De Dragobete

De Dragobete - Surviving Picasso (1996) – un film de dragoste exceptional cu Anthony Hopkins!

Un film care starneste sentimente controversate, asa cum a fost insusi eroul principal, atat personajul Picasso, artist si demon, asa cum a fost supranumit epoci la rand, pana in prezent, dar si actorul care il interpreteaza, Anthony Hopkins, o legenda vie a filmografiei mondiale, dar si a umanitatii, prin povestea vietii lui, a caracterului, a temperamentului.

Azi, de Dragobete, va recomand nu numai un film de dragoste, ci unul care ofera mult mai mult decat atat, o lectie de viata. Este vorba despre a intelege unde se afla linia de demarcatie intre iubirea fara limite, pana la uitarea de sine si transformarea celuilalt in Demiurg cu puteri absolute, despre puterea de a alege sa mergi pe o cale sau alta, in functie de propria constructie interioara si propriile aspiratii, cele care stau, pana la urma, la baza oricarei relatii, dincolo de baza constructiei personale, ca om.

Este un film care a ecranizat un roman scris de Femeia care i-a supravietuit emotional si social personalitatii si influentei lui Picasso, singura care l-a privit de la egal la egal, care nu l-a pus pe un piedestal in fata caruia nu i s-a inchinat pana la anularea de sine, ci l-a iubit frumos, bland si cu incredere, abandonandu-i-se total doar pana cand nu s-a mai simtit iubita. Din momentul acela ea a ales desprinderea de el. Filmul urmareste povestea lor de iubire din perspectiva ei, dar surprinde foarte bine egocentrismul absolut al lui Picasso, cel care il facea sa fie un om absurd si un barbat imposibil.

Ea a fost singura femeie din “haremul” lui Picasso care avea deja o personalitate puternica si bine conturata chiar de dinainte de a-l cunoaste pe el, care venea dintr-o clasa sociala burgheza si care avea o educatie artistica si intelectuala bine cultivata. Celelalte femei, care i-au fost lui, pe rand, admiratoare, iubite, amante, servitoare, menajere, mame ale copiilor lui, proveneau dintr-o clasa sociala mai joasa, mai saraca, fara educatie si fara perspective, astfel incat, viata in umbra marelui Picasso parea a fi cel mai inalt deziderat si cel mai dorit vis posibil pentru ele, in ciuda suferintelor, umilintelor si degradarii emotionale cu care acesta le supunea, ad-literam.

Protagonista povestii, Fracoise, subliniaza in cartea sa (si sunt prezentate in film) nu atat suferintele indurate din cauza infidelitatii, instatorniciei, arogantei, ciudateniilor umane si egocentrismului patologic al lui Picasso, cat latura romantica si iubirea dintre ei doi, atat cat a fost ea, iubire cumva atipica vremurilor, una bazata pe foarte mult umor, pe o oarecare detasare si infantilitate relationala, dar cu acea profunzime a sentimentelor care dadea rezistenta tuturor provocarilor, atacurilor si contestatarilor ei.

In plus, chiar daca cei doi la final se despart, ea pune accentul pe ideea recunostintei pe care i-o datora aceluia alaturi de care s-a maturizat, s-a imputernicit in fata vietii mult mai mult si mai echilibrat fata de cat fusese inainte de a-l cunoaste si ii aduce un omagiu pentru ceea ce ea a reusit sa devina in timpul celor 10 ani petrecuti impreuna: o femeie stapana pe ea si pe emotiile ei, puternica si increzatoare, care isi alege singura, in mod constient si asumat, drumul in viata.

Filmul poate fi vazut ca pe o lectie de viata aplicabila si in zilele noastre daca dam la o parte aspectele absurde ale personalitatii lui Picasso si cele legate de celebritatea de care el nu doar ca s-a bucurat, ci pe care a amplificat-o la cote paroxistice (prin exhibitionism socant) si a exploatat-o ca pe ceva firesc, care i se cuvenea de drept.

Vizionare placuta!

24.02.2019

***