Cum am vrut să ne fie Grădina?

Pentru că acum am mai mult timp liber disponibil, pentru că îmi place să povestesc şi pentru că îmi doresc să împărtăşesc din experienţa noastră (şi simt asta ca o necesitate), m-am gândit să scriu despre modul în care ne-am făcut noi Marele Plan şi despre Criteriile pe care le-am avut în vedere când ne-am pornit călătoria de căutare a Grădinii lui Dumnezeu.  (Avertizare: Pentru că n-am vrut să fracţionez informaţiile, aceasta este o însemnare lungă)

Mai întâi, înainte de a porni la drum, am început un fel de campanie de informare. Eram în 2014. Ne-am întâlnit cu mai mulţi prieteni care făcuseră deja pasul acesta al cumpărării unei proprietăţi la ţară sau cu prieteni care aveau această intenţie, ca şi noi. Am povestit, am schimbat impresii, păreri, sfaturi, le-am pus întrebări, am primit răspunsuri şi le-am împărtăşit visul nostru cu entuzisam şi cu încrederea că îl vom vedea împlinit.

În plus, ne-am informat şi de pe internet. Am citit enorm de multe surse cu materiale despre grădinărit, precum şi bloguri ale unor oameni cutezători care se mutaseră deja şi care îşi depănau peripeţiile vieţii de la ţară, cea de după viaţa de la oraş. Mulţi dintre ei ne-au inspirat şi am găsit în paginile lor, printre cuvintele şi fotografiile oferite cititorilor, nu doar idei şi modele, ci şi încredere, curaj, tenacitate şi forţă interioară. Unii dintre aceia, apoi şi alţii descoperiţi ulterior, ne sunt în apropiere şi astăzi virtual şi chiar menţinem o anumită conexiune bazată pe unele asemănări ale experienţelor, pe acel sentiment de recunoaştere, dar şi pe dorinţa de apropiere şi comunicare cu cei care “vorbesc aceeaşi limbă”, deci care înţeleg nu numai ce a presupus tot procesul mutării de la oraş la sat, nu numai efortul depus pentru punerea la punct a unei gospodării rurale şi a unei grădini de legume (unii chiar a unor ferme de păsări şi animale), nu numai provocările impuse de schimbarea şi adaptarea la noul stil de viaţă (de la cel urban, cu tot ce presupun el, la cel rural, aproape complet diferit), dar mai ales înţeleg care sunt satisfacţiile obţinute de pe urma tuturor celor enumerate mai sus.

Este o cotitură majoră a vieţii, care, da, aduce cu ea, mai mult sau mai puţin conştientizate, o serie de schimbări şi adaptări, de renunţări şi acceptări, dar mai ales un soi de libertate diferită de libertatea urbană. O eliberare, mai degrabă. O degrevare.

Însă, până a ajunge acolo, la a experimenta toate acestea, este necesară a fi luată decizia de schimbare, iar aceasta are la bază întotdeauna nişte criterii, nişte filtre personale care determină  alegerea. În cele ce urmează vă vom împărtăşi criteriile pe care le-am avut în vedere noi doi pe tot parcursul călătoriei de căutare a Grădinii lui Dumnezeu, cele pe baza cărora am ales locul potrivit nouă. Unele dintre ele ne erau foarte clare de la început, altele ni s-au revelat pe parcurs. Le-am completat, le-am ajustat şi am mai adăugat altele în listă treptat, pe măsură ce dorinţele şi puterea noastră de manifestare se echilibrau prin descoperirea realităţii de pe teren.

Aşa am ajuns să găsim şi să facem din acest loc al nostru ceea ce ne dorim să fie, Grădina lui Dumnezeu. Încă îl mai transformăm, încă îl mai îmbogăţim, încă îl mai înfrumuseţăm, căci nesfârşite ne sunt limitele şi neoprite visele.

Ca să folosesc o metaforă sugestivă, care mie îmi place mult, voi spune că, da, poţi să-ţi doreşti infinit, cu toată inima şi cu tot sufletul, să ai strălucirea soarelui şi eleganţa lunii de pe cer, dar dacă, la început, ai acces doar la parfumul şi frumuseţea florilor şi la gingăşia şi eleganţa fluturilor de pe pământ, atunci este cazul să-ţi faci o recalibrare a dorinţelor până când îţi vei face aripi din petalele florilor şi, învăţând din experienţa fluturilor în zbor, vei reuşi să te înalţi înspre cer, acolo unde vei trăi şi străluci, în nesfârşirea vieţii, atât măreţia soarelui, cât şi misterul lunii, deopotrivă. Aşa am pornit noi călătoria.

