Grădina lui Dumnezeu: Rasfat de Rusalii

Mai intai s-a mai facut ceva loc in curte. Inca una din cele trei movile de buturugi a disparut. Lemnele au fost crapate, duse in magazie si stivuite frumos acolo pentru iarna urmatoare. Sufletelul meu, Adrian, s-a ocupat de ele. A mai ramas o movila doar. Zilele urmatoare va disparea si aceea. Asa spun prognozele. Adrian le confirma.

In locul eliberat de lemne au aparut masuta de camping si cele doua sezlonguri. Plus umbrela de soare, cea de plaja. O folosim pana spre pranz doar, cand soarele trece de sura inspre gradina, apoi umbra creste frumos dincoace de sura, inspre curte, conturand un binemeritat loc de rasfat.

O bucata de panza verde si rezistenta, din aceea tesuta, de gradina, antivant/parasolar, intinsa peste troscot/iarba/trifoi (“gazonul” nostru amestecat aleatoriu, cu zone laterale, acoperite cu iarba tunsa aproape saptamanal, cu altele acoperite de trifoi inflorit, plin de zumzait de albine harnice, cuminti, care nu ne deranjeaza cu nimic, iar undeva, pe centru, zona cu troscotul, cel mai afectat de actiunea “lemne pentru iarna”), apoi un cearceaf urias intins peste ea si, deasupra, una din saltelele noastre de rezerva de burete de 10 cm, imbracata intr-o husa de pilota cu fermoar.

Apoi tabloul a inceput sa se populeze responsabil cu diverse accesorii de rasfat: palarie si ochelari de soare - pentru un decor sofisticat, fandosit, de fite, pretios, apoi cafeaua si computerul - pentru divertisment si rasfat de neuroni, dar si trusa de manichiura, cremele si oglinda – pentru... un alt tip de rasfat feminin. A! Si aparatul foto. Pentru a capta in imagini, pe cat este de posibil, frumusetea si energia binefacatoare ale momentului de sarbatoare. Pentru voi, desigur.

Stand pe langa noi, a captat ceva, cu siguranta, si Toni. El stie ce. Probabil un pui de somn, ca abia isi tinea ochii deschisi, toropit de caldura si lene. Gina era si ea pe undeva, prin curte, lenevind la o alta umbra, iar Bobi vagabonda pe drum, de unde auzea glasuri si simtea ceva mirosuri ispititoare de pe la vecinii nostri de la vale, veniti cu copiii si nepotii la casa lor de la tara pentru vreo doua-trei zile, de Rusalii.

La un moment dat, prin preajma si-au facut aparitia si niste curiosi. Unii cu antene si clesti. Negri si urati. Si mari! Infiorator de mari! Mie nu mi-au placut deloc. Nici Bubulinei. Si nici lui Bobozaur, care a aparut si el pentru putin timp prin curte si care, dand cu nasul in antenele mai sus amintite, a scuturat din cap oripilat. Doar Adrian a fost incantat de musafirii nepoftiti. Pasiuni reconfirmate. Poze si – gata! - au fost trimisi intr-o alta zona a curtii pentru relaxare. Fiecare cu zona lui, zic.

Spre apus, dupa ce canicula s-a relaxat si ea, ne-am rasfatat cu ceva bunataturi de sezon, asa cum facem in fiecare zi de vreo 10 zile incoace: capsunici si suc verde (din grau, salata, varza kale, loboda si spanac, amestecat cu suc din alte capsunici, special alese in acest scop).

Aceste minuni de fructe sunt cele care noua ni se potrivesc cel mai bine. Sunt delicioase chiar daca sunt “aproape coapte”, deci nu ni se pune la incercare prea mult nerabdarea si tenacitatea in asteptarea de a fi coapte pentru a fi gustoase.

Apoi, din fericire, cresc si se coc in valuri-valuri. Astfel, putem culege in fiecare zi cate un castron (mai mare sau mai mic, dupa caz) de fructe numai bune de mancat pe toata perioada sezonului lor. Daca s-ar fi copt toate deodata, cum se intampla cu alte fructe (agrisele, ciresele, prunele, piersicile si altele), noi, in stilul nostru caracteristic, le-am fi cules pe toate deodata, intr-o zi, le-am fi mancat, tot in stilul nostru caracteristic, pe toate deodata, in aceeasi zi, apoi ni s-ar fi facut rau de la atatea capsunici, la sfarsitul zilei (si, probabil, inca vreo doua-trei zile dupa aceea) si gata, n-am mai fi avut altele. Asa, coapte in valuri, avem capsune bune de mancat cam trei-patru saptamani pe sezon, in fiecare zi cate un castron. Ceea ce e de bine, ma gandesc.

Deocamdata, zona capsunelor este acum doar langa gardul dinspre vie, o fasie de vreo 75 mp. De la anul va fi mai mare. Le lasam sa-si intinda stolonii cat vor ele. Sa creasca nesfarsite! Oh, de-ar rodi tot anul, ce-ar fi?!? Rasfat permanent numai cu capsunici ar fi, nu numai in luna mai.

Dar nu-i nimic, rasfatul o sa continue cu alte fructe ale Gradinii lui Dumnezeu. Se vor coace piersicile, agrisele, coacazii, zmeura, merele, perele, prunele, strugurii, gutuile..... Toate la timpul lor. Iar noi le pandim. Iar pe alocuri chiar le numaram, sa nu dispara de la o zi la alta. Banuim niste innaripate care se cam dedau la acte reprobabile prin tufele si pomisorii nostri plini cu fructe coapte.....