Grădina lui Dumnezeu: Grădinărim, ne înverzim, înflorim, ne înnoim

Aceasta însemnare este una mai lungă, ştiu, dar avem multe noutăţi, aşa cum numai primăvara poate aduce într-un ritm alert, proaspăt, revigorant, aproape într-un iureş, parcă de necrezut după atâtea luni de hibernare, cum ni s-au părut a fi lunile de iarnă trăite la ţară.

În săptămâna care a trecut am continuat însămânţările din grădină. Astfel, am curăţat, săpat, însămânţat şi udat încă vreo patru parcele, ajungând asfel să lucrăm tot pământul până la capătul serei dinspre vie. Cu tot cu seră, reprezintă cam jumătate din toată grădina dedicată legumelor. E bine, zic.

Am mai pus din nou câteva rânduri de ceapă albă şi roşie (să fie şi pentru salate, şi pentru ciorbe, dar şi pentru iarnă, că iarna-i lungă), intercalate cu rânduri de flori (crăiţe), spanac, varză kale şi sfeclă rosie, iar în spate, dincolo de livadă, în zona rămasă liberă după ce Adrian a scos butaşii aceia îmbătrâniţi şi ineficienţi de vie, am pus dovlecei şi dovleac de toamnă (acolo am însămânţat mai mult pentru acoperirea pământului şi conservarea lui; frunzele de dovlecei cresc repede, înaintea buruienilor şi ţin pământul acoperit şi umed şi, astfel, nu se degradează, nu-l bat vânturile şi soarele direct).

Zilele următoare vom pregati restul terenului, până în vie, pentru a-l avea tocmai bun pentru când va veni vremea plantării răsadurilor afară. Deocamdată abia au ieşit roşiile la lumină, castraveţii prind şi ei curaj, doar ardeii încă nu se văd. Ei au nevoie de mai mult timp şi căldură, iar în balconul nostru este totuşi cam răcoare pentru ei. Dar treptat se va încălzi şi acolo şi vor răsări şi ei.

Nu mai facem focul în casă din 5 aprilie, urmează să strângem de pe lângă sobe tot instrumentarul specific (lăzi cu lemne, tăviţe, făraş de cenuşă, cleşte pentru jar, găletuşă cu rumeguş, pastile de lemn presat şi sticla cu ulei de palmier speciale pentru aprins focul) şi am strâns deja covoarele şi mochetele de peste tot unde avem gresie (din cele două bucătării şi din balcon). Curăţenia de primăvară s-a finalizat şi în casă, deşi nu ştiu dacă vom putea spune vreodată că am terminat-o efectiv de tot, mereu mai găsind câte ceva de făcut în plus, de îmbunătăţit, de mutat, de rearanjat, de schimbat. Mai ales de schimbat şi de redecorat mai sunt, dar nu ne mai grăbeşte nimeni acum, cele mai importante, cele de care depindea în mod prioritar confortul nostru zilnic, au fost făcute. Au mai rămas chestii care ţin de gust, de briz-brizuri, de împrospătat anumite tuşe, de bibilit anumite urme rămase după toate schimbările deja făcute, căci numai timp n-am avut de toate până acum. Dar le vom face noi şi pe acestea până la urmă.

Zilele trecute (cele în care am lucrat la parcele despre care v-am povestit mai sus) au derulat în faţa ochilor noştri, o adevărată splendoare prin transformarea primăvăratică a întregului decor al naturii, aceasta înverzind, înflorind şi înnoindu-se, exact ca şi noi. Înfloririle pomilor fructiferi s-au perindat rând pe rând, unele după altele, uimindu-ne cât de repede au împodobit pomii şi grădinile, dar şi cât de repede s-au trecut deja unele, urmând altele. După valul de înflorire al corcoduşilor şi piersicilor a urmat valul cireşilor şi al prunilor, apoi valul vişinilor şi al perilor, iar acum este la mare căutare şi admiraţie valul florilor de măr. Urmează gutuii şi, poate, nucii, dacă vom avea noroc anul acesta să vedem nuci în floare (căci în anii anteriori brumele de aprilie au spulberat toate speranţele de a mânca vreo nucă din productia proprie a celor 3 nuci).