Pentru o mai mare claritate a criteriilor de selecţie a proprietăţii unde aveam să ne mutăm din Bucureşti şi unde aveam să trăim mai departe, voi face un paralelism între dorinţele noastre şi împlinirea acestora. Voi descrie succint ce căutam şi apoi ce-am ales.

Mai întâi voi atinge puţin subiectul “buget”. Desigur, de la acesta porneşte orice intenţie de achiziţie. În funcţie de mărimea şi flexibilitatea bugetului se poate jongla cu toate celelalte criterii. Preţul unei proprietăţi este influenţat de toţi parametrii pe care noi îi aveam în vedere: zonă, locaţie, suprafaţă teren, mărimea şi trăinicia casei, a construcţiei, dotări, modernizări, finisaje şi altele. Noi ne-am stabilit de la început un anumit buget în cadrul căruia ne doream să ne încadrăm atât cu achiziţia, cât şi cu eventualele lucrări de renovare (dacă era cazul şi părea că avea să fie) necesare îmbunătăţirii condiţiilor de trai, ajustându-l treptat, pe parcurs, pe măsură ce ne-am lămurit care era corelaţia practică între acest buget, dorinţe şi realitate.

Este adevărat, cu un buget din ce în ce mai mare se poate cumpăra din ce în ce mai bine. Talentul fiecăruia, răbdarea şi capacitatea de a modela realitatea după forţa viselor rezidă în modul în care fiecare reuşeşte să obţină cât mai multe din ceea ce-şi doreşte cu cel mai bun preţ, cel optim.  În general, am urmărit echilibrul, iar unele compromisuri sau suprize au fost acceptate ca fiind condimente ale vieţii, cele fără de care drumul n-ar fi avut acelaşi gust: fie am fost nevoiţi să mai renunţăm la anumite aspecte ale criteriilor noastre pentru a ne încadra în bugetul orientativ stabilit (cu gândul că aveam să le remediem ulterior, pe parcurs), fie, dimpotrivă, am obţinut mult mai multe faţă de cât ne aşteptam să primim, incluse în estimativul calculat.

La fel de adevărată este şi ipoteza potrivit căreia cu aceeaşi bani se putea găsi şi ceva mai bine, dar şi ceva mai prost. De altfel, vizionările noastre ne-au confirmat maxim această ipoteză, fiindu-ne oferite proprietăţi cu case dărăpănate la un preţ apropiat de cel plătit de noi pe Grădina lui Dumnezeu, dar şi case care aveau toate cerinţele noastre deja implementate, dar la un preţ pe care noi nu l-am fi plătit. Putem să concluzionăm acum, după ce am cam terminat şi cu renovările casei, că ne-am încadrat în buget şi că, adunând preţul de achiziţie al proprietăţii cu cel al lucrărilor, a rezultat o sumă considerabil mai mică decât preţul pe care l-am fi putut plăti dacă am fi cumpărat o proprietate cu o casă aranjată şi dotată de la început cu toate. Deci, făcându-ni-le singuri pe unele dintre ele (şi pe gustul nostru), am ieşit în avantaj financiar. Ba, ne-am ales şi cu distracţia aferentă şantierelor, ca să închei cu o glumă.

 

De aici încolo voi enumera pragmatic totul.  

Zona – deşi am tatonat mai multe zone ale ţării, dorinţa noastră centrală a fost să ne mutăm în Ardeal; nu voi argumenta acum acest criteriu, însă, iniţial, speram ca “Ardealul” nostru să fie mai aproape de Bucureşti, unde aveam familiile. În plus, am urmărit să nu fie o zonă expusă exploatărilor miniere de orice fel, să nu aibă în apropiere foste excavaţii subterane sau supraterane, să nu existe ape curgătoare cu potenţial de revărsare şi generare de inundaţii şi să nu fie o zonă cu risc de alunecări de teren.

Proprietatea noastră - se află în inima Ardealului, la o distanţă faţă de Bucureşti de 7-8 ore de mers cu maşina fără pauze lungi sau de 8 ore cu trenul. Celelalte cerinţe sunt îndeplinite integral.

