livada deja ne dadea fiori. Imediat mi-am adus aminte ca citisem pe facebook ca undeva, prin tara, o ploaie din asta, navalnica, adusese cu ea si grindina. N-am mai stat pe ganduri, am avut o strafulgerare si o viziune a unei realitati potentiale de nedorit si am fugit repede in sura de unde m-am intors cu cativa saci cu sticle de plastic (pet-uri) gata taiate si pregatite pentru a le insuruba deasupra fiecarui rasad impotriva pericolelor atmosferice de tot felul. M-am gandit ca rasadurile erau la prima lor explorare a libertatii din gradina si erau prea firave dupa doar cateva saptamani sub protectia noastra, in balcon sau pe rafturi, in fata casei, intr-o zona cumva artificiala pentru ele, un fel de viata de oras fata de viata la tara, direct in gradina.
Pana sa mai planteze Adrian un rand, iar eu sa mulcesc cu rumegus si sa le pun capac peturile de protectie, s-a pornit ploaia, din fericire usoara, fiind nevoiti sa ne retragem rapid in casa, lasand “pictura” cu rosiile nefinalizata. Si ciresele in pom. Dar si maine e o zi.....
















 

Din Grădina lui Dumnezeu: 14.05.2018



***







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu