La mine a sosit deja Primavara!

La mine a sosit deja Primavara!
Probabil ma stia ca sunt mai nerabdatoare.

Din Gradina lui Dumnezeu: 28.02.2019

***

Din ciclul "Ema si mofturile ei"

Azi, in timpul mesei de pranz.
Noi doi, la masa, mancam.
Pe jos, pe langa noi, in jurul mesei, Ema chitaie.

Ma ridic sa vad ce vrea. Banuiesc ca nu-i convine meniul. Ma duc in bucataria de vara si ii pun intr-o alta caserola, dintr-o alta punga, alt fel de boabe.
Ma asez inapoi la masa ca sa continui sa mananc, dar nici bine nu ma asez ca Ema iar scanceste.

Ma ridic de la masa iar, ma duc iar in bucataria de vara, iau al treilea fel de boabe si i le ofer intr-o a treia caserola. Avea acum, la alegere, meniu diversificat, trei tipuri. Maxim posibil.
Ma asez inapoi la masa sa-mi termin mancarea, Ema miorlaie din nou nemultumita.

Ma ridic de la masa iar, ma aplec, iau vasul ei de apa, il spal, ii pun apa proaspata si i-l pun din nou jos.
Ma asez inapoi la masa in sfarsit satisfacuta, gandindu-ma ca de-acum i-am rezolvat toate problemele posibile si ca pot si eu, in sfarsit, sa mananc linistita. Ema schlalaie ca din gura de sarpe, sfasietor, cersind atentie maxima
.
Eu explodez. Ma ridic din nou de la masa, ii adun de peste tot de pe jos, de pe unde le imprastiase, toate "jucariile ei", respectiv, "oasele", si i le arunc inainte ostentativ, rabufnind: 

"Doamneeeee, catel nebun!!! Asa pretentioasa, mofturoasa, mironisita, miorlaita si schifosita nici eu nu sunt!"

Din Gradina lui Dumnezeu: 26.02.2019

***

Amintiri din Fairyland. Glastonbury (1)

Episodul 1. - Bucla temporala si piesele de puzzle

Au trecut 5 ani de atunci, din aprilie 2014. Am ajuns acolo, pe acel taram magic, precum Alice a ajuns in Tara Minunilor. A fost ceva inexplicabil si de neinteles chiar de la inceput, iar sentimentul ca intrasem intr-o poveste ne-a insotit apoi tot timpul si in cele 7 zile ale sejurului nostru in Glastonbury.

Incerc acum sa rememorez cateva detalii ale acestei calatorii la solicitarea unei prietene. Te imbratisez, H. si ma bucur ca m-ai stimulat sa scriu despre asta. Se pare ca este un rost in asta. Multe aspecte de atunci le-am pus acum cap la cap si ni le-am lamurit pe deplin abia acum. Revelatii.... Chiar ma simt entuziasmata sa povestesc despre Glastonbury!!!  Ieri am postat pe pagina mea de facebook o multime de clipuri cu Torul si cu Chalice Well si nu stiam ce mi-a venit, de unde acest impuls. Credeam ca ma incearca doar simple nostalgii, amintirile calatoriei si dorinta de a reveni acolo. De fapt, ele trebuiau consemnate acum.

Nu-mi este tocmai usor sa fac asta dupa 5 ani, cand amintirile s-au asezat frumos spre pastrare in cufarul interior al sufletului, iar intensitatea emotiilor de atunci s-a estompat proportional cu trecerea timpului. Eu prefer, de obicei,  sa-mi adun in scris impresiile de calatorie chiar imediat dupa incheierea acesteia, atunci cand totul este inca proaspat in minte, cand trupul si sufletul inca vibreaza de incantare si uimire, cand sunt inca invaluita de energiile locului, ale oamenilor si ale experientelor si cat inca savurez bucuria si senzationalul reflectat de ineditul momentelor traite. Pe vremea aceea, insa, nu faceam asta. Am inceput cu consemnarea in scris a impresiilor de calatorie odata cu inceputul povestii “Gradina lui Dumnezeu”. Totusi, voi incerca acum sa evoc macar putin din frumusetea si magia calatoriei noastre de atunci, din Fairyland, asa cum mi-a placut mie sa denumesc Glastonbury.