Coacăzii sunt şi ei plini de floricele minuscule, cătina şi agrişii, de asemenea, varza kale de anul trecut deja înfloreşte, este încărcată de inflorescenţe galbene, delicate, care atrag albinele, iar pătrunjelul din seră a crescut atât de mult si des (din seminţele scuturate în toamnă) încât am fost nevoită să-l tund în vreo două rânduri şi să-l pun în pungute la congelator. Nici nu mă gândeam eu că deja de pe acum încep cu pregătirile pentru iarnă. La fel am făcut şi cu leuşteanul, chiar dacă tufa lui este încă mică şi tânără şi încă nu face frunze foarte multe. Însă, doar pentru a ne asigura verdeaţa aromată, proaspătă, pentru ciorbă în fiecare zi şi pentru câteva punguţe la congelator, tot am avut până acum. Frunzele se regenerează foarte repede în perioada asta, aşa că le voi urmări îndeaproape şi voi repeta operaţiunea asta de mai multe ori.

Cimbru şi busuioc am cumpărat de la supermarket gata crescut, la ghiveci, căci anul trecut nu au răsărit din seminţe, nu ştim de ce, şi n-am vrut să rămânem fără.

Cu mult mai repede au intervenit toate schimbările în decorul naturii mai ales după cele câteva reprize de ploaie binefăcătoare, care ne-a prins numai bine după prima etapa a însămânţărilor. Verdele asta plouat, de după înflorire, este ameţitor, iar apusul îi amplifică tenta de vrajă şi poveste în care deseori mă mir că sunt, că respir, că paşii mei calcă iarba moale din mijlocul acestui paradis, că de peste tot se aud păsări cântătoare, în vremea asta mai ales privighetorile şi cucii adjudecându-şi văzduhurile şi admiraţia noastră.

Melcii au ieşit si ei la promenadă, fericiţi de ploaie, fapt care mi-a solicitat atenţia şi mai mult pentru a nu călca pe ei. Nu-i mai adun de peste tot ca în anii trecuţi şi nu-i mai exilez pe te miri unde, doar pe cei dintre salate îi cert şi-i trimit la plimbare. Din fericire salatele sunt deja mari acum, la vreme de ploaie, iar melcii nu sunt chiar mulţi.

Şi prin curţi şi grădinile de flori din jurul casei s-a modificat tabloul. Treptat frunzele de toate formele şi toate nuanţele de verde s-au desfăcut în lumina, anunţând înfloriri spectaculoase şi colorate. Pomul de stafide a ajuns şi el la puţin peste metru înălţime şi a înflorit prima dată, irişii s-au înălţat şi promit flori albastre din tijele subţiri, ca nişte săbii, bujorii îşi schimbă forma şi coloritul de la oră la oră, anunţându-şi specatolul parfumat, iedera, pinul, cei doi sequoia, clematitele, crinii şi lalele contribuie împreună la transformarea aspectului general.

Lalelele sunt pline de flori de azi, după ploaie, când şi-au început desfăşurarea de petale roşii. Din păcate, am descoperit câteva fire rupte din tufele dinspre stradă, locul pe unde Toni si Bobi fac război şi concurs de lătrături pe lângă gard sau sărind în sus şi în jos peste gard, cu câinii Mămăiţei de la vale (Ducesa de York, Locotenentul şi, probabil, Colonelul, deşi pe ultimul parca nu prea l-am mai văzut pe drum).

Fortiţia (ploaia de aur) şi-a depăşit momentul de glorie şi am avut surpriza să constatăm că tufa de lângă magazie, mai umbrită fiind, a fost totuşi mult mai înflorită decât cealaltă plantată într-o zonă însorită tot timpul. Şi chiar a rămas înflorită mai mult timp. Oricum, le-am fasonat deja tufele şi am butăşit o mulţime de crenguţe prin curţi, astfel încat de anul viitor să avem o explozie de galben auriu peste tot, oriunde am întoarce privirea. După ce se trec florile rămân tufe verzi, frumoase, decorative, pe care le putem tunde şi forma cum dorim.

Şi tufele de kerrya japonica sunt acum frumos înflorite, mai ales tufa de lângă magazie, care şi ea are flori mai multe şi chiar mai mari decat ale tufei însorite. Ceea ce mă încurajează s-o înmulţesc pentru mai multe zone umbrite ale curţii, cum sunt pereţii şurii, ai casei ori ai Fairy House din curtea de după şură, “casuţă” a cărei recondiţionare am început-o deja, dar la care mai avem încă multe de făcut. Toate la timpul lor, însă.