Altitudinea – ne doream să fie până la cel mult 600-700 m, într-o zonă cu dealuri line; se ştie că, pe măsură ce altitudinea creşte, clima este din ce în ce mai rece, intemperiile vremii sunt mai aprige, iarna vine mai devreme şi pleacă mai târziu, diferenţele de temperatură între noapte şi zi sunt mai mari, iar vremea bună pentru agricultură se restrânge la aproape doar cele trei luni de vară. În doar cele 2-3 luni din miezul verii, agricultura are (în puţinele zone fertile disponibile), foarte puţin timp la dispoziţie pentru a trece în mod optim prin toate ciclurile de vegetaţie până la maturizarea plantelor şi producerea seminţelor. În plus, cu cât ne apropiem de zona montană, sunt mai numeroase lunile în care este tot mai frig în casă ziua si mai ales noaptea şi este nevoie de foc în sobe timp mai îndelungat; în călătoria noastră prin ţară am ajuns şi în judeţul Hunedoara, o zonă împădurită, cu relief deluros-muntos, un loc impresionant ca peisaj, dar unde iarna vine deseori în septembrie, după precizările localnicilor, şi unde ei fac focul în case cam 9-10 luni din an. 

Proprietatea noastră -  se află la 300 m altitudine, printre dealuri molcome, folosite în principal pentru oierit; vremea şi temperaturile sunt cam aceleaşi cu cele din Bucureşti, noi urmărind acest aspect, comparativ, în cei doi ani de când stăm aici;

Proximitatea pădurilor – ne-am dorit să avem în zonă păduri, însă nu chiar în imediata proximitate a Grădinii. Chiar dacă decorul este mult înfrumuseţat de prezenţa culmilor împădurite, care oferă, în plus, şi oportunitatea unor momente deosebit de relaxare prin plimbări frumoase în orice anotimp, prezenţa animalelor sălbatice care trăiesc în inima pădurii poate compromite aproape integral orice încercare de a face agricultură fără acest stres.

Pe parcursul drumurilor noastre de căutare a locului potrivit, am stat de vorbă cu oamenii din diversele zone în care am avut vizionări, unele deosebit de atractive din multe puncte de vedere, iar această problemă a reieşit ca fiind una stringentă şi destul de neplăcută, mai ales pe termen lung.

Mistreţii sunt cei mai distructivi, ei mâncând aproape orice legumă cultivată de om, scormonind pământul dezastruos şi călcând totul în picioare, fără nici o excepţie, mai ales când se deplasează în turmă. Apoi sunt căprioarele şi veveriţele, care se autoservesc şi ele din grădini şi pomi fără nici o reţinere şi fac pagube mari. Este adevărat că terenurile cultivate pot fi împrejmuite cu gard electric, aşa cum mulţi deja au făcut-o, însă aceste metode nu sunt infailibile şi este suficient chiar şi o singură devastare a grădinii ca să-ţi taie cheful pentru totdeauna, să te demoralizeze şi să te deprime. Natura îşi are legile ei, oamenii au defrişat multe zone împădurite şi au construit sate din ce în ce mai aproape de ceea ce a rămas din păduri, fapt care a gerenat un conflict de interese între ei şi animalele sălbatice care trăiesc la adăpostul copacilor. 

Proprietatea noastră – se află într-o zonă în apropierea căreia sunt mai multe dealuri împădurite, la vreo 30-50 de minute de mers pe jos, undeva dincolo de dealul mănăstirii, suficient de departe încât să nu existe absolut nici o ameninţare directă din acest punct de vedere, dar destul de aproape pentru a beneficia de efectele prezenţei pădurii (respirăm un aer mai ozonat şi mai purificat de noxele umanităţii, iar dacă ne dorim o plimbare prin pădure, putem ajunge la ea uşor şi relativ repede; este adevărat, încă n-am ajuns până acolo, având multe preocupări în propria curte şi grădină care ne-au solicitat mai mult atenţia şi timpul până acum, dar, dacă vrem, putem).

Nu ne confruntăm absolut deloc cu ameninţarea animalelor sălbatice. Nici mistreţi şi nici căprioare n-au fost văzute niciodată în apropierea satului. Doar vulpile circulă nestingherite de colo-colo prin gospodăriile de la periferia satului, atacând frecvent cuibarele sătenilor şi făcand destule pagube printre găinile şi oualele acestora. Noi, însă, nu creştem nici animale şi nici păsări, deci aspectul acesta nu ne afectează. Veveriţe n-am văzut şi nici n-am auzit să apară prin sat. Noi ne-am plantat doi aluni în capătul grădinii, spre mănăstire, şi sperăm să apucăm să mâncăm pe săturate din alunele lor.

 

Locaţia – criteriile, în ordinea priorităţilor urmărite, au fost:

a) să fie într-un sat cu infrastructură -  să aibă şosea asfaltată, reţea de apă curentă şi, eventual, gaze; şoseaua asfaltată oferă accesibilitate uşoară atât pentru autoturisme, cât şi pentru diversele utilitare de transport, necesare în cazul aprovizionării cu diverse (alimente şi bunuri casnice, materiale de construcţii, lemne pentru foc şi altele); apă curentă din reţeaua publică ne era absolut necesară pentru a construi o fosă şi canalizare, dar şi pentru a putea amenaja corespunzător baia cu boiler, cadă, chiuvetă şi toaletă, iar bucătăriile cu instant electric pentru apă caldă la chiuvete; în plus ne doream instalată şi maşina de spălat automată în bucătaria de vară; toate acestea pentru a beneficia de acelaşi confort citadin cu care eram obişnuiţi;

b) să fie în apropierea unui orăşel (unul mediu ca dezvoltare economic – administrativă) -  ca să ajungem relativ repede şi usor pentru cumpărături săptămânale sau pentru diverse necesităţi de urgenţă; în consecinţă orăşelul trebuia să aibă supermarket, bancă, spital/farmacii); nu ne-am dorit apropierea de un oraş mare şi nici de o zonă turistică sau cu potenţial turistic de viitor, pentru a evita aglomeraţia umană şi problemele inerente implicate de aceasta.

c) comunitatea satului să fie relativ decentă –  în urma vizionărilor noastre de proprietăţi prin mai multe sate şi după anumite experienţe trăite pe parcursul căutării Grădinii ne-am convins că trebuie să fim foarte atenţi şi la acest aspect;

d) gospodăria să fie undeva la o margine de sat – pentru a beneficia de o anumită discreţie faţă de săteni, dar suficient de aproape de ei, pentru a mentine o oarecare legătură cu aceştia, necesară şi binevenită reciproc în anumite situaţii;

Proprietatea noastră –  se află într-un sat care se desfăşoară în cea mai mare parte de-a lungul şoselei principale, care este asfaltată. Satul este racordat la reţeaua publică de apă curentă şi aproape integral la reţeaua publică de canalizare Au mai rămas neasfaltate şi neracordate la canalizare doar vreo două străduţe lăturalnice, una din ele fiind şi strada noastră. Pentru anul viitor primăria a prevăzut lucrări de finalizare a racordării la canalizare şi de asfaltare şi a acestora. Satul nu este racordat la reţeaua de gaze, iar în bucătărie folosim butelii pentru aragazul amplasat în bucătăria de vară. Noi avem două butelii, păstrând-o întotdeaua plină şi pe cea de rezervă, pentru a nu rămâne deloc în pană de gaz când prima se goleşte. În medie, o butelie ne ajunge cam două luni, uneori chiar spre trei. Dar noi avem un specific de consum alimentar (deci de gătit) diferit faţă de o familie obişnuită şi folosim din ce în ce mai puţin aragazul. În plus, soba de teracotă din bucătărie este prevăzută cu o plită mare pentru gătit (cu două ochiuri spre foc) şi cu cuptor (celebrul ler din colindele tradiţionale; a vedea “leru-i ler”).

Satul în care locuim se află la o distanţă de aproximativ 20 km de un orăşel foarte curat, cochet şi plăcut (cel în care mergem pentru cumpărături), care este bine dotat cu toate facilităţile de care avem nevoie şi de care ne leagă o şosea asfaltată care şerpuieşte printre dealuri; ajungem în oraş în cam 15 minute cu maşina.

Grădina lui Dumnezeu este amplasată chiar la o margine a satului, pe un drum de ieşire a turmelor de oi înspre păşunile aflate pe unul din dealurile care împrejmuiesc satul de jur împrejur. Vecinătatea noastră, gard în gard, cu mănăstirea de călugări existentă deja în acest sat am considerat-o ca un semn providenţial, un fel de bonus nesperat. Rugăciunile zilnice emise în timpul slujbelor religioase (după modelul mănăstirii de la Frăsinei, care respectă, la rândul ei, modelul practicat la Muntele Athos), cântecul clopotului şi ritmul cadenţat, bătut de călugări în toaca înserării, ajută mult la purificarea văzduhului eteric şi a energiilor subtile din întreaga vale. Energiile oamenilor sunt disipate mai uşor în cadrul energiilor naturii sub binecuvântarea slujbelor din mănăstire şi din celelate încă două biserici existente în sat.

Comunitatea satului este relativ mică şi este omogenă din punct de vedere al nationalităţilor, iar cultele satului sunt destul de diverse, predominând credincioşii ortodocşi. Este un sat cu oameni care îşi văd fiecare de curtea lui, de animalele lui şi de propriile treburi. Noi am interacţionat prea putin cu comunitatea de aici, mai degrabă protocolar cu câţiva vecini.

Suprafaţa terenului – în jur de 2000 mp – Ne-am gândit că ne-ar trebui un teren în jur de 2000 mp deoarece aveam în vedere atât grădina de legume (cu amplasarea ulterioară a unei sere), cât şi o vie şi o livadă. Şi să nu uităm de zona pentru flori, căci florile au fost o prioritate pe listă. Am considerat că mai mult de atât oricum nu puteam lucra şi ar fi devenit pământ plin cu bălării, inutil.

Proprietatea noastră - are 2300 mp, împărţit aproximativ astfel:

a) cam 600 mp - casă, 2 curţi (una în faţa casei, până în şură, iar cealaltă între şură şi grădina de legume) şi grădini de flori (pe marginea cărora sunt amplasate două spaliere cu încă două vii pe rod – cea de la fântână şi cea din jurul casei);

b) cam 1000 mp - zonă de grădină de legume (în interiorul căreia am construit noi ulterior sera), cu zmeuriş şi căpşuniş incluse, alături de vreo doi corcoduşi, un soc bătrân şi un nuc tânăr, răsărit singur chiar în anul în care ne-am mutat noi; de-a lungul celor două lungimi de gard, de-o parte şi de alta a grădinii de legume, noi am plantat două rânduri de pui de pomi fructiferi, 14 pomi în total, respectiv, mai multe soiuri de meri, peri, cireşi, vişini, caişi, dar şi peste 40 de tufe fructifere, respectiv, vreo 30 de coacăze negre, 7 goji, 3 catina, 1 agriş, 2 muri fără tepi, 1 rodiu aclimatizat;

c) vreo 200 mp de vie pe rod - întinsă pe rânduri (iniţial erau 16 rânduri din care noi am scos jumătate, fiind mult prea dese şi foarte greu de îngrijit);

d) cam 300 mp livadă - cu mai multe soiuri de pruni şi alt un nuc tânăr, dar viguros, care are deja vreo patru ani şi care ar trebui să rodească anul acesta prima oară (până acum brumele de aprilie i-au blocat orice tentativă, nucii fiind mult mai sensibili decat pomii fructiferi);

e) şi încă vreo 200 mp - în capătul terenului, până în gardul mănăstirii, pe care a fost platată o altă vie pe araci, în combinaţie cu pomi fructiferi (mai mulţi piersici şi câţiva gutui). Via pe araci am desfiinţat-o aproape integral (a mai rămas un chenar din butaşi, pe margine) şi am plantat în locul ei alţi 12 puieţi de pomi fructiferi (câteva soiuri de meri, câteva de peri şi doi aluni).

Casa – ne-am dorit să fie astfel:

a) locuibilă, cu sobe de teracotă şi utilităţi funcţionale – noi ne doream ca, imediat după cumpărare, să ne putem muta din Bucureşti în noua noastră casă, deci asta însemna ca să avem de la început condiţii minime, cel puţin decente, de locuit; eram conştienţi că multe aveam să le îmbunătăţim ulterior, însă nu ne doream să ne chinuim prea mult până aveam să demarăm şi să finalizăm lucrările de renovare; în plus, intuiam cât de stresantă poate deveni viaţa în condiţii de şantier, aşa că ne-am dorit să avem în casă condiţii cât mai bune de la început, astfel încât şantierul să fie cât mai redus ca amploare şi durată;
b) cu 3 camere, bucătărie, baie (sau loc de baie) şi pivniţă;

c) constructia să fie sănătoasă, trainică, zidaria să fie, preferabil, din cărămizi, să nu existe igrasie, condens, mucegai, acoperişul să fie bun, trainic, nedegradat;

d) orientarea casei - ne doream ca soarele să bată pe faţada casei ( cu ferestrele înspre soare), dar şi să fie ferită din directia vântului şi a curenţilor puternici de aer (implicit a direcţiei ploilor).

Casa noastră – a fost locuibilă de la bun început, foştii proprietari (doi bătrâni de peste 80 de ani) stând permanent aici toată viaţa lor, până când au vândut. Au început construirea casei prin anii ’70, mai întâi ridicând camera dinspre stradă, adăugând apoi încă o cameră şi construind în final aripa casei dintre grădină, cea care conţine dormitorul nostru de acum, baia, cămara, bucătăria şi pivniţa. În consecinţă, are o arhitectură tip vagon.