O magie a fost insasi deschiderea cailor inspre aceasta calatorie de vacanta. Adrian mai fusese acolo in urma cu un an si jumatate, in decembrie 2012, si imi povestise despre frumusetea decorului acela de poveste, dar mai ales despre energia fantastica a locului. El fusese atunci plecat cu un grup restrans de prieteni si eram gata-gata sa merg si eu odata cu ei. Chiar am avut un rest de concediu pe care am fost nevoita sa mi-l iau la final de an, am avut si resursele financiare necesare, insa.... am renuntat. Am simtit ca inca nu era momentul. Am simtit ca, pur si simplu, trebuie sa raman pe loc. A fost una din acele decizii bazata pe intuitia mea. S-a dovedit ca a fost cea mai buna alegere.

Am vazut ulterior fotografiile lor din acea calatorie imediat dupa intoarcere si, da, imi doream sa ajung si eu candva acolo, sa vad si eu totul cu ochii mei.

Pentru inceput, voi face cateva precizari, pentru ca voi sa puteti deslusi, cat de cat, o parte din misterele acestei povesti. Noi, eu si cu Adrian, am devenit un cuplu abia dupa intoarcerea lui din prima calatorie in Glastonbury, mai exact, la cumpana dintre anii 2012 si 2013, de revelion. Pana atunci eu nu iesisem din tara niciodata. Prima mea iesire dincolo de granite, dar si prima noastra calatorie de vacanta impreuna peste hotare “s-a nimerit” (nici aceea n-a fost intamplatoare, desigur, dar este o alta poveste) sa fie la Viena, la sfarsitul lui mai 2013, dupa o decizie in scurt, fara prea multa pregatire, fara prea multe aranjamente, spre deosebire de destinatia mult visata, Glastonbury, cea la care imi ramasese gandul, inima si sufletul, care necesita o pregatire mai elaborata si un timp mai mare pentru organizarea detaliilor. Asta si pentru ca ne doream neaparat sa bifam anumite aspecte in privinta acestei calatorii. Ne doream o anumita cazare, anumite conditii de transport, dar si sa ajungem la anumite obiective turistice, precum Stonehenge.

Asa ca pentru inceput am ales Viena, iar Glastonbury a ramas undeva in suspensie, intr-o asteptare a unui “candva” nedefinit. Nu stiam cand avea sa fie si parca nici macar nu indrazneam sa punem punctul pe “i” si sa analizam toate datele problemei. In primul rand, era o calatorie care presupunea un buget destul de maricel, dar si care necesita alocarea mai multor zile de concediu. Eu lucram la o multinationala intr-un post cheie si, in perioada aceea, era destul de dificil a-mi gasi un inlocuitor pe perioadele de concediu de odihna si, din acest motiv, destul de greu de programat atat de multe zile la un loc. Asa incat situatia lasa loc unei ambiguitati si ne predestina o amanare nedeterminata.

Apoi, pe parcursul acelui an 2013, am mai vorbit uneori, din cand in cand, despre Glastonbury, iar Adrian imi spunea deseori ca si-ar dori sa mi-l arate. Eu insami imi doream foarte mult sa-l vad, desigur, dar vorbeam despre asta asa, ca despre un vis frumos, asa cum vorbim in general despre toate visele, fara a sti daca si cand urmeaza sa se intample, fara o planificare, fara o intentie concret formulata de a merge acolo intr-o perioada anume. Dar dorindu-ne intens asta.

Pana intr-o zi......

Eram deja in ianuarie 2014 cand Adrian primeste un email de la Valery.

Ei bine, Valery este proprietara pensiunii unde se cazase Adrian anterior, in decembrie 2012, cand fusese in Glastonbury, intr-un “cotage” cochet, situat in partea cea mai frumoasa a oraselului incarcat de istorie si magie. Valery este o doamna de peste 70 de ani, o persoana trecuta prin multe si grele provocari ale vietii, un suflet foarte batran, instruit in multe vieti anterioare in tainele sacre ale spiritualitatii, dar care, in aceasta viata, este un om destul de complicat, proprietara unei case pe care si-a dedicat-o divinitatii si turismului, cu foarte multe pretentii si reguli ale casei, cu o vigilenta si o preocupare acerba pentru verificarea si respectarea acestora, dar, surprinzator, a carei prezenta fizica si energetica era remarcabila si ii produsese lui Adrian o impresie deosebita.