Cele patru sălcii pletoase (povestea lor aici http://ingradinaluidumnezeu.blogspot.ro/2017/03/povestea-puilor-de-salcie.html) , salcia parfumată şi powlonia sunt deja copăcei mărişori, mesteacănul e frumos si delicat ca o mireasă, puiul nostru de soc adus de la Bucureşti (a cărei poveste o puteţi citi aici http://ingradinaluidumnezeu.blogspot.ro/2016/06/povestea-puiului-de-soc-si-socului-cel.html ) se pregăteşte de prima lui înflorire, crinii cei albi, imperiali, şi-au ridicat tijele de frunze la vreo 30 cm, în timp ce aceia portocalii, moşteniţi de la foştii proprietari s-au rărit considerabil peste iarnă, ceva nu le-a priit, anemonele şi canna indica au pornit în vegetaţie, abia aştept să le vad mari şi înflorite, am mutat afară butaşii de lavandă (din ghivece), sper să se prindă acolo, direct.

Mărul cel bătrân de lângă fântână este în plină floare acum şi este asaltat de roiuri de albine de dimineaţă până seara, în timp ce, de deasupra lui, de pe firele electrice, rândunelele întoarse din călătorie comentează gălăgioase şi fac planuri. Am constatat azi, după ploaie, că şi ferigile de pădure s-au trezit din hibernare şi au explodat în mănunchiuri uriaşe de cârcei verzi, care se vor deschide frumos în câteva zile, formând tufe impresionante, ca-n pădurea de unde le-am cules.

Într-una din zilele însorite de la începutul săptămânii trecute ne-am apucat să montăm şi instalaţia cu furtunul şi pompa submesibilă la fântână. I-am făcut proba, funcţionează perfect şi aşteptăm să treacă cele două zile anunţate a fi cu ploi ca să continuăm cu derularea furtunului până în grădină şi să începem să exploatăm ansamblul acesta tehnic nemaipomenit. O priză cu întrerupător mai trebuie montată pentru prelungitorul electric şi gata, am mai bifat o îmbunătăţire a procesului tehnologic numit “grădinărit”.

Pentru că primăvara este anotimpul renaşterii şi începuturilor, Primăria a demarat în sfârşit lucrările de salubrizare şi pe strada noastră, după ce în toamna trecută a finalizat celelalte străduţe care mai rămăseseră fără canalizare şi şosea asfaltată. Acum au ajuns şi la noi, câteva utilaje grele făcându-şi apariţia în peisaj, transformându-l conform proiectului. Se vor face şanţurile şi se vor monta gurile de canal, apoi oamenii vor merge la primărie pentru a face cererile de branşare, se vor finaliza branşările (care şi cum vor dori), apoi, poate prin toamna asta, se vor finaliza lucrările de asfaltare a drumului. Pare-se că primăria a anunţat deja şi că vor fi interzise turmele de oi să mai treacă pe strada noastră înspre păşunile de pe Dealul Oilor (mai degrabă pentru că acolo ar fi pământuri agricole ale unor săteni care s-au plâns că le sunt degradate culturile de către oi şi nu pentru că şoseaua cea nouă ar avea ceva de suferit). În fine, vom vedea ce va fi.

Deocamdată ne-am bucurat de pornirea spre înflorire a liliacului nostru de la stradă, precum şi ai tuturor vecinilor din sat, căci aşa e aici, fiecare curte îşi are liliacul ei. Mi se pare totuşi că a înflorit cam devreme faţă de anii trecuţi, dar valul de căldură mare, care a venit brusc peste tară după iarna întârziată din martie, a dat toată natura peste cap, flori şi copaci înflorind de-a valma, timpurii sau nu, deodată. O crenguţă de liliac o să luăm şi noi în casă, pentru parfum, că e copac uriaş, altfel nu ne place să rupem flori doar pentru a le ţine în vaze, în casă.

Voi încheia această însemnare cu cele mai frumoase imagini ale Grădinii lui Dumnezeu, cele din livadă (a noastră şi a Mămăiţei, vecina de la deal). Vă vom oferi cadre spectaculoase din cele două etape ale livezii împrimăvărată, respectiv cele din timpul înfloririi (când frunzele prunilor erau verzi-transulide, luminoase, strălucitoare, aşa cum poate le-aţi văzut deja în filmuleţele anterioare, în care am înregistrat cantecul privighetorilor) şi cele de după înflorire, chiar de azi, după ploaie, când verdele a devenit intens, puternic, viu, plin de forţă şi vibrant.