Dupa ce a nins o noapte si o zi continuu, azi ne-am trezit cu un soare
orbitor stralucind in zapada! O feerie!!! Nici n-am cuvinte!!!
O sa va arat primele poze ale diminetii, facute de la
fereastra.
Cativa nori danseaza ghidus in jurul soarelui, generand o lumina stravezie
uneori, iar alteori lasand stralucirea sa ne orbeasca de-a dreptul. De la o
secunda la alta jocul de lumini schimba decorul! La streasina acoperisului cladirii
in care stam s-au format turturi de cristal! Picura frumos, elegant, in soare
si, nu stiu de ce, dar imi suna a cantec de harpa.
Gata, iesim la plimbare!
Doamne, ce zi, ce soare, ce lumina, cat de frumos!!!
Soarele si zapada ne-au chemat insistent, de la primele ore ale diminetii,
sa iesim afara, la plimbare, iar noi parca nu mai aveam rabdare sa ne pregatim.
Chiar inainte sa plecam, Bubulina s-a imbufnat. Adica, ea nu???
Ne-a vazut imbracandu-ne, aranjandu-ne, gatindu-ne de plimbare,
incaltandu-ne, proband ochelarii de soare, luand telefonul pentru fotografii,
verificandu-l daca are incarcata bateria si a inteles ca ea avea sa ramana
acasa. Nu i-a convenit. Deloc nu i-a convenit!
O asa privire mi-a trimis, ca n-am mai indraznit s-o mai mangai inainte de
plecare. M-ar fi sfasiat, nu alta!
Pozele vorbesc singure. Ele va vor arata ce zi fabuloasa a fost azi aici.
Impresionant!
Am avut parte si de cateva surprize. Una dintre ele este taurul de corida
pe care il veti vedea la inceput, in curtea unei cladiri uriase, care pare a
apartine unei organizatii dubioasa, as spune eu. Altfel cum s-ar putea explica
prezenta unei statui reprezentand un taur in marime naturala? Adica, undeva la
munte, intr-o statiune turistica romaneasca, cineva isi construieste o namila
de vila cat un muzeu, plina de decoratiuni si brizbrizuri, atat la cladire, cat
si la gardul ce imprejmuieste proprietatea, iar curtea si-o decoreaza, nici mai
mult, nici mai putin, cu un taur. Un taur???? Cultura noastra traditionala,
romaneasca, n-a avut niciodata absolut nici o tangenta, de nici o natura, cu
taurii, dupa stiinta mea. Poate ma insel eu, dar nu cred.
Dar stiti care este marea noastra surpriza? Cu o seara inainte de a pleca
de acasa spre munte, alaltaieri seara, adica, ne-am uitat la un film de desene
animate, o versiune noua dupa "Taurul Ferdinand". Acum
intelegeti uimirea noastra? Apropos, cautati filmul, este foarte savuros. Este
facut in 2018.
Sa revin. De fapt, Adrian observase taurul chiar de ieri, imediat ce am
ajuns, in plimbarea cu Ema, dar abia azi l-am fotografiat ca sa vi-l aratam si
voua. Deci, care erau sansele ca, dupa ce seara am vazut filmul cu Taurul
Ferdinand, a doua zi sa vedem un taur in marime naturala, in curtea unei
cladiri dubioase, construita in mijlocul unei statiuni montane de pe Valea
Prahovei?
Deci, da, surpriza
noastra a fost uriasa fata de sincronicitatea intalnirii unei asemenea statui,
un taur (nu, tot nu pot sa nu ma intreb - de ce oare chiar un taur????? :D ) intr-un loc deloc conventional pentru asa ceva,
chiar a doua zi dupa vizionarea filmului "Taurul Ferdinand".
O fi un toreador
proprietarul viloiului – ne-a spus o prietena pe facebook. OK, nimic de zis.
Dar ce cauta el in Romania sa-si faca ditamai muzeul? Ati vazut in poze? E cat
un cartier intreg!!! Iar taurul ala a
aparut acum, candva, in ultima luna. Cand am fost ultima data aici, prin toamna
anului trecut, taurul nu era. Inca mai lucrau la brizbrizurile si decoratiunile
casei si gardului. Numai gardul ala, cat este de lung, cam de cateva sute de
metri, costa cat viloiul intreg si cu taurul la un loc. Taurul a aparut parca
inadins sa ne uimeasca pe noi exact acum, dupa ce am vazut filmul "Taurul
Ferdinand". Asta ma uimeste pe mine maxim! Potrivirea asta. Si nu numai
asta, mai sunt o multime de alte sincronicitati, unele nici nu le mai povestim
aici, ca nu ne-ar crede nimeni, nimeni, nimeni, ever!