Datorita faptului că a fost construită în etape, toate zidurile au fost iniţial de exterior, deci au fost făcute pentru protecţie exterioară, de grosime foarte mare, de 50 cm. Pe măsură ce au extins casa cu următoarele încăperi, zidurile de legătură (ce fuseseră mai întâi exterioare) au devenit pereţi interiori. Astfel, am constatat că absolut toţi pereţii casei (interiori şi exteriori) au aceeaşi grosime de 50 cm, asigurând clădirii o foarte bună rezistenţă. Zidurile sunt din cărămidă uscată, curată, fără igrasie, condens sau mucegai. Deci, în total, are 3 camere, bucătărie (aceste patru încăperi sunt dotate cu sobe de teracotă), baie, o cămară mare, egală ca suprafaţă cu baia, un hol lung, întins pe jumătate din faţada casei şi o bucătărie de vară (dărâmată, reconstruită din temelii de către noi cu ocazia renovării şi integrată complet sub acoperişul casei, complet modificat şi acesta, cu înlocuirea  ţiglei).  

Pentru a putea locui confortabil în ea pe termen lung, am intervenit cu mai multe lucrări de îmbunătăţire a condiţiilor iniţiale. Lucrările de renovare au vizat, pe lângă modernizarea acoperişului şi reconstruirea din temelii a bucătăriei de vară (menţionate mai sus), schimbarea tuturor geamurilor vechi şi a tuturor uşilor exterioare ale casei cu altele din termopan (pentru eficienţă termică), înlocuirea unor uşi interioare cu altele mai înalte şi mai late (cu spargerea pereţilor, în consecinţă), modernizarea completă a băii, crearea unui colţ sanitar în aşa-zisa bucătărie de vară nouă (cu toaletă de serviciu, chiuvetă şi instalaţie necesară maşinii de spălat automate), construirea fosei şi a instalaţiei de canalizare, realizarea izolaţiei fundaţiei casei pe toata lungimea peretelui din spate, refacerea întregului sistem de instalaţii de scurgere şi evacuare a apei menajere în cea de-a doua fosă, separată de cea pentru canalizare,  placarea băii, bucătăriilor şi cămării cu gresie şi faianţă, precum şi a holului cel lung cu gresie, montarea de parchet în dormitorul nostru şi refacerea tencuielii interioare şi a zugrăvelilor din toată casa (excepţie făcând ultima cameră dinspre stradă, care arăta cel mai bine, fiind aproape deloc folosită de foştii  proprietari, denumită de ei “camera cea bună” a casei, cea în care stăteau copiii lor când veneau arareori în vizită la părinţi). În plus, au fost refăcute toate trotuarele din jurul casei şi cel dinspre casă spre şură.

Sub bucătărie avem pivniţa (de aceeaşi dimensiune cu bucătăria), cu tavan betonat pe grinzi de fier (din şine de cale ferată) şi cu zidărie tot din cărămizi. Are două geamuri de aerisire care dau spre faţada casei, de-o parte şi de alta a treptelor uşii de la bucătărie. Intrarea în pivniţă se face coborând pe trepte acoperite dinspre exteriorul casei, pereţii şi tavanul acesteia făcând obiectul unor lucrări ulterioare de retencuire şi zugrăvire, căci a fost nevoie să lăsăm un timp să se usuce cărămida curăţată integral de tencuiala veche, afectată de la infiltraţiile din sistemul iniţial de scurgere a apei.

În curte mai avem două construcţii:

a) o şură - uriaşă, din care mai putin de jumătate a fost folosită ca grajd de iarnă pentru animale (pe care noi o folosim deocamdată ca depozit temporar de ambalaje), iar cealaltă parte, mai mult de jumătate din şură, oferă un spaţiu generos pentru activităţi de exterior care necesită protecţie la ploaie, vânt şi alte intemperii. Acolo am depozitat o parte din lemnele pentru iarna şi tot acolo este şi locul unde Adrian le sparge cu toporul în bucăţi mai mici, pentru sobe. Toate sculele si obiectele utilizate în grădinărit tot sub şura stau, alături de diverse alte materiale utile gospodăriei.

b) o magazie - mare şi foarte solidă, cu acoperiş schimbat de noi, din ţiglă nouă, ca cea de pe casă, unde ţinem depozitate restul lemnelor de foc pentru iarnă.

Aici trebuie să mai fac o precizare importantă. Nu numai casa a fost locuibilă de la bun început, dar întreaga gospodărie a fost deja funcţională pentru noi din multe puncte de vedere, asigurându-ne condiţii prielnice atât pentru a ne adapta mai uşor, dar şi pentru a învăţa şi a ne da seama ce aveam nevoie pentru a o transforma pe gustul nostru. Cei doi foşti proprietari, trăind efectiv în această gospodărie ţărănească tradiţională, au întreţinut-o şi au dotat-o cu tot ce le trebuia pentru a trăi aici.

Când noi am preluat-o, am avut deja prezente destule facilităţi rămase de la ei:

(a) grădina, via şi livada erau întreţinute – erau săpate, curăţate de buruieni, cosite;

(b)lemne uscate de foc - pentru toată iarna care a urmat (noi ne-am mutat la sfârşitul lui noiembrie 2015), care ne-au ajutat foarte mult, având în vedere că lemnele cumpărate de noi erau verzi, proaspăt tăiate din pădure, bune pentru foc eventual doar în combinaţie cu lemne uscate (ulterior am învăţat şi noi ca lemnele uscate sunt cele mai eficiente caloric);

(c) uneltele de grădinărit ale bătrânilor - ne-au rămas nouă şi, în ciuda faptului că erau vechi şi ruginite, am putut să ne jucăm cu ele prin grădină până în primăvară şi ne-am putut da seama de anumite aspecte utile de care aveam să ţinem cont când ni le-am cumpărat pe cele noi;

(d)  aracii pentru roşii şi castraveti - aceştia erau deja pregătiţi şi folosiţi pentru nevoile lor şi, chiar dacă nu sunt tocmai estetici, după anumite standarde şi pretenţii, ei sunt foarte buni pentru scopul pentru care au fost creaţi şi ne-au ajutat nesperat de mult la dezvoltarea grădinii noastre; ba, mai mult decât atât, chiar îi preferăm oricăror alte variante de araci, căci rusticul lor este inegalabil;

(e) o claie de fân cosit şi pus la uscat am găsit în podul şurii - de o parte din el folosindu-ne la diverse activităţi din grădină şi la îndeletniciri creative, artistice, înainte ca restul să fie luat pentru animale de nepoţii foştilor proprietari, aşa cum rămăsese stabilit anterior;

(f) fântâna avea apă curată, căci fusese folosită mereu şi înainte, deci nu mai trebuia curăţată, asa cum se impune în cazurile proprietăţilor părăsite/nefuncţionale timp îndelungat;

Pământul – Având în vedere că nu aveam deloc experienţă în grădinărit, ne-am gândit ca măcar pământul să ne ajute şi să nu ne chinuim din greu şi cu fertilizarea şi cu lucrul lui. În consecinţă, ni-l doream să fie:

a) negru şi gras, fertil, productiv şi uşor de lucrat;

b) amplasat pe panta lină a unui deal, astfel încât ploile să nu-l spele, dar nici să nu se îmbibe cu apă prea mult (mai ales în cazul ploilor torenţiale);

c) ne doream să contină deja ceva vie şi livadă pe rod, ştiind că, şi dacă ne-am fi plantat noi singuri butaşi şi puieţi de pomi fructiferi, erau necesari cel puţin doi-trei ani până la o primă rodire semnificativă;

d) cu spaţiu potrivit pentru grădină de flori;

Proprietatea noastră a răspuns absolut tuturor aşteptărilor în ceea ce priveşte calitatea pământului, planeitatea terenului, dotările vegetale şi structura acestora.

Pe lângă vie şi livadă, foştii proprietari aveau amenajată o frumoasă grădinuţă de flori în faţa casei şi pe lângă casă. Astfel, de-a lungul gardului care separă curtea de grădina de la fântână, este un rând impresionant şi bogat cu lalele roşii, foarte multe tufe cu bujori roz şi vişinii, o mulţime de butaşi trandafiri roşii-grena, trandafiri căţărători roşii-roze, foarte mulţi crini portocalii,  tufănele mov, o tufă uriaşă de hortensia (pe care noi am mutat-o la intrarea în şură), iar la poartă un liliac uriaş cu flori mov-albăstrui, mai mulţi hibiscuşi albi şi mov, şi o tufă uriaşă de Mâna Maicii Domnului (pe care am înmulţit-o în mai multe zone din curte).  

