Grădina lui Dumnezeu: Oaspetii nostri din Lemuria

Azi dimineata. Somn profund, odihnitor, dulce. Cel mai dulce. Ora 8:00.

Adrian incearca sa ma trezeasca usor. “Puiut, nu te-as trezi asa devreme, dar o sa avem musafiri cam intr-o ora si jumatate”.

Inca dorm. El inca incearca sa ma scoata din vise. De fapt, in mod sigur, nici nu visam, somnul era prea adanc, prea profund, prea... “Musafiri....?”.... – rostesc somnoroasa, incercand sa-mi dau seama daca totusi visez... sau macar sa restabilesc legatura cu realitatea.

Nu asteptam musafiri azi. Peste cateva zile, nu azi. “Cine vine?....” – intreb tot somnoroasa, crezand ca visez sau ca este doar o incurcatura. Nu era nici una, nici alta.

Abia dupa o cana uriasa de cafea am reusit sa-mi recompun toate structurile realitatii mele, cele necesare functionarii la parametri optimi, potriviti pentru primirea oaspetilor.

Desi fusese cu ceva timp in urma o discutie cu el, musafirul, o discutie care adusese vorba despre o potentiala vizita la noi prin iunie, nu fusese stabilit nimic, ramasese sa ne mai auzim. Asa ca vizita lui n-a fost chiar tocmai o surpriza in totalitate. Aveam de pus la cale ceva planuri impreuna, trebuia sa ne intalnim oricum, asa ca, daca rotitele universului s-au invartit astfel si s-au potrivit pentru intalnire perfecta pentru azi, asta a fost, ne-am intalnit azi.

A fost suficient doar ca un simplu mesaj transmis de el pe telefonul mobil azi dimineata, la 7:45, sa fie receptionat in timp util de Adrian (trezit tocmai azi ceva mai devreme), ca intalnirea noastra sa se confirme si sa se produca. Ne gandeam ca vine si cu sotia lui si copilul, ceea ce ne-ar fi bucurat mult, si doar ne parea rau ca nu eram pregatiti cu ceva tratatie potrivita pentru o astfel de vizita! Ce ne-am mai fi jucat cu prichindelul lor de nici doi ani! Insa vizita s-a hotarat prea din scurt, iar rotitele Universului s-au invartit si s-au potrivit doar pentru el si un prieten.

Au ajuns, au parcat masina in drum, langa a noastra, in fata portii, si, dupa ce au trecut de procedura de identificare si de incadrare in categoria “de-ai casei” de catre cainii nostri de curte, Toni, Bobi si Gina (care au zbughit-o in strada pe langa Adrian imediat ce a deschis el poarta), i-am intampinat si noi cu bratele si cu inimile deschise.

Din fericire, ziua de azi a inceput dis-de-dimineata minunat. O zi frumoasa, calda si insorita, fara ploile din ultimele zile, dar si fara canicula anterioara, insuportabila chiar si la umbra.

Sezlongurile, scaunele si masuta de camping asezate afara, in curte, peste troscotul inrourat inca, sub stralucirea placuta a soarele diminetii, au creat decorul perfect in mijlocul caruia am petrecut ceva timp la o sueta placuta, ca-ntre prieteni, depanand povesti, impresii, planuri si proiecte viitoare.

Din cand in cand ne-a tinut compania si Bobi, cel mai curios si mai prietenos cu oaspetii nostri, precum si Ema in vreo doua reprize, tinuta in brate cand de mine, cand de Adrian, doar ca sa n-o mai auzim de afara cum se smiorcaia din casa, ca un copil rasfatat, lasat singur, care cerseste atentie si care cere cu insistenta sa fie luat in brate.

Apoi am facut si o plimbare prin gradina, livada si vie, pana in capat, spre manastire, trecand pe scurt in revista toate culturile noastre, cateva din argumentele care ne-au determinat strategia gradinaritului acestui an si alte detalii ale activitatiii si experientei noastre agricole. Au si ei proiecte asemanatoare cu al nostru in aceasta privinta, iar schimbul de informatii a fost foarte interesant.

Pentru ca intalnirea a fost atat de placuta si mult prea scurta pentru cate aveam de impartasit intre noi, pentru ca ne-am prins in povesti si in schimbul de impresii si pentru ca planurile noastre comune ne-au acaparat toata atentia si preocuparea pe timpul vizitei lor, am uitat ab-so-lut com-plet de aparatul foto! Va dati seama cat de rau imi pare acum? Cu ce poze sa va documentez eu relatarea aceasta despre musafirii nostri, despre care nici nu concepeam sa nu mentionez?