Valery si-a dedicat toata aceasta viata evolutiei spirituale si inca din tinerete a fost initiata in multele secrete ale lumii vizibile si invizibile, in tainele sufletului, a devenit maestra in multe aspecte ale spiritualitatii, a avut o viata dura, ascetica, a trait, invatat si s-a slefuit in tainele oculte ale energiei divine in India, unde a fost binecuvantata de apropierea nemijlocita a lui Sai Baba, in legatura cu care are multe povesti miraculoase adunate. In prezent, se retrage cateva luni pe an in India, unde are o proprietate, pentru a trai in smerenie, indurand cu intentie, purificator si transformator, diferite privatiuni intr-un retreat special.  

Fiind dedicata vietii spirituale inca din tinerete, preocuparile ei constante de a trai pe baza unor precepte cat mai in acord cu cerintele sufletului au determinat-o sa-si faca din propria casa un adevarat sanctuar. Casa ei, transformata in pensiune turistica denumita cum altfel decat “Camelot”, este plina de simboluri, tablouri, statuete, fotografii si foarte-foarte multe cristale de diferite marimi, unele uriase, impresionante de-a dreptul, concentrand in interior o energie fabuloasa. Are o camera de meditatie special decorata cu astfel de obiecte de cult si de divinatie, un loc pe care ea il dedica special numai intalnirilor “de taina”, respectiv, celor in care au loc meditatii, initieri, terapii si diverse altele asemenea, in timpul carora foloseste muzica sacra, aromoterapie si purificari cu eteruri parfumate, anume pregatite.

Ei bine, acesta era motivul principal pentru care noi doi ne doream ca, atunci cand aveam sa mergem impreuna pentru prima data la Glastonbury, sa stam tot la Valery: ca sa ne bucuram de camera ei fabuloasa de meditatie, de puterea si energia cristalelor ei imense, de atmosfera aia placuta, o combinatie interesanta intre sacralitate, istorie, legenda si basm, pe care ea si casa ei ne-o puteau pune la dispozitie. In plus, ea insasi practicanta fara abatere a unei vieti spirituale in acord cu nivelul ei de evolutie si cu vibratia personala, era foarte stricta in privinta regulilor care trebuiau respectate de turistii care-i calcau pragul, ceea ce pe noi ne incanta maxim: meniu vegetarian, fara alcool, fara cafea, fara muzica moderna si comportament neadecvat.  Un mediu de retreat intr-o pensiune turistica.

Asadar, pe langa detaliile noastre (cele de care depindeau o eventuala programare a unei calatorii la Glastonbury), mai erau si detaliile care o vizau pe Valery. Trebuia sa ne asiguram de dinainte ca are camera disponibila pentru noi in perioada in care ne-am fi putut duce. Erau cam multe variabile si toate pareau doar a ne incurca si ne amanau decizia de a incepe macar teoretic sa adunam toate piesele de puzzle. Si n-am facut-o.

Pe 14 ianuarie 2014, insa, vine mail-ul de la Valery. Un email total neasteptat, neprevazut, incredibil.

In continut, Valery isi cerea scuze pentru intarzierea cu care ii raspundea lui Adrian unui anumit mesaj in care el si-ar fi expus dorinta de a petrece un sejur in Glastonbury cat de curand si in care i-ar fi solicitat detalii despre cazare. Valery continua in email-ul respectiv cu precizarea ca este plecata doua luni in retreat-ul ei din India, respectiv, in ianuarie si februarie, asa cum face  in fiecare an, dar ca din martie se va intoarce in Glastonbury si ca de atunci va fi disponibila pentru cazare.

Va puteti da seama cat de uimiti am fost noi doi de acest mesaj, in conditiile in care Adrian nu ii trimisese absolut nici un email. Mai mult decat atat, dupa cum v-am spus mai sus, pana atunci noi doi ne delectasem doar cu ideea unei presupuse calatorii in Glastonbury intr-un viitor incert, insa nu stabilisem absolut nimic, nici macar nu ne gandisem la vreo perioada potentiala.

Astfel ca Adrian i-a raspuns lui Valery ca este putin surprins de mesajul ei, desi, da, intradevar, noi doi tocmai vorbiseram cu doua-trei zile inainte despre dorinta de a merge impreuna si de a ne caza la ea in Glastonbury, dar nu-i trimisese nici o solicitare in acest sens, pentru ca nu deciseseram si nu stabiliseram nimic.

De data asta a fost randul lui Valery sa fie uimita. A revenit catre Adrian cu un alt mesaj in care facea niste precizari absolut surprinzatoare. Parea ca intrasem intr-o blucla temporala care isi cerea rezolutia. Spunea ca gasise mesajul de la Adrian in inbox-ul casutei ei de email ca si cum abia l-ar fi primit si era necitit (in ianuarie 2014), dar ca, de fapt, acela fusese mesajul trimis de Adrian in urma cu aproximativ un an, prin octombrie 2012, cand el se ocupase de demersurile pentru prima lui calatorie acolo.

Parea ceva de necrezut, ca-n filmele “Dosarele X” . Sau parea ca o scena rupta dintr-un film suprarealist, unul stiintifico-fantastic.

Dupa un schimb scurt de email-uri lucrurile pareau ca s-au lamurit. Valery si-a cerut scuze, spunand ca nu intelege cum de s-a putut produce o asemenea incurcatura, dar ca, totusi, daca ne dorim sa mergem in Glastonbury, ea ne asteapta incepand din luna martie.

Ei bine, dupa aceea, rotitele universului s-au pornit a se invarti pe repede inainte, bucla temporala care s-a deschis prin acel email desincronizat, reactivat inexplicabil dintr-un trecut al lui octombrie 2012 in acel prezent al lui ianuarie 2014, s-a inchis la fel de magic, prin reconectarea cu Valery si prin aducerea visului nostru in stadiul de exprimare ferma a deciziei.

Dar orice demers de organizare a calatoriei depindea, mai intai, de modul in care reuseam eu sa obtin la serviciu programarea concediului de odihna. Regulile institutiei unde lucram cereau respectarea unui protocol: agreerea perioadei la nivel de colectiv si de conducere a unitatii in care lucram, apoi solicitare, depunere si inregistrare a cererii la HR Central, apoi asteptarea aprobarii. Pana s-a incheiat aceasta procedura, Adrian s-a ocupat in paralel de restul detaliilor organizatorice: informarea lui Valery privind perioada in care, teoretic, ne doream sa mergem la ea, stabilirea detaliilor privind cazarea si, in final, cumpararea biletelor de avion.

Privind retroactiv si cunoscand toata perspectiva acestei calatorii, cu toate amanuntele care au influentat-o, putem afirma ca stabilirea exacta a perioadei sejurului nostru ne-a fost decisa de Cineva de Sus, din stele, mai presus de noi si de vointa noastra.  Am avut de imbinat mai multe variabile si parca toate s-au aranjat atat de bine si de armonios incat nici acum parca nu ne vine a crede.

Cum va spuneam, de aranjamentele necesare calatoriei s-a ocupat Adrian, fara intermedierea vreunei agentii de turism. Astfel ca, pentru a alege solutia optima “pret/transport/cazare/masa/obiective turistice/perioada” si pentru a stabili exact toate coordonatele problemei, Adrian a intrat pe internet si a facut mai multe simulari de cumparare on-line a biletelor de avion in functie de preferintele noastre. Dupa mai multe incercari, in mod curios, nu intelegeam de ce, dar in jurul unui anumit weekend, respectiv, 20-21 aprilie, preturile la avioane pareau a fi mult mai mici in raport cu restul anului, in plus, pana si orarul curselor aeriene parea diferit. Ca sa eficientizam bugetul, dar si ca sa ne incadram in orarul de zbor dorit de noi, am ales sa plecam spre Glastonbury in mijlocul saptamanii anterioare weekend-ului respectiv si sa ne intoarcem spre Bucuresti spre sfarsitul saptamanii urmatoare acelui weekend.

Zis si facut. Am verificat optiunile de zbor pe aceasta configuratie, am verificat preturile, am stabilit ca ne convine si am cumparat biletele de avion pentru finalul lunii aprilie 2013. A fost singura perioada in care eu puteam lipsi de la serviciu o atat de lunga perioada neintrerupta (din cauza scadentelor unor contracte pe care le aveam in lucru si a lipsei de personal, in general, care sa preia responsabilitatile celor plecati in concedii), singura perioada pentru care mi se putea gasi un inlocuitor (aceea nefiind, de regula, o perioada potrivita concediilor). In plus, la momentul acela, al achizitiei biletelor de avion, perioada sfarsitului de aprilie se evidentia ca fiind cea mai buna pentru calatorie din punct de vedere al lipsei aglomeratiei turistice in Anglia. Aveam sa intelegem mai tarziu de ce.