Am mai plantat noi ulterior mai mulţi pomi decorativi de curte (un mesteacăn, 4 sălcii pletoase şi 1 salcie parfumată, 1 pin negru, un seqoia, un brad de Normandia şi 1 molid, 1 salcâm parfumat, 1 pawlonia cu flori albe, foarte parfumate, 1 castan comestibil şi 1 pom de stafide), peste 50 de fire de gard viu (lemn câinesc), dar şi o mulţime de flori: câteva soiuri de Clematite, vreo 4, 1 tufă de lavandă, crini albi imperiali, iasomie albă şi iasomie roz, forsiţia (ploaia de aur), 2 yucca de grădină, 1 magnolie albă, stelată, 2 tuia, peste 30 bulbi de irişi mov-albaştri grupaţi în două zone, sub formă de insule, 4 ferigi uriaşe de pădure, 1 liliac alb, 1 gutui japonez, floarea miresei (cununite), carrya japoneză (cea cu floricele galbene, ca nişte mici trandafiraşi - am înmulţit-o în mai multe zone din curte), vreo 3 tufe de lauri şi 2 butaşi de trandafiri căţărători, unul portocaliu şi unul roz, amplasaţi pe aceeaşi pergolă (unul într-o parte şi unul în cealaltă parte) chiar la intrarea în grădina de flori de la fântână.

Am îmbrăcat coşerul în iederă roşie, ca şi peretii şurii, de-o parte şi de alta a ei. Pereţii aşa-numitului grajd (partea de şură cu pereţi zidiţi) urmează a fi îmbrăcaţi în iederă verde, care este deja plantată de-o parte şi de alta, pe cei doi pereţi însoriţi, dar care are un ritm mai lent de crestere şi de întindere pe ziduri.

Şi îşi mai aşteaptă rândul la plantat afară şi butaşii de trandafiri, de tufănele şi de lemn câinesc deja pregătiţi din toamna trecută în pivniţă, precum şi cei vreo 10 puieţi de tuia, cei 4 copăceii de mătase crescuti în ghivece din seminţe puse la încolţit în urmă cu doi ani, dar şi micul palmier cumpărat de noi, o specie care rezistă la geruri cu o minimă protecţie.

La toate acestea se mai adaugă florile sezoniere pe care le plantăm în fiecare an din seminţe, cum sunt gălbenelele, crăiţele şi zorelele (roz şi mov) şi poate şi altele pe viitor.

Fântână – ne-am dorit să avem neapărat o fântână proprie pentru a avea apă la discreţie pentru grădină (eventual de adâncime mai mare, pentru a avea o apă cât mai pură, şi plină în permanentă, chiar şi în verile secetoase).

Proprietatea noastră – este dotată cu o fântână de adâncime medie, plină permanent cu apă. Nivelul apei (cam la 2.5-3 m sub nivelul solului) nu numai că a rămas ridicat în mod constant, ba, mai mult, acesta a mai şi crescut în perioadele ploioase. Bănuim prezenţa unui izvor subteran care o alimentează continuu, căci fântâna se menţine plină chiar şi în toiul verii, pe caniculă şi secetă, în condiţiile în care am scos în fiecare zi de vară secetoasă cam 150 litri de apa, atât pentru grădină (avem 4 bidoane a câte 30 litri pe care le umplem zilnic şi le lăsăm până a doua zi în soare ca să se încălzescă apa înainte de a uda grădina), cât şi pentru florile din ghivece şi cele plantate prin curte.

Sperăm că aceste informaţii din experienţa noastră să ajute cuiva, atât ca sursă de inspiraţie, cât şi cu un impuls de încredere şi curaj înspre împlinirea unui vis atât de măreţ precum a fost cel care ne-a călăuzit pe noi spre Grădina lui Dumnezeu.

Voi mai adăuga în încheiere că, dincolo de calcule şi analize pragmatice, noi ne-am lăsat permanent conduşi pe drumul nostru şi de propria intuiţie, dar, mai ales, de însuşi Dumnezeu. Semnele Lui, trimise în calea noastră, descoperite, înţelese şi urmate de noi pas cu pas, ne-au arătat spre unde să mergem. Aşa cum El face, de altfel, cu toţi oamenii, îndrumând fiecare suflet în parte spre direcţia cea mai potrivită pentru propria-i evoluţie. Important este să ne deschidem bine ochii şi nu doar să privim cu ei, ci şi să “vedem” ceea ce este de văzut.

Vă urăm tuturor să aveţi parte de iubire, armonie şi bucurie în tot ce trăiţi. 

Cu drag, Liliana şi Adrian

 

 Din Grădina lui Dumnezeu: 17.02.2018

***