Am fi vrut azi sa ne facem plimbarea noastra obisnuita prin padure, asa cum
procedam de cate ori venim la munte, mai ales acum, dupa o asa ninsoare
minunata. Dar, dintr-un anumit motiv, n-am putut merge inca pe acolo, asa ca
ne-am invartit prin statiune pe unde ne-a placut, bucurandu-ne de soare si de
atmosfera de vacanta si sarbatoare ce parea ca inca pluteste in jur.
La tot pasul am intalnit semne de iubirica, unele ni le-am desenat chiar
noi, pentru noi, in patura alba de zapada ce scanteia frumos in soare ca si cum
era pudrata cu miliarde de diamante stralucitoare!
Am facut o multime de poze, dintre care am selectat cateva pentru voi.
Speram sa va bucurati in fata unui asa decor splendid, chiar daca numai prin
intermediul fotografiilor.
Ieri va povesteam, daca va amintiti, ca cineva exclamase pe strada
"Parca suntem in Alaska!". Ei bine, astazi altcineva, la fel de uimit
de cat de mult a nins doar intr-o noapte si o zi, a exclamat "Parca suntem
in Siberia!"
Asa cum v-am spus si ieri, de la inceput, aceasta este pentru noi o vacanta de
iubirica. Ei bine, iubirica am avut-o cu noi, in noi, desigur, dar am si
intalnit-o si la tot pasul, dupa cum puteti vedea in poze.
Si, pentru ca tot v-am mai spus la inceput, cand am vazut cat de mult si
frumos ninge, si ca il asteptam pe Mos Craciun cu portocale si cu ceaiul acela
senzational de mar si scortisoara, ei bine, da, l-am intalnit si pe Mos
Craciun. Venea spre noi, saracutul, doar ca a gresit cladirea. Se catara pe
peretii altei vile, crezand ca acolo sunt portocalele si ceaiul ala al nostru,
cu miros de vin fiert, despre care a citit el ieri pe facebook incognito.
Si acum sa-mi spuneti: cine mai vorbeste si-l mai asteapta pe Mos Craciun
in mijloc de februarie? Si care erau sansele ca exact a doua zi sa mai intalnim
in mijloc de februarie Mos Craciuni catarandu-se pe ziduri? Putine, da.
Ne indreptam deja inapoi
spre casa cand soarele a inceput sa fie eclipsat de niste nori intunecati care
se intindeau pe jumatate de cer. Ba chiar, la un moment dat, ei au luat forma
Romaniei chiar inaintea noastra, trimitandu-ne mesaje cu rost.
Cand am trecut iar prin
fata "Covrigului de Aur", desigur ca am recidivat. Unii ar putea
spune ca am cedat iar ispitei. Noi afirmam doar ca "ce e bun si lui
Dumnezeu ii place!" Si asa este!
Covrigul de Aur, asortat
cu ceaiul acela dumnezeiesc, au incheiat plimbarea noastra minunata de astazi.
Si, ca si cum surprizele zilei n-ar fi fost suficiente, va mai dau un exemplu. Cand am ajuns acasa, am scos telefonul din poseta
ca sa descarc pozele in laptop. Cand sa-l pornesc, nimic. Era mort. Nu mai
raspundea la nici o comanda, la nici un buton. Am crezut ca este inchis si am apasat
cu disperare pe butoane ca sa-l repornesc. Nimic. In cele din urma am crezut ca
s-a descarcat bateria complet, desi stiam ca nu avea cum, pentru ca facusem
poze chiar cu putin inainte de intoarcerea in casa.
In fine, zic, hai sa-l pun la incarcat. Il
las in priza si, cam dupa un minut, aud un mesaj sonor, ca si cum pornise. Ma
uit la el, dar n-am observat nimic deosebit. Bateria era incarcata 78%, deci nu
de la baterie era problema. Ii zic lui Adrian, care era langa mine si care
pornise televizorul, de unde rula un calup de reclame: “Ma gandesc ca, poate, pentru
trecerea brusca de la frig la caldura, a avut vreo protectie speciala”. Ei
bine, imediat dupa ce am incheiat aceasta propozitie, din televizor o voce
feminina confirma “...confera cea mai buna protectie la.....” Va dati seama?
Ne-am blocat uitandu-ne unul la altul si am izbucnit amandoi in ras. Am putea
spune ca cineva se joaca si face glume cu noi prin aceste sincronicitati.
Din Gradina lui Dumnezeu: 13.02.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu