Înviorarea de primăvară!

După luna aceea plină din 31 ianuarie, cea mai extra şi mai supercalifragilisticexpialidocious lună plină de când ne ştim, una şi sângerie, dar şi albastră, şi, pe deasupra, şi cu o super-eclipsă totală nemaipomenită, maxim transformatoare, inovatoare şi mega-purificatoare, marcând începutul şi sfârşitul a nu ştiu căror cicluri evoluţioniste umane, planetare, iată că a venit şi luna Februarie. 

 

Februarie nu e nici, nici. 

Sau, mai bine zis, e şi, şi.

Dacă inventariem, observăm că, în ultimul timp, mai des şi mai cu drag se gugulesc porumbeii în perechi pe ramuri, soarele are o altă strălucire, căţeii lenevesc mai altfel în căldura razelor lui în miez de zi, pe buturugi sau pe fântână, pe gard sau în coşer, iar pământul a început deja să-şi scoată la lumină comori verzi, adunate în frunze fragede, curajoase, ce peste nu mult timp vor înflori colorat, vesel şi dumnezeiesc de frumos. Nu numai ghioceii, ei sunt de la sine înţeles că aveau să iasă primii. Dar ce spuneţi de lalele? Vârfurile lor se semeţesc mândre pe deasupra pământului afânat pus în toamnă deasupra lor ca să le apere bulbii de îngheţ! Sunt nemaipomenite! Suntem abia în prima săptămâna a lui februarie, iar ele s-au hotărât: vor să vadă lumea!

Da, semnele înclină balanţa din ce în ce mai mult spre primăvară şi, desigur, nimeni nu se supără! Dimpotrivă! Este adevărat, mai sunt pe ici, pe colo, firave urme de zăpadă încăpăţânată şi susţinută doar de nopţile uşor negative şi de umbra zidurilor pe timp de zi, însă toată lumea este unamim de acord că vremea iernii a trecut.

Până şi trandafirii din grădină, care sunt mai întârziaţi, de regulă, dau de pe acum semne de trezire. Protejaţi sub cupolele transparente de plastic ale pet-urilor, improvizând astfel nişte minisere foarte potrivite lor pe timpul iernii, şi-au crescut pe tije muguri de frunze cu care, în curând, peste vreo lună, poate două, îşi vor porni aventura înfloritoare prin grădină. Iar din casă şi din pivniţă, butaşii de trandafiri (şi nu numai) îşi exprimă şi ei nerăbdarea de înfrunzire şi de înrădăcinare afară, întru eliberare.

Natura s-a trezit din hibernare şi, chiar dacă unii vor spune că e prea devreme, ea îşi continuă dezmorţirea, înviorarea de primăvară, cum am putea spune, invitându-ne şi pe noi să stăm mai mult pe afară, la soare, să ne facem planuri de grădinărit şi chiar să ne apucăm de mici lucrări, după cum ne va permite pământul şi termometrul.

Grădina abia aşteaptă. Noi, asemenea. Zăpada s-a topit sub căldura primăvăratică a soarelui, iar pământul este ud, gras şi dornic de a fi lucrat. Încă nu se poate, este prea ud, prea înnoroiat, însă nu mai durează mult până vom putea călca peste parcele pentru a le lucra. Deocamdată, din cauza noroiului nici pe aleea principală nu putem trece prea confortabil înspre vie şi livadă, motiv pentru care Adrian a făcut o potecă îngustă din plăci de ţiglă veche puse unele după altele în jurul serei, acolo unde avem de lucru mai mult. Pentru a nu aluneca şi a nu ne murdări prea tare încălţămintea.

De sub ultima zăpadă au scăpat tefere toate salatele care răsăriseră deja din seminţele scuturate în toamnă şi, după cum e vremea, nu va mai dura mult până când vom putea începe să le consumăm. Am fost surprinsă să constat că au rezistat zăpezilor atât tulpinile de broccoli, cât şi cele de conopidă şi verzele kale rămase înrădăcinate peste iarnă, broccoli având chiar inflorescente bune de mâncat. Am şi rupt vreo două ieri, cele mai mari, aşa, mai mult de drag, însă zilele următoare vor fi şi mai multe dacă vremea se menţine caldă, cu temperaturi pozitive noaptea.

O altă bucurie ne-a oferit-o coriandrul, a cărei tulpină a înfrunzit deja, dar şi multele plăntuţe de muştar răsărite, de asemenea, din seminţe scuturate, cu atât mai mult cu ştim că muştarul este o cultură foarte benefică pământului, îmbogăţindu-l cu nutrienţi şi afânându-l cu rădăcina lui pivotantă. Chiar intenţionăm să experimentăm însămânţarea de muştar pe mai multe parcele, ca şi cultură de acoperire, transformând-o apoi în mulci pentru legumele ce urmează a fi plantate acolo mai târziu (cum ar fi în zona pentru roşii, castraveţi, vinete). Este foarte potrivit pentru acest scop, atât pentru că răsare şi creşte foarte repede, printre primele plante, înaintea tuturor buruienilor, cât şi pentru că, ulterior, se poate smulge foarte uşor şi, datorită frunzişului bogat, poate fi transformat în mulci nutritiv pentru legume.

Cititorilor care ne urmăresc îndeaproape şi care doresc detalii le-am rămas datori cu informaţii privind lucrul în ce-a de-a doua jumătate a serei. Ei bine, acolo a lucrat numai Adrian, reuşind în doar câteva ore să finalizeze singur totul: greblarea, afânarea pământului, însămânţarea celor patru parceluţe cu salata verde, salata roşie, spanac şi varză kale.  Odată cu creşterea temperaturilor de afară şi cu însămânţarea finalizată, pământul din seră se usucă mai repede şi se cere udat, motiv pentru care au apărut în peisaj bidoanele cele mari pentru apă. Sistemul nostru de udare a fost deja aplicat şi verificat anul trecut şi funcţionează, aşa că Adrian a început deja să-l reediteze. Umple dimineaţa bidoanele mari cu apă din fântână şi le lasă în seră până a doua zi, astfel încât apa să se mai încălzească la soare. A doua zi udă pământul cu stropitoarea, folosind apa din bidoane, care a ajuns între timp la o temperatură optimă pentru seminţele din brazdă.

Germinarea se va produce mai repede sau mai lent în funcţie de căldura din interior, încă uşor fluctuantă din cauza nopţilor reci, însă abia aşteptăm să ne vedem sera înverzită. Deocamdată doar pătrunjelul ne înviorează decorul, alături de o mulţime de firicele roşietice de lobodă (ieşite din seminţe scuturate în toamnă), dar şi de câteva răsaduri de varză kale răsărite singure, aleatoriu, tot din seminţele scuturate în toamnă de la varza crescută de noi în seră exact pentru acest scop (pentru a obţine seminţele noastre). Răsadurile mititele au rezistat lucrărilor noi din seră, aşa că vor ieşi intercalate printre celelalte, fără nici o problemă.

Cam acestea ar fi noutăţile în ceea ce priveşte primele semne de primăvară din Grădina lui Dumnezeu. Ne bucurăm şi noi de renaşterea naturii şi parcă nu mai avem răbdare cu multe din aspectele care ne mai arată că iarna încă n-a plecat definitiv. Focul în sobă, hainele de iarnă, pământul îngheţat dimineaţa, zilele încă scurte, chiar dacă din ce mai în creştere.

Un semn că iarna încă îşi mai face de cap prin unele locuri o reprezintă şi trecerea turmelor de oi pe drum înspre păşuni dimineaţa, apoi înspre curţile oamenilor seara. Când nopţile se vor fi încălzit într-atât încât animalele să poată rămâne afară, să înnopteze în ţarcurile de pe deal, iar ciobanii să poată dormi în gheretele lor de lângă ţarcuri, vom fi siguri că primăvara este definitiv revenită şi că iarna este definitiv plecată.

Deocamdată, de sus, de pe gard, Toni şi, mai nou, Bobi, supraveghează drumul şi.... numără oile. În curând vor începe a constata că efectivele sunt în creştere, atunci când mieii vor începe a se naşte. Bobi este tare mândru că poate şi el să vadă acum de la înălţime evenimentele străzii şi se implică maxim ori de câte ori se întâmplă ceva nou.

Dintre toţi, numai Bubulina parcă este un pic dezorientată.

Oare să fie din cauza asteniei de primăvară? 

Din Gradina lui Dumnezeu: 07.02.2018

***