La acest moment al povestii, cand incepusem aceste demersuri, eram, din fericire, chiar la inceputul anului, in ianuarie 2014, cum va spuneam. Nu se dezmeticise inca nimeni dupa sarbatorile de iarna si nimeni nu-si facea atunci planuri pentru anul 2014. Nimeni nu se gandea la programari de libere si concedii, la sarbatori legale si religioase, la vacantele copiilor, la zile onomastice si la orice alte detalii de care angajatii tin seama, de regula, atunci cand incep sa-si faca planuri pentru concediile de odihna.  Numai asa se explica logic faptul ca mi-a fost aprobata din prima cererea de concediu pentru perioada solicitata.  Mai pot fi si alte explicatii (mai putin logice), dar sa nu insistam. Ulterior abia, aveam sa ne dam seama ca perioada includea, exact in mijlocul ei, sarbatorile Pascale, pe care, de regula, oamenii le petrec acasa, in mijlocul familiei, si mai putin in calatorii turistice. De aici si celelalte consecinte. 
In mod absolut uimitor pentru noi, in acel an, Pastele ortodox s-a suprapusa perfect, in aceeasi zi, peste Pastele catolic. Si, ca si cum nici aceasta n-ar fi fost de ajuns, aveam sa aflam, tot ulterior, ca exact in acel weekend s-a produs si o configuratie cosmica planetara deosebit de puternica si importanta, o Cruce Cosmica intensa, supranumita si Nunta Cosmica (asa cum puteti citi, spre exemplu, in articolul lui Valeriu Panoiu “Sus pe Crucea Cosmica 2014: Sufletele Gemene fac nunta in Cer!” -  tineti minte acest titlu, caci voi reveni la el mai tarziu cu trei informatii socante, care au legatura cu aceasta calatorie, sau in articolul Ancai Tautu “Ce facem cu Crucea Cosmica ?”).

Tot Valeriu Panoiu mentiona pe blogul lui la finalul altui articol al sau: “Pastele cosmic. Sa ne ducem crucea!”: “Ni se propun acum misiuni personale atat de importante incat e normal sa ni se taie picioarele. Suntem testati daca avem credinta ca putem duce la capat o sarcina care ar putea sa ne copleseasca. Hotaram daca ne asumam rolul vietii sau daca fugim.   Crucea cardinala din toiul acestei primaveri ne creeaza contextul astral pentru a alege daca ne simtim niste sacrificati rastigniti de fricile ce vin din minte sau ne asumam puterea de a primi cu bratele deschise o misiune personala in iubire neconditionata si asumare totala, constienta, a tuturor responsabilitatilor. Nu e loc pentru jumatatile de masura. E posibil sa alegem acum intre nimic si tot. Intre ce vrem noi si ce ne da Dumnezeu. Intre ce credem noi ca e mai bine pentru noi si ce crede Dumnezeu ca e mai bine pentru noi. Intre indoiala si credinta. Intre frica si iubire.”

Revenind la povestea noastra, am ramas muti de uimire cand le-am pus pe toate cap la cap si cand ne-am dat seama ca Cineva de Sus ne ghidase pasii sa facem aceasta calatorie exact in acel moment in care energiile planetare erau maxim potentate pozitiv, atat prin suprapunerea celor doua sarbatori religioase (cand oamenii sunt mai predispusi la ganduri si comportamente pozitive, benevolente si ingaduitoare), cat si prin suprapunerea cu un moment astrologic puternic si foarte important. Cineva de Sus potrivise ca toate rotitele universului sa se imbine perfect, astfel incat atunci, si nu altcandva, sa mergem in Glastonbury.

Caci Glastonbury, poate stiti, este unul dintre cele mai puternice si mai echilibrate centre energetice ale planetei, atat cu energie masculina, simtita in jurul Torului (un turn construit pe varful dealului care strajuieste solemn localitatea, un deal ciudat, sacru, parca aparut de nicaieri intr-un platou intins, turn legat de legenda Regelui Arthur, de misticul Avalon, de sabia fermecata infipta in stanca si de legenda Mesei Rotunde), cat si cu energie feminina in mijlocul Gradinii Chalice Well, o gradina magica, plina de flori si de izvoare tamaduitoare, organizata in jurul unei fantani fermecate, a carei apa leaga si desleaga farmece, magii si secrete, o fantana asociata cu spiritului Mamei Geea, loc in care se organizeaza constant evenimente, ritualuri, descantece si dezlegari, in stransa armonie cu ciclurile naturii, pamantului, anotimpurilor, echinoctiilor si solstitiilor. Au loc precesiuni, intalniri, lanturi umane si cercuri spirituale, oamenii vin aici, ca si la Tor, imbracati in straie ce simbolizeaza spiritele naturii si legatura cu Natura, cu principiul feminitatii, al fecunditatii, al renasterii si al reinvierii. Exista legende si credinte ca aici li s-a aratat oamenilor insusi Iisus, Maria Magdalena, dar si Fecioara Maria,  Mama Divina. Mai multe detalii despre acest loc magic puteti gasi singuri pe internet si puteti viziona multele clipuri de pe youtube dedicate istoriei si frumusetilor concentrate in acest Glastonbury de poveste.