Drept urmare, mi-am amintit de simbolul nostru din curte care ne aminteste de continentul demult disparut, Lemuria, si de locuitorii ei inimosi, deschisi, zambitori, entuziasti, prietenosi si cu alte asemenea calitati speciale din aceasta arie sufleteasca, atribute pe care le regasim intrupate si in prietenii nostri, oaspetii de astazi. Tocmai de aceea, dar si pentru a pastra confidentialitatea identitatii lor, ne-am gandit sa-i numim Musafirii din Lemuria. Speram sa zambeasca atunci cand vor citi aceste randuri si sa preia cu drag gluma noastra in urmatoarele intalniri pe care le vom avea din nou impreuna, nu peste mult timp.

Va oferim in final cateva cadre cu traseul pe care l-am facut cu ei astazi prin Gradina lui Dumnezeu. Pozele sunt realizate dupa amiaza, la cateva ore dupa plecarea lor, cand cerul se acoperise partial de cativa nori stravezii, prefigurand o posibila ploaie spre seara, care nu s-a mai produs.

PS (pentru cei care nu sunt familiarizati cu subiectul "Lemuria"): "Realitatea civilizaţiei lemuriene a fost susţinută mai ales în anumite cercuri spirituale şi iniţiatice. Rudolf Steiner, de exemplu, afirma că există lucrări esoterice conform cărora Lemuria (sau continentul „Mu”) ar fi fost continentul-mamă, leagănul omenirii, asupra căruia s-a abătut însă o cruntă tragedie, astfel că într-o singură noapte acesta s-ar fi scufundat. Renumita cercetătoare şi exploratoare Helena Blavatski, fondatoarea Societății Teosofice, relata că în peregrinările sale prin Tibet a găsit în mănăstirile sacre ale Tibetului la așa-numiţii mahatmas (suflete mari, iluminate) un manuscris intitulat „Cartea Dzyan”. Despre acesta, înțelepții spuneau că este un vechi text din Atlantida în care se pomenea de evoluția umanității prin mai multe rase, între care lemurienii și atlanții" - sursa https://armoniacosmica.wordpress.com/2013/08/12/misterioasele-civilizatii-din-atlantida-lemuria-si-shambala/

"Civilizatia a inceput sa se organizeze incapand cu aprox. 200.000 B.C. si a continuat pana aproximativ 100.000 B.C. Nu a fost o societate tehnologica, ci una mai degraba tribala. Cu toate acestea, oamenii din Lemuria s-au elevat foarte mult in domeniul artistic. Ei au fost ceea ce am numi o societate bazata pe emisfera dreapta a creierului, oameni spontani. Au avut ritualuri, tobe, instrumente muzicale. Dansau si se concentrau mult pe arta. Erau in general oameni pasnici si iubitori," - sursa https://sites.google.com/site/dimensiuniparalele/civilizatii-disparute-getii/lemuria-TINUTUL-MU

" Lemurienii, fara a beneficia de un avantaj tehnologic iesit din comun, si-au indreptat atentia catre interior, catre Suflet si tainele vietii interioare ca modalitate de existenta. Cunoscuti ca preoti devotati, lemurienii au avut cam aceleasi realizari in plan fizic ca atlantii, doar ca prin alte metode de lucru si la o scara mai reduse datorita dezinteresului lor pentru lucrurile materiale si efemere." - sursa http://dezvoltarespirituala.ro/afla-acum-ce-mostenire-spirituala-ai-de-atlant-sau-lemurian/

"Caracteristici ale lemurienilor:
Discreti si modesti, lemurienii s-au evidentiat prin poemele lor in care isi descriau sentimentele si viata
Nu erau atat de dezvoltati tehnologic, considerand ca existenta pe acest Pamant este ceva tranzitoriu, o etapa in pregatirea Sufletului catre o noua destinatie.
S-au ocupat foarte mult de Spiritul lor, nu atat de dezvoltarea unei societati avansate tehnologic, si de dezvoltarea capacitatilor lor mentale (cunnoscute astazi ca si “capacitati psy)
Preoti recunoscuti, au alocat o importanta deosebita traditiei si religiei (in forma care era cunoscuta atunci). Verbul caracteristic „a crede”." - sursa http://dezvoltarespirituala.ro/afla-acum-ce-mostenire-spirituala-ai-de-atlant-sau-lemurian/