Asadar, n-am fi putut alege un alt loc mai potrivit in care sa ne dorim a fi in acea conjunctura cosmica si energetica de exceptie. Si, mai ales, in cel mai frumos anotimp posibil, cel al florilor, anotimpul meu preferat, primavara!

 

 

 

 

Acum, spre final, va voi mai dezvalui inca ceva semnificativ. Bazele acestei calatorii s-au fundamentat in jurul datei de 20-22 ianuarie 2014, dupa primirea email-ului magic de la Valery. Peste o luna (in 24 februarie) aveam sa-mi aleg acel semn divin care sa-mi fie reper, ghid, calauza si confirmare: pasarea Colibri. Apoi, peste inca doua luni, in perioada 18-25 aprilie, aveam sa fim in Glastonbury, unde – ghiciti ce? -  pasarea Colibri ne-a iesit in cale de mai multe ori.   

In incheiere, cireasa de pe tortul acestei povesti. Mai intai vreau sa va reamintesc ce am mentionat mai sus, respectiv, ca in acel an Pastele Ortodox si cel Catolic s-au suprapus in data de 20-22 aprilie, si, fix peste aceste zile, s-a format si configuratia astrologica Marea Cruce Cosmica, supranumita si Nunta Cosmica. Nunta din Cer a Sufletelor Gemene. Ei bine, la plecarea din Glastonbury, cand ne-am luat la revedere de la Valery, aceasta ne-a imbratisat pe amandoi (fapt rarisim pentru ea, de obicei preferand sa-si pastreze o anumita distanta solemna fata de turistii care ii treceau pragul), si ne-a urat, in mod surprinzator: “Sa ma chemati la nunta!”.

Ea vazuse deja implinit ceea ce noi inca nici nu indraznisem sa ne gandim la vremea aceea. Trecuse un an de cand devenisem un cuplu si nu ne gandisem inca la actul casatoriei. Nu avusesem nici un fel de discutie pe tema aceasta. Ei bine, in august, dupa fix alte patru luni de la urarea lui Valery, noi doi semnam documentele oficiale.

Trecusera 7 luni de la primirea acelui email, cel care deschisese o bucla temporala pentru a include in ea acele experiente peste care sarisem cu ceva timp in urma, cand apele erau inca tulburi, neclare, trebuind a fi lasate sa se limpezeasca, pentru a se decanta din jurul nostru acele reziduuri care nu aveau nici o legatura cu noi. Si, ca un condiment suplimentar, o sa va mai spun ca dupa Galstonbury am devenit blonda pentru prima data in viata mea.

Galstonbury a fost locul care a curatat energiile, le-a purificat, si a dat stralucire Caii Optime pe care o aveam de strabatut impreuna. A asezat fiecare piesa de puzzle la locul ei, a eliminat piesele nepotrivite, cele care ramasesera incurcate in jocul nostru, ne-a impulsionat si ne-a dat entuziasmul necesar ca sa ne intelegem si sa ne recunoastem Drumul. 

25.02.2019

Pentru a usura accesul la toate episoadele acestei povesti, le-am centralizat in lista de mai jos:

Amintiri din Fairyland. Glastonbury (1) - Bucla temporala si piesele de puzzle

Amintiri din Fairyland. Glastonbury (2) - Drumul, primele impresii si primele peripetii din Glastonbury

Amintiri din Fairyland. Glastonbury (3) - “A sosit ziua dreptatii!” si Torul din Glastonbury

Amintiri din Fairyland. Glastonbury (4) - Chalice Well Garden, locul unde se intampla minuni

Amintiri din Fairyland. Glastonbury (5) - “Magazinul de vrajitoare” si curiozitatea nestapanita

Amintiri din Fairyland. Glastonbury (6) - Lumina din Lumina in Glastonbury Abbey si Wearyall Hill

Amintiri din Fairyland. Glastonbury (7) – Stonhenge, Woodhenge, Avebury, Spirala din camp, Monastery Blessed Virgin